(P) Xiaomi 11 Lite 5G New Edition, smartphone-ul care îți completează stilul

Truffle Black, Bubblegum Blue, Peach Pink și Snowflake White. Sună bine, nu? Trebuie să știi că și arată foarte bine! Acestea sunt variantele de culoare disponibile pentru noile telefoane Xiaomi 11 Lite 5G New Edition. Ce aduc ele atât de special? Un plus de eleganță, mai mult confort, dar și specificații premium. Toate acestea la un preț corect. Descoperă în rândurile următoare cum îți poți completa stilul prin alegerea acestui smartphone.

Xiaomi 11 Lite 5G New Edition, un fashion icon

Probabil că și tu ai unul sau mai multe accesorii preferate. Un ceas, o pereche de ochelari sau o bijuterie de care nu uiți niciodată atunci când pleci de-acasă. Același lucru se poate spune și despre telefon. De câte ori ți s-a întâmplat să ieși pe ușă fără să îl ai în geantă sau în buzunar?

În zilele noastre, smartphone-ul s-a transformat într-un accesoriu permanent. Îți verifici de pe el feed-ul de pe rețelele de socializare și mailurile de la birou, faci fotografii și înregistrezi clipuri, te uiți la filme, asculți muzică și lista poate continua.

Dacă pui preț pe stilul și confortul oferite de un telefon, cu siguranță ar trebui să îi acorzi atenție lui Xiaomi 11 Lite 5G New Edition. Modelul este lansat de două luni în întreaga lume și poate fi considerat un adevărat fashion icon. Înainte de toate, află că Xiaomi 11 Lite 5G New Edition este cel mai ușor și subțire telefon pe care ți l-ai putea achiziționa în acest moment. Are doar 158 de grame, cam la fel de greu cât o piersică, și 6.81 milimetri, adică foarte, foarte subțire.

Culorile calde în care este disponibil îl transformă într-un accesoriu perfect, indiferent de ținuta pe care ți-o alegi. Truffle Black, Bubblegum Blue, Peach Pink și Snowflake White sunt cele patru nuanțe. Acestea atrag toate privirile, dar nu și amprentele, datorită texturii mate. În plus, Xiaomi 11 Lite 5G New Edition este protejat atât pe spate, cât și pe ecran de Corning Gorilla Glass 5, unul dintre cele mai rezistente materiale de siguranță ale momentului când vine vorba despre micile accidente.

Xiaomi 11 Lite 5G New Edition, dotările premium pe care le dorești

Pe lângă stil, te vei bucura și de specificații premium, pentru că Xiaomi 11 Lite 5G New Edition se ridică la înălțimea unui flagship. Cu mențiunea că te va costa de trei ori mai puțin. Începem cu ecranul, care este practic acea parte a telefonului pe care o folosești cel mai des. Acesta este un AMOLED de 6.55 inci cu rată de refresh de 90 de herți, care oferă imagini de calitate, culori vibrante, o luminozitate și un contrast incredibile, datorită tehnologiilor 10-bit TrueColor și Dolby Vision.

Camera principală de 64 de megapixeli, alături de senzorii ultra-wide de 8MP și telemacro de 5MP, te vor ajuta să obții fotografii și videoclipuri perfecte, numai bune de urcat pe rețelele de socializare. Să nu uităm nici de camera frontală de 20 de megapixeli, făcută pentru selfie-uri perfecte. În plus, vei putea folosi filtrele și modurile cinematice inteligente, disponibile la o singură apăsare. Ai mai jos o demonstrație video:

Și pentru ca telefonul să îți asigure cele mai bune experiențe de utilizare pe parcursul întregii zile, Xiaomi 11 Lite 5G NE vine dotat cu un procesor Snapdragon 778G 5G, o baterie de 4,250mAh, care se încarcă rapid la 33W. În cutie vei găsi incluse încărcătorul, dar și o husă de protecție transparentă. Întregul pachet sosește la prețuri, după cum îți spuneam, imbatabile, începând de la 1.699 de lei, pe mi-home.ro și la ceilalți parteneri autorizați Xiaomi din România.

Așadar, dacă vrei să-ți completezi stilul cu un telefon incredibil din toate punctele de vedere, Xiaomi 11 Lite 5G New Edition este alegerea potrivită. Tu ce părere ai despre el?

Foto: Xiaomi

Nici un comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicata.