(P) 3 motive importante pentru care ar trebui să urmărim The Umbrella Academy

By  | 

Dacă posterele cu actori și muzicieni ar decora și astăzi pereții adolescentelor, Tom Hopper, David Castañeda și Robert Sheehan s-ar afla cu siguranță acolo.

The Umbrella Academy, noul serial Netflix cu supereroi, este povestea unei familii disfuncționale care se reunește la moartea tatălui și descoperă secrete șocante.

Povestea începe în aceeași zi din anul 1989, atunci când patruzeci și trei de copii sunt născuți în mod inexplicabil de către femei fără nicio legătură între ele, care nu au prezentat semne de sarcină cu o zi înainte. Șapte dintre ei sunt adoptați de către un miliardar care creează The Umbrella Academy și își pregătește “copiii” pentru a salva lumea. Acum, cei șase supraviețuitori se reunesc și trebuie să lucreze împreună pentru a rezolva misterul din jurul morții tatălui lor și amenințarea iminentă a apocalipsei.

Te invităm să îi cunoști pe trei dintre cei șapte membrii ai familiei. Noi credem că au șanse mari să devină următorii hearthobs de la Hollywood.

Numărul 1, Luther (interpretat de Tom Hopper), este liderul grupului, un om serios, care își dorește să facă ceea ce e corect. În ultimii ani, Numărul 1 a locuit pe Lună, unde, după părerea fraților săi, „s-a făcut mare”. Înzestrat încă de la naștere cu o forță extraordinară, acum este atât de musculos, încât pare un… animal.

Numărul 2, Diego (interpretat de David Castañeda,) aflat mereu în competiție cu Luther, este singurul care a continuat să lupte împotriva răului. El este un justițiar și iese din casă după lăsarea întunericului, îmbrăcat din cap până-n picioare în piele neagră și spandex. Diego încă poate să arunce cuțite într-o manieră care sfidează legile fizicii.

Numărul 4, Klaus (interpretat de Robert Sheehan), a ieșit recent de la dezintoxicare (pentru a mia oară) și vrea să se drogheze din nou. Klaus poate vorbi cu morții, însă numai atunci când nu se află sub influența drogurilor.

The Umbrella Academy se bazează pe seria de benzi desenate creată și scrisă de Gerard Way (solistul My Chemical Romance), ilustrată de Gabriel Bá și publicată de Dark Horse Comics. Serialul este produs de Universal Cable Productions pentru Netflix, Steve Blackman este producător executiv și showrunner, alături de producătorii executivi Jeff F. King, Mike Richardson, Keith Goldberg, Gerard Way și Gabriel Bá.

Din distribuție fac parte: Ellen Page, Mary J. Blige, Cameron Britton, Tom Hopper, David Castañeda, Emmy Raver-Lampman, Robert Sheehan, Aidan Gallagher, Colm Feore, Adam Godley, John Magaro, Ashley Madekwe, Kate Walsh.     

Despre Netflix

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *