25 de întrebări și răspunsuri despre operațiile estetice

By  | 

Chirurgia estetică e pe val în rândul tinerelor femei. În afară de multitudinea de celebrități cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, care și-au lucrat trupurile, și femeile din afara Hollywood-ului încep să-și trateze defectele cu ajutorul seringii și bisturiului. Societatea Americană a Chirurgilor Plastici a descoperit că 40% dintre femeile care s-au supus unei proceduri chirurgicale de acest gen în 2007, au vârste cuprinse între 20 și 39 de ani.

Ce se află în spatele acestui boom? „Prețurile sunt din ce în ce mai mici”, ne spune Arthur Perry, medic și autor al cărții Straight Talk About Plastic Surgery, „iar societatea s-a mai obișnuit cu această modă.” Doctorii ne mai spun că femeile în vârstă de 20 de ani optează preventiv pentru Botox. Probabil chiar cunoșți pe cineva care și-a făcut o operație estetică și, cu toată agitația din jurul acestui subiect, ai rămas cu întrebări la care îți doreșți din tot sufletul să primeșți răspuns. Noi îți prezentăm adevărul gol-goluț despre efectele chirurgiei plastice.

După liposucție, pielea se va tonifia?

Probabil. Depinde de moștenirea ta genetică și de cât de elastică este pielea ta. Dacă ai vergeturi (în cazul în care ai slăbit foarte repede, de exemplu), înseamnă că pielea ta are puțină elasticitate, deci nu se va contracta după liposucție, cel putin nu în întregime. Pielea rămasă va atârna pur și simplu.

Poți lua din nou în greutate după liposucție? Pot unele persoane care și-au făcut o astfel de operație să nu fie slabe până la urmă? Și dacă scapi de grăsimea din regiunea stomacului, oare se va pune în alte părți ale corpului?

Da. Da. Da. Dacă nu urmezi nicio dietă și acumulezi mai multe calorii decât este recomandat, normal că vei lua în greutate, chiar și după liposucție. După adolescență, corpul tău nu mai produce celule de grăsime, așa că după ce îndepărtezi grăsimea cu ajutorul liposucției, ea nu se va mai depune în zonele „lucrate”. Dar trebuie să se depună undeva…

sani mariti

Dacă un tip îți strânge implanturile prea tare în timpul sexului, pot să se spargă sau să-și modifice forma?

Este imposibil. Ca să le spargă, ar trebui să aibă puteri supraomeneșți. Și nici nu-și vor schimbă forma.

Dacă alegi să-ți micșorezi sânii, vor ajunge oare să aibă mărimi și forme diferite?

Absolut. Pot să fie asimetrici dacă doctorul ales de tine nu are ochiul format pentru chestiile astea sau este neexperimentat. De asemenea, poți ajunge în situația asta și dacă doi doctori lucrează simultan, fiecare la câte un sân.

Poți ajunge să nu mai simți nimic în sâni sau sfârcuri dacă îți pui implanturi?

Există și acest risc. Pierderea sensibilității în regiunea pieptului este o consecință destul de neobișnuită, dar aproximativ 5% dintre paciente ajung să nu mai simtă nimic atunci când le sunt stimulate sfârcurile. Acest lucru se poate întâmpla dacă în timpul operației le sunt tăiați sau întinși prea mult nervii.

Implanturile îngheață la temperaturi foarte scăzute?

Nu. Implanturile se află în interiorul corpului tău, așa că stau mereu într-un mediu călduros.

Este mai greu să depistezi cancerul la sân din cauza implanturilor?

Depinde. Implanturile foarte mari (mai mari cu două cupe decât sănii tăi reali), care sunt plasate direct sub țesutul sânului și piele, și nu sub mușchiul pectoral, pot acoperi un eventual nodul.

botox

Dacă îți injectezi Botox, vei ajunge să nu-ți mai simți fața la fel de bine?

Nu. Botox-ul îți afectează doar mușchii; nu are nicio treabă cu nervii responsabili cu senzația.

De ce fața lui Heather Locklear pare atât de umflată? Are implanturi?

Se prea poate. Implanturile de față (Restylane, colagen etc.) sunt substanțe injectate în general în obraji și maxilare, pentru a mări cantitatea de țesut, astfel încât fața să pară mai plină și fără riduri. Dacă nu este injectat cum trebuie, fața poate părea umflată și trăsăturile distorsionate.

De ce sunt sprâncenele lui Nicole Kidman atât de puternic arcuite? Să fie din cauza implanturilor cu Botox?

Cel mai probabil. Unii mușchi faciali se ridică, în timp ce alții coboară (de exemplu, foloseșți mușchi diferiți atunci când îți ridici sau îți cobori sprâncenele). Dacă o pacientă vrea o frunte mai înaltă decât cea pe care o are din dotare, doctorul poate să-i paralizeze cu Botox mușchii responsabili de coborâre, astfel încât sprâncenele nu vor mai putea să se lase în jos.

Tipii își pot da seama că ai implanturi după cum arată sănii și după cum se simt la atingere?

De obicei, da. Iată ce indicii au: sfârcurile care țintesc în direcții diferite, lipsa simetriei (deși chestia asta se poate întâmpla și fără să ai implanturi), cicatricile, ondulatii ale implanturilor de silicon sau margini vizibile ale implanturilor în jurul perimetrului sânilor. În plus, textura implanturilor se poate întări din cauza țesutului cicatrizat care se formează sub sâni.

Se poate întâmpla să-ți cadă nasul după ce ți-l operezi?

Foarte rar. Dacă ai exagerat cu operațiile sau ți-ai făcut prea multe rinoplastii, riști să-ți cadă nasul (situație care poartă numele de deformare a coamei nasului). Oasele și cartilajul pot fi alterate atât de mult încât să nu mai poată susține structura externă a nasului, provocând prăbușirea acestuia.

După o injecție cu Restylane, simți chestii ciudate în buze atunci când săruți?

Da. Buzele tale vor fi mai sensibile, mai ferme și mai pline, mai ales în primele săptămâni după procedură.

Botoxul sau celelalte implanturi de față pot migra dintr-o parte în alta?

E posibil. Botoxul poate aluneca și către mușchii vecini, creând probleme ca lipsa clarității vizuale. Restylane-ul și celelalte implanturi vor călători numai dacă doctorul nu ți le pune cum trebuie sau dacă le împingi constant.

Botoxul îți poate strâmba fața dacă nu este injectat uniform?

Depinde. Se poate întâmpla, mai ales în jurul gurii. Sunt 23 de mușchi în zona respectivă, și aceeași cantitate de Botox trebuie injectată în exact același loc, în ambele părți ale gurii. Altfel vei avea un zâmbet strâmb.

Implanturile de obraji se pot disloca, alunecând în altă parte?

Desigur. Sunt predispuși la alunecare și pot chiar să-ți ajungă în gură. Dar nu vor pica în josul feței.

După un tratament cu Botox, se poate întâmpla că fața să-ți încremenească accidental într-o expresie bizară?

Nu. Botoxul induce o relaxare a mușchilor, nu o contracție. Totuși, dacă abuzezi de minunile chirurgiei, într-un final fruntea își va pierde expresia. Și dacă e injectat în zonele greșite, s-ar putea să nu mai poți să zâmbeșți.

implant fund

Pot să-ți explodeze implanturile din posterior dacă se întâmplă să cazi foarte tare în fund?

Nu. În nici un caz.

Dacă îți faci operație că să-ți micșorezi pleoapele, și doctorul taie prea multă piele, poți ajunge să nu mai ai cum să închizi ochii?

Yep. Iar asta poate duce la cicatrici, infecții și chiar orbire.

E adevărat că poți să muți bucăți de piele de pe fund pe față, că să pari mai tânără?

E un mit. Iată ce poți să faci: grăsimea pe care o scoți din posterior cu ajutorul liposucției poate fi folosită ca implant facial ca să scapi de riduri și să ai o față mai fină și mai moale… Deși, nu de puține ori, grăsimea mutată poate să se strângă sau să se umple cu o grămadă de noduli.

Dacă îți micșorezi labiile, sexul este oare mai satisfăcător?

În unele cazuri, da. Dacă ai labiile foarte lungi, atunci când penisul iubitului tău produce acea mișcare de du-te vino, poți să te iriți destul de tare sau ele pot să se întoarcă spre interior atunci când el te penetrează. Reducându-le, scapi de aceste supărări. Chiar dacă nu ai de ce să-ți faci griji de cum arată ele – tipii nu prea dau importantă acestui fapt – în cazul în care ești timorată din cauza asta, labioplastia te poate ajuta să te simți mai încrezătoare atunci când ești dezbrăcată.

Poți să ajungi la un moment dat dependent de operații estetice?

Da. E vorba de o distorsionare mentală a imaginii propriului corp, o afecțiune care presupune ca mintea să nu mai interpreteze corect felul în care arăți. De exemplu, poți fi absolut convinsă că nasul tău e la fel de imens ca cel al lui Cyrano de Bergerac, când, de fapt, este normal. Mai exact, oamenii fac fixații și se supun operațiilor estetice în mod repetat, inutil.

Există într-adevăr o injecție specială pentru punctul G?

Da. Colagenul este injectat în punctul G, și se presupune că de la mărimea unei monede mici, el ajunge la mărimea a două monede mari, una peste alta. În teorie, cu cât această zona bogată în nervi este mai proeminentă, cu atât vei simți mai multă plăcere, pentru că fricțiunea din timpul actului sexual va fi mai mare, dar nu există încă dovezi științifice cum că șmecheria asta chiar ar funcționa.

E adevărat că pentru a se simți mai confortabil pe tocuri, femeile își injectează implanturi în talpă, își micșorează degetele și își strâng degetul mic?

Da. Se întâmplă foarte rar, și în mod clar nu este recomandat să te supui unor astfel de proceduri din rațiuni pur estetice.

Care este cea mai populară operație estetică la care apelează bărbații?

Liposuctia. Cam 58.000 de bărbați s-au supus acestei proceduri în 2008, dorind să-și remodeleze mai ales zona burții și a mijlocului.

 

Sursă foto: iStock

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *