De ce avem nevoie de PROTESTE?

By  | 

Una dintre cele mai puternice forme de opoziție din toate timpurile — protestul — ocupă un loc definitoriu pentru cum arată sau va arăta lumea în care trăim. De unde vine și unde a ajuns în 2020 nevoia noastră de a protesta?

De Bianca Dragomir

După moartea lui George Floyd — bărbatul de culoare care a murit după ce un ofițer de poliție alb a stat aproape 9 minute cu genunchiul pe gâtul lui — în doar câteva zile, capitala Washington D.C, New York și Philadephia au devenit furnicare de oameni cu pancarte, strigând Black Lives Matter. Apoi, peste 500 de locuri din Statele Unite au fost acaparate de mișcarea cu același nume, SUA fiind la un pas de un război civil. Și lucrurile nu s-au oprit aici, manifestările au fost imediat importate în spațiul european, unde englezi, nemți, danezi, chiar și români au protestat în semn de solidaritate împotriva rasismului încă violent în SUA, dar și în întreaga lume. „Nu am văzut niciodată o participare așa de masivă într-un timp atât de scurt, pentru o problemă atât de punctuală”, a declarat Neal Caren, profesor de la North Carolina, specializat în mișcări sociale. În momentul declarației, peste șapte milioane de oameni puteau fi considerați participanți la proteste.

Women’s March din 2017 a strâns peste cinci milioane de protestatari într-o singură zi, dar acest eveniment a fost foarte bine organizat, în timp ce mișcarea Black Lives Matters a fost una mai degrabă organică. În ambele cazuri, mediul online și puterea de propagare a internetului a schimbat istoria conceptului de protest, hastag-ul MeToo împotriva agresiunii și hărțuirii sexuale a fost postat de către Alyssa Milano pe 15 octombrie 2017 în jurul prânzului și a fost folosit de mai mult de 200.000 de mii de ori până la sfârșitul zilei, și de mai mult de 500.000 de ori până pe 16 octombrie. În primele 24 ore, pe Facebook, același hastag a fost folosit de mai mult de 4,7 milioane de persoane.

Într-un fel sau altul, pare că lumea de azi protestează așa cum nu a mai făcut-o niciodată, la nivel global sau în spații socio-culturale restrânse, pentru probleme care afectează planeta (de exemplu, Greva Globală pentru Climă, protest inițiat de către Fridays for Future) sau pentru probleme autohtone, împotriva unor decizii politice punctuale (din 2017 până-n prezent, cetățenii români au ieșit constant în stradă pentru a-și manifesta dezaprobarea față de adoptarea unor legi, ordonanțe de urgență etc — în februarie 2017, peste jumătate de milion de români a manifestat în întreaga țară, sub egida celui mai mare protest anti-corupție din ultimele decenii). Ceea ce-mi amintește cât de mult s-au schimbat lucrurile de pe vremea când eram în liceu și Ambasadorul Angliei în România, responsabil cu integrarea noastră în Uniunea Europeană, ne-a „condamnat” că nu avem cultura protestelor: „În țări precum Anglia, Franța, oamenii ies în stradă și dacă li se pare că aleea din fața blocului lor nu este corect asflatată!”, îmi permit să-l parafrazez. Pe atunci nu înțelegeam de ce neapărat un act violent (așa cum mi se părea mie la acea vreme, comparând constant orice cu crimele de la Revoluția din 1989) — Protestul — este definitoriu pentru un regim democratic…

Apoi, am tot urmărit cum se manifestă oamenii sub umbrela acestei „expresii de opoziție prin cuvinte sau prin acțiuni”, rămânând în minte cu câteva imagini foarte puternice, care deși nu au avut o rezonanță atât de mare precum evenimentele amintite succint mai sus, pentru mine au avut puterea detaliului care schimbă întreaga paradigmă: un grup de oameni care protestau nici nu mai știu pentru ce, în mijlocul Atenei, înconjurați într-un perimetru bine delimitat, restrâns, în interiorul căruia părea că se manifestă un adevărat război redus la dimesniuni micro, în timp ce turiști fericiți se plimbau agale prin stânga și prin dreapta lor, alintați de razele soarelui grecesc și impresionați de monumentele construite cu migală de către elenii de altădată. Și un pic mai departe, un grup de sârbi intrau cu forța în Parlament luându-i efectiv la bătaie pe membrii acestuia. Ulterior, de câteva ori am simțit vibe-ul mulțimii din Piața Universității, când protestam împotriva privatizării Roșiei Montane. Deși stăteam ceva mai retras, la marginea grupului de protestatari, mă contaminasem imediat cu energia efervescentă a unui număr mare de ființe la unison. Atunci am realizat prima oară ce forță imensă și de necontrolat poate genera o adunare de oameni cu același scop.

File de istorie

Se pare că termenul „protest” a fost pentru prima oară folosit, sub formă frazeologică determinând un fenomen de masă, nu numai o atitudine personală — „mișcare de protest”, „marș de protest”, „manifestație sau grevă de protest” — în 1913 pentru a descrie marșul organizat de către Gandhi împotriva restricțiilor impuse populației indiene din Africa de Sud, fiind prima campanie masivă de „neascultare civilă” din lume. Așadar, altfel spus, protestul a început acolo unde oamenii erau atât de chinuiți de către regim încât nu mai putea să îi facă față prin altă modalitate. Surprinzător este că acest tip de manifestare a apărut tocmai în rândul populației indiene, renumită pentru cultura extrem de obedientă față de instituții, de la familii la cele gurvernamentale. În deceniile următoare, protestul a fost strâns legat de către noi tehnici de rezistență politică. Până în anii 1930, oamenii foloseau expresii precum „literatura de protest” sau „protest social” pentru a sugera tot ceea ce însemna „agitația progresivă”.

Abia în anii ’60, noțiunea de „protest” a devenit mainstream în vocabularul americanilor atât de renumiți în prezent pentru amploarea manifestațiilor de stradă — moment care a coincis cu apariția mesajelor politice sub formă de cântece propagate prin cafenele, cluburi de folk și mai apoi pe calea undelor radio. Pete Seeger, Joan Baez, Phis Ochs, Country Joe MsDonald, și Bob Dylan sunt doar câțiva dintre cei mai cunoscuți artiști care au protestat prin muzică. Blues-ul african, artiștii punk rock-ului european, o mare parte din muzica clasică a condamnat (sau în unele cazuri s-a manifestat ca un anti-protest) pentru diferite sisteme politice. În fapt, prima formă de „protest” a luat naștere cu mult înainte ca Gandhi să se răzvrătească, doar că accepțiunea semantică era cu totul alta. De exemplu, dacă ne uităm doar în spațiul autohton, Antal Nagy de Buda a fost conducătorul primei răscoale din istoria românilor — Răscoala de la Bobâlna din 1437.

Și tot așa, oamenii au învățat să protesteze pentru diferite cauze politice (pentru schimbarea regimurilor politice, împotriva fraudei electorale (cum a fost Revoluția portocalie din Ucraina, 2004), sociale, economice (mitinguri, demonstrații, pichetări, greve șamd), culturale (parade LGBT, scandal de caricatură în Europa, proteste împotriva filmului Codul lui Da Vinnci șamd). Unele au fost anti-război (Irak, Cecenia etc), altele pentru legalizarea drogurilor ușoare sau împotriva globalizării, unele împotriva terorismului, altele împotriva unui singur personaj politic (cum sunt protestele împotriva lui Trump sau cum au fost cele împotriva președintelui turc Erdogan). Ele pot fi non-violente (vot de protest, miting, flash mob, pichet, boicot, grevă, marș, petiție, sabotaj) sau violente (răscoale, blocarea drumurilor, capturarea clădirilor, a ostaticilor, revoluție etc).

Indiferent de forma, motivația, variabilele lor, un lucru este cert: nu putem schimba lumea în bine fără să protestăm. Nu putem fi liberi, nu putem exersa democrația dacă — atunci când ni se pare că ni se face o nedreptate, un act abuziv, dăunător — nu contestăm, adică nu declarăm deschis, energic sau mai puțin energic, dezacordul nostru față de acesta; fie că facem asta în cuplul pe care îl formăm, în familia unde ne-am născut, în țara ai cărei cetățeni suntem, pe Planeta unde conviețuim. Dincolo de violența care scapă de sub control în unele situații și care este complet de eliminat din contextul general al protestului (nu, nu trebuie să se întâmple ceva asemănător cu Revoluția din 1989 pentru a schimba ceva), acesta aduce oamenii împreună, le dă forță de exprimare în raport cu orice altă formă de forță care îi poate subjuga, le oferă libertate și un simț comun, oriunde s-ar afla (în perimetre bine organizate, pe Facebook sau pe Twitter, pe plaje, blocând străzi de kilometri, de la balconul casei lor).

E dreptul tău de a protesta pașnic (drept reînoit la Strasbourg în 2019, și care îți va oferi mereu o portiță spre libertate). Așa că, atunci când simți nevoia, nu ezita să protestezi — sub o formă sau alta, vei schimba lumea ta sau a altora!

Manifestații care au schimbat istoria lumii

Reforma Protestantă

A început în 1517, pașnic, când Martin Luther a afișat pe ușa Bisericii Castelului din Wittenberg (Germania) cele 95 de teze despre practica indulgențelor. Mișcarea a cerut reformarea Bisericii Romano-Catolice din Europa Occidentală, și s-a finalizat prin întemeierea unor noi instituții.

Protestul pentru libertatea afroamericanilor

În 1963, a generat unul dintre cele mai celebre discursuri din istoria americană, I Have a Dream: Martin Luther King Jr. a protestat, susținut de 200.000 de oameni, la Memorialul din Washington, împotriva inegalității rasiale. În urma acestei mișcări s-a adoptat Legea drepturilor civile din 1964 și a Legii drepturilor de vot din 1965.

Protestul revoluției române din 1989

România a fost singura țară din Europa care a trecut la regimul democratic printr-o revoluție violentă, în urma căreia ambii conducători au fost executați.

Demonstrația de luni

O întâlnire săptămânală de rugăciune în mijlocul Războiului Rece care s-a transformat într-o mișcare de proporții uriașe. Aceasta a ajutat la căderea Zidului Berlinului, reunind Occidentul și estul Germaniei.

Atingând imposibilul

În 1968, peste 20.000 de studenți, profesori și susținători au participat la cea mai lungă grevă generală din istorie, după ce poliția a ocupat Universitatea Sorbona din Paris, fiind începutul luptelor radicale din lume.

Cele mai bizare proteste din istoria omenirii

De-a lungul istoriei, oamenii au protestat sub forme extrem de creative, amuzante, bizare: în lenjerie intimă sau goi pușcă (Protestul din Quebec împotriva majorării taxelor școlare, și cel din Philipine împotriva standardelor educației, tot goi au mers la cursuri și studenții din cadrul Universității din Ungaria imediat după ce li s-a impus un cod vestimentar), mulgând vacile în mijlocul străzii, împroșcând echipajele de poliție cu lapte și ouă (în Anglia, împotriva creșterii prețului laptelui), împotriva Valentine’s Day, prin aruncarea pantofilor în conducătorii țări și cine știe ce va mai urma?

Legumele putrezite

În 2014, un sindicat de fermieri francezi (galezii având o istorie și o cultură bogată a protestului) au aruncat în stradă tone de legume putrezite pe străzi și în fața unui birou care se ocupa cu tratarea apelor, pentru a arăta lumii că stabilizarea prețurilor la alimente și creșterea prețurilor la îngrășăminte nu reprezintă o soluție pe termen lung.

Protestatarii Panda

La Universitatea din California, SUA, studenții au protestat costumați în urși Panda împotriva lanțului american cu mâncare asiatică, Panda Express, pentru că deschiderea unui restaurant de acest timp în incinta campusului studențesc contravenea cu reputația facultății privind susținerea sustenabilității.

Protestul Sărutului

În Chile, în 2011, peste 100 de studenți au protestat împotriva standardelor scăzute ale educației și taxelor scumpe ale facultăților…prin săruturi prelungite. Din păcate, reacția autorităților a dus la violențe, dar la finalul protestului, ratele studenților au scăzut de la 6 la 2 procente, iar mesajul „Love is free, education isn’t” a rămas în istorie.

Protest masochist în sprijinul rechinilor

Alice Newstead a dus protestul la un alt nivel, perforându-și pielea cu cârlige de pescuit uriașe, după care s-a atârnat de tavanul unui boutique din Paris, ca semn de revoltă împotriva extincției rechinilor.

Protest egiptean prin tăierea penisului

Un muncitor de 25 ani din satul Sheikh Eissa, (sudul Egiptului) și-a tăiat organul de reproducere protestând astfel împotriva deciziei părinților de a-l însura cu o femeie împotriva voinței sale.

FOTO: Guliver/ Getty Images

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *