5 remedii pentru insomnie: chiar funcționează?

By  | 

COSMO a pus sub microscop 5 dintre cele mai comune remedii pentru insomnie, pentru a afla dacă acestea chiar funcționează.

Să ai insomnie este foarte neplăcut, motiv pentru care apelăm la anumite remedii naturale sau artificiale care ar trebui să ne ajute să dormim. În rândurile ce urmează, vom vorbi puțin despre 5 dintre aceste remedii, pentru ca tu să afli dacă merită să le încerci.

7 aplicații pentru reducerea stresului

O cană de lapte cald

Mama ta avea dreptate când îți spunea să îți încălzești o cană de lapte pentru a adormi mai ușor, însă nu din motivul pe care probabil și tu l-ai auzit. Se crede că laptele cald te ajută să dormi datorită triptofanului, un aminoacid cu rol de somnifer, care se găsește și în carnea de curcan. Totuși, potrivit unor studii recente, triptofanul nu este prea eficient atunci când este ingerat odată cu proteine, iar laptele este plin de ele.

Deci, de ce ne ajută laptele cald să adormim? Cel mai probabil, acesta este pur și simplu reconfortant. În plus, șansele să nu dormi din cauza foamei sunt mult mai mici.

Număratul oilor

Poate că acesta este cel mai vechi remediu împotriva insomniei. De ce tocmai oi? Nimeni nu știe răspunsul, dar ideea este că dacă le numeri nu mai ești distrasă de tot feluri de gânduri ce te pot ține trează. Totuși, se pare că acest remediu nu funcționează – cel puțin așa spun cercetătorii de la Universitatea Oxford. În cadrul unui experiment, aceștia au aflat că participanții au adormit chiar mai greu atunci când au numărat oi!

Cum să adormi în maxim 60 de secunde

Vizualizează ceva frumos

„Imaginează-ți că ești pe o plajă…” – cu toții cunoaștem tehnica aceasta. Ideea este să vizualizezi că te afli într-un mediu liniștit, unde te simți confortabil, care te calmează. Vestea bună este că acest remediu chiar funcționează. Totuși, contează și cât efort pui. În orice caz, merită încercat.

Mirosul de lavandă

Multe persoane sunt de acord că mirosul de lavandă (fie că provine de la bețișoare parfumate, lumânări parfumate sau spray de corp) este relaxant, însă efectele sale sunt mai dramatice decât ai crede.

Mai multe studii au arătat că, dacă pui câteva picături de ulei de lavandă pe pernă, calitatea somnului va crește, iar participanții la un studiu britanic recent au spus că au dormit mult mai bine într-o cameră unde se simțea aromă de lavandă. De asemenea, se pare că acest miros te poate ajuta și să te trezești mai plină de energie dimineața.

O baie caldă

De obicei, te simți mai plin de energie atunci când temperatura corpului crește și mai somnoros atunci când scade, deci în teorie o baie caldă nu te va ajuta. Totuși, atunci când ieși din apa caldă și te usuci temperatura va scădea, deci ideea este una bună. Însă acest remediu nu funcționează pentru oricine, fiecare are un organism diferit.

5 trucuri pentru un somn odihnitor

Noi îți recomandăm să încerci orice remediu natural care pare sănătos și care crezi că te-ar ajuta – niciodată nu știi cu siguranță dacă este o idee bună dacă nu încerci.

Somn ușor!


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *