Feminista noastră preferată: Miruna, autoarea Femeie.

By  | 

Am cunoscut-o pe Miruna la conferinţa Avon CSR 4 women, unde a prezentat proiectul Femeie. – creat pro-bono împreună cu o echipă mare de oameni – pentru a vorbi despre femeile din comunitatea LGBTI. Văzut până în prezent de peste 40 000 de oameni, cu un impact care a depăşit chiar graniţele, clip-ul a fost o cărămidă de susţinere aşezată la baza unei comunităţi care trece prin numeroase dificultăţi de acceptare. Copywriter de meserie, cum spune chiar ea, Miruna Dumitrescu – este una dintre cele mai puternice susţinătoare ale feminităţii în toate formele ei, în primul rând prin lecţia despre empatie pe care ne-o oferă.

Într-o dimineaţă însorită, lângă cea mai frumoasă magnolie albă pe care am văzut-o vreodată, Miruna m-a învățat, prin simplul ei fel de a fi, despre toleranță, diversitate, feminitate. Despre câte nedreptati există, dar mai mult despre cât de mult bine putem face. Am fost, pentru câteva ore, într-o bulă unde acceptarea a căpătat sens și grație. Sau mai bine zis o forță și un fel de pace interioară. Descoperă mai jos detalii despre Femeie., drepturi, femei rome, transgender, lesbiene, femei și punctul de după fiecare.

Cosmo: Ce înseamnă să fii autoarea unui astfel de proiect?

Când am început acest proiect eram convinsă că o să fac un bine comunității. Ce n-am știut, a fost cât de mult bine o să îmi facă mie comunitatea. Am primit înmiit mai mult decât am dat, acesta este primul beneficiu al faptului că am fost autoarea unui astfel de proiect. Mai mult, când creezi un proiect precum Femeie., întâlnești oameni mișto care nu încetează să te surprindă. Așa, îți dai seama că ai în jurul tău o echipa mega tare, care depune toate eforturile, pentru acel ceva în care credeți împreună. Toată lumea implicată în proiect a lucrat pro-bono.

Cosmo: Dar, când ți-ai dat seama că aceasta este cauza pe care vrei să o susții?

De început, a inceput din adolescență, când noțiunea de feminitate în anumite cercuri de la școală era definită prin decolteu, tocuri și machiaj, iar eu eram foarte departe de toate acestea. Am primit și replica: “esti drăguță de ce nu te machiezi un pic?” Mi s-a spus și: “îmbracă-te și tu ca o fată.” Pentru mine subiectul s-a încheiat cu un film în care apărea o femeie trans. Gesturile ei, eleganța și grația cu care își mișca mâinile m-au făcut să simt din rărunchi că feminitatea e ceva ce vine din cum îți cântă sufletul și că fiecare femeie are un alt tip de feminitate, alte manifestări ale ei, dar că fiecare este onestă și adevărată. Mi-am înțeles mai bine stilul și feminitatea și am rămas cu sufletul la comunitatea asta, care mi-a oferit o lecție așa de mare. Mai târziu, am lucrat la un proiect care mi-a demonstrat mie și tuturor celor implicați că un gând pornit din suflet poate schimba vieți. Atunci am simțit că eu, pe persoană fizică (zâmbește), pot schimba ceva în mod real în viața unor oameni.

Cosmo: Momentul zero a fost…

… când am povestit ideea “Femeie.” unui prieten, iar el mi-a zis: “Vreau să faci ideea asta. Nu s-o vinzi, s-o faci.” Așa m-am întors la comunitate și i-am scris lui Patrick Brăila (Co-președinte ACCEPT și activist pentru drepturile persoanelor transgender) cu multe, multe emoții pe care el le-a îmbrățișat și mi le-a întors sub formă de prietenie. A fost acolo pas cu pas în proiect, m-a ținut de mână, m-a sprijinit. Acesta a fost primul pas. Al doilea pas a fost să adunăm echipa. Patrick ne-a pus în contact cu restul asociațiilor. Am vrut să implicăm atât asociații LGBTI, cât și ONG-uri feministe, tocmai pentru a demonstra că există o agendă comună și pentru a avea un mesaj mai puternic.

Cosmo: Ce impact a avut campania Femeie.?

Contul meu de Admin îmi arată că avem 42 mii views, 79,913 people reched si 9,851 engagements. Dar, important să consemnăm este faptul că video-ul Femeie. nu a beneficiat de media, iar rezultatele sunt organice. Bucuria mea personală e că încă primim mesaje pe pagina de Facebook, la aproape o lună de la campanie. Oamenii încă reacționează și comentează la postari, chiar dacă nu cu aceeași frecvență și în număr la fel de mare. Au fost asociații LGBTI din afară care au preluat video-ul și care au susținut alături de noi mișcarea de 8 martie. Apropo de efecte pe termen lung, cred că întâlnirea noastră pentru ediția de mai este un exemplu bun. Faptul că Alexa a fost invitată, în urma lansării video-ului la conferința AVON CSR 4 women, pentru a le vorbi studenților la sociologie despre identitatea de gen, e un alt exemplu. Cred, însă, că pe termen lung efortul trebuie menținut constant pentru ca ceva să se schimbe, în mod real, pentru aceste femei. Proiectul Femeie. a fost o cărămidă pe care am așezat-o la bază. Pe lângă ea, și deasupra ei, trebuie să vină multe alte cărămizi, ca să avem o casă.

Cosmo: Care a fost scopul/ mesajul principal al proiectului?

Mesajul principal al proiectului a fost: „Spune la mulți ani tuturor femeilor!” Se referă la categoriile de femei mai puțin celebrate de 8 martie – respectiv femeile comunității LGBTI, cele despre care nu vorbim, sau cel puțin, nu în astfel de contexte. Proiectul și-a propus să le prezinte pe femeile din comunitate așa cum sunt: frumoase, demne, puternice, încrezătoare în forțele proprii. În era feminismului, a venit timpul să înțelegem că LGBTI-ul este parte din mișcare. E important ca femeile să se cunoască pe ele și între ele. Dar, ca să se cunoască, trebuie mai întâi să se recunoască. Fiecare femeie din video are o poveste excepțională, de la care multe alte femei ar avea de învățat, care ar putea inspira multe alte femei. Sunt povești care merită auzite și pe care, timid, începem să le spunem prin gesturi mici. Eu sunt copywriter la bază, lucrez în fiecare zi cu povești, așa că am scris una împreună cu ele, una prin care lumea le celebrează în mod egal de ziua lor. Un alt mesaj pe care video-ul l-a transmis a fost cel de suroritate. E important să ne susținem unele pe altele și să luptăm împreună pentru drepturi egale. Discutând, am decis că vrem să setăm exemplul de „împreună” al femeilor puternice.

Cosmo: Unde se poziționează în acest moment comunitatea LGBTI, din perspectiva ta?

Cred că mai sunt multe de făcut și nu doar aici, ci în lume, în general, însă cred că la noi în țară comunitatea a reușit deja multe. Lor trebuie să le mulțumim pentru tot efortul depus în anii de activism, că astăzi am putut să transmitem un mesaj atât de puternic, care să fie îmbrățișat de atât de multă lume. Că, în sfârșit, Romania a fost pregătită să audă așa ceva. Cred ca momentul referendumului spune ceva despre comunitatea LGBTI și despre cum a reușit să se poziționeze în ochii maselor. Faptul că Emil Rengle a câștigat prin votul publicului o emisiune ca “Românii au Talent”, urmarită de milioane de oameni, arată că trăim într-o societate mult mai deschisă decât acum câțiva ani. TEDx-ul i-a avut invitați pe Patrick și pe Alexa ca speakeri. Este clar că subiectul nu este ignorat, chiar dacă mai este nevoie de multă informare și de multă implicare, știu sigur că există în comunitate modele care vor face ca lucrurile să se întâmple, ca drepturile lor să fie egale cu drepturile noastre, cu drepturile omului.

Cosmo: Care crezi că sunt cele mai mari nedreptăți în ceea ce privește toleranța, acceptarea, diversitatea, în România și în afara țării?

În interacțiunea mea cu comunitatea, am învățat despre nenumărate probleme cu care se confruntă zilnic, însă, câteva mi-au rămas întipărite în minte. Lipsa de job-uri pentru persoanele trans, lipsa medicilor care să le fie alături în procesul de tranziție (unii invocă faptul că religia nu le permite) și problemele pe care le întâmpină în procesul de schimbare al actelor.

În lume se întâmplă încă atrocități: Curtea supremă din Japonia le cere persoanelor trans sterilizarea înainte de începerea tranziției, în Texas medicii au dreptul să refuze să trateze persoane din comunitatea LGBTI, în Brunei homosexualitatea este pedepsită prin omorâre cu pietre. Pe de altă parte, se întâmplă și multe lucruri bune. Avem exemple de guvernatoare trans în Vermont, de modele trans pe coperta mai multor reviste de modă. Însă, este important ca demersurile pentru drepturi egale și lupta pentru  vizibilitatea pozitivă a comunității să continue.

Cosmo: Te-ai simțit vreodată discriminată? Dacă da, în ce contexte sociale?

Sunt o femeie cis, straight. Mă identific cu genul atribuit de medic la naștere, mă simt privilegiată și, cumva, am fost privilegiată toată viața. Am crescut într-un mediu unde nu m-am simțit niciodată discriminată – sau dacă m-am simțit se pare că nu m-a afectat atât de mult încât să-mi amintesc. Tot timpul am știut că pot să fiu ce vreau să fiu și, mai important decât atât, că am dreptul ăsta.

Cosmo: Ce urmează, ce planuri ai pentru această comunitate?

Am mai învățat că, dincolo de orice campanie, noi oamenii suntem cele mai bune reclame pentru comunitate. Răspund cu calm şi răbdare tuturor întrebărilor, pentru a înţelege ce unii oameni nu înţeleg, să nu întorc ura, să o transform în compasiune. Practic, am această atitudine de câte ori întâlnesc pe cineva dispus să discute pe subiect, indiferent de ce parte s-ar situa. Altfel, plănuiesc să le rămân alături şi să mă fac şi eu parte din planul lor, să ajut, aşa cum pot, de câte ori pot. Sper şi cred că vom continua să lucrăm împreună şi de aici înainte.

Trebuie să învățăm! Să ieșim din cărți și să practicăm cu adevărat empatia.

La intrebarea: “Nu înţeleg, de ce nu își găsesc de lucru? Sunt atâtea corporații open minded.”… realitatea ne răspunde destul de brutal. Atunci când, la 17 ani, ești alungată de-acasă pentru că le-ai spus alor tăi cum simți, nu ai șansa la o educație care să-ți permită să lucrezi la o corporație open-minded. Dacă ți-ai făcut coming out-ul la peste 30 de ani, după ce, în prealabil ai lucrat intr-un anumit domeniu, șansele să te întorci în același domeniu, odată ce ai început tranziția, sunt minuscule. Să o iei de la capăt într-un alt domeniu este, din nou, o luptă pe care ești nevoit/nevoită să o duci în paralel cu tranziția. E un drum lung, care trebuie parcurs cu empatie și în raport cu contextul fiecărui caz în parte. Doar asa putem sa intelegem cu adevarat si sa oferim solutii reale.

Femeile din proiectul Femeie. stau mărturie pentru faptul că există un potențial enorm în această comunitate, un potențial de care societatea întreagă s-ar putea bucura. Dacă am ști să tratăm fiecare om, respectându-i drepturile de bază, el ar putea să-și atingă mai usor potențialul și să dea înapoi înmiit societății din care face parte. Deja vedem exemple și modele trans/gay/queer în lume, exemple care inspiră persoane indiferent de orientarea sexuală sau de genul cu care se identifică.

Femeie.

Echipa Mirunei

“A fost o echipă mare – mare de oameni care s-au mobilizat ca de 8 martie 2019 să putem spune “La mulți ani!” tuturor femeilor. Iar ele, femeile prin intermediul cărora am reușit să facem asta, au reprezentat sursa noastră principală de inspirație.” Miruna Dumitrescu

E-romnja, Filia, Mozaiq si TRANSform au spus da, din prima.

Bianca Negre a devenit project managerul proiectului – datorită ei am reușit să le facem pe toate bine și la timp, să nu uităm nimic.

Saga film ne-a ajutat pe partea de producție.

Sarra Tsorakidis a acceptat, până să apuc să termin de povestit ideea și a regizat clipul. Alături de ea au spus da și Boroka Biro – director de imagine și Mihai Baltac – scenograf.

Piesa de pe clip a fost compusă special de Andreas Aron și Ana Băncescu (voce) și produsă de Codrin Lazăr (Start Rec Studios).

Gabriel Miu s-a ocupat de artdirection.

Claudiu Popescu de fotografiile pentru postere.

Antonella este o femeie trans romă care luptă pentru drepturile persoanelor trans. Ea a reușit să obțină finanțare de la Bruxelles pentru înființarea primului ONG care militează pentru drepturile lucrătoarelor sexuale.

Alexa este activistă trans, lucrează ca șoferiță la Uber și Bolt. Are două fiice care o consideră cea mai bună prietenă a lor.

Billie Rose este o femeie queer care organizează workshop-uri, pasionată de Japanese rope bondage. Performance-ul ei de la premiera “Touch me not” a tăiat respirații.

Ioana Pelehatai – este reporter la Scena 9. A scris pentru Decât o revistă, Dilema Veche, Media Pro. Ioana e un om-poveste pe care vrei să-l “citești” la cafea, zi de zi.

Ioana Chițu, actriță, activistă queer, feministă. Știe că ziua are 24 de ore pe Pământ și că diminețile sunt, câteodată, faine.

Mihaela Drăgan, regizoare, actriță și dramaturg de etnie romă, premiată internațional, fondatoarea teatrului rom independent Giuvlipen.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *