(P) Flori care exprimă iubirea. Cadoul perfect de Valentine`s day

Din cele mai vechi timpuri, florile au fost asociate cu iubirea. Acestea aduc mereu zâmbete pe fața celor dragi și răspândesc peste tot dragoste și romantism, sentimente molipsitoare de altfel. Pentru că se apropie celebrarea celor două sărbători ale iubirii, Valentine’s Day și Dragobete, ne-am gândit să-ți spunem care sunt florile care exprimă iubirea pentru a putea face cadouri potrivite.

Florile au cucerit lumea cu frumusețea și farmecul lor, dar și cu parfumul și culorile vii. Încântați și inspirați de frumusețea lor, oamenii le-au dăruit nume și semnificații. Atunci când dăruim flori, le alegem din motive diverse: fie avem sentimente de afecțiune și apreciere pentru persoane importante din viața noastră, fie ne dorim să facem cadouri cât mai speciale. În ambele situații ne străduim să alegem florile preferate ale persoanei dragi, flori care să aibe culoarei ei favorită sau chiar flori care să se potrivească cu personalitatea ei.



Ei bine, astăzi vom afla care sunt cele mai potrivite flori de Sf.Valentin.

Trandafirii

Prin excelență, trandafirii, mai ales cei roșii, sunt florile iubirii. De fiecare dată când vrei să spui ”te iubesc” trandafirii sunt cei mai buni mesageri. Un simbol al iubirii veșnice, trandafirii sunt perfecți pentru a-i oferi cadou persoanei pe care o iubești. Reprezintă darul ideal de Valentine’s Day, Dragobete sau pentru orice zi în care vrei să-ți declari sentimentele.

Și trandafirii roz sunt flori care exprimă romantismul, eleganța și feminitatea. Aceștia pot fi dăruiți ori de câte ori vrei să-ți exprimi iubirea și aprecierea față de iubita ta. Trandafirii roz transmit un mesaj emoționant ” Mă bucur că faci parte din viața mea”.

Trandafirii albi sunt florile care simbolizează cel mai bine adevărul, sinceritatea și puritatea. EI transmit cele mai bune mesaje precum ”mi-e dor de tine” sau ” ești minunată”. Într-un context romantic, un trandafir alb poate reprezenta o dragoste nevinovată sau poate simboliza dragostea nemuritoare, o dragoste și o loialitate mai adâncă decât pasiunile trecătoare.

Lalelele

Lalele simbolizează iubirea perfectă. În epoca victoriană, declarațiile de dragoste erau însoțite de lalele roșii. Aceste flori definesc noile începuturi, așa că, dacă anul acesta sărbătoriți primul nostru Valentine`s Day, un buchet de lalele roșii este extrem de potrivit. De asemenea, lalelele reprezintă și constanța și trăinicia sentimentelor în ciuda tuturor obstacolelor întâlnite pe drum.

Crinii

Crinii definesc iubirea sinceră, necondiționată, puritatea sentimentelor, noblețea și devotamentul. Alege crini albi ori de câte ori vrei să-i spui persoanei dragi cât de norocos te simți că face parte din viața ta. Crinul era un simbol al antichității grecești și al celei romane, fiind atribuit zeitelor căsătorie și ale fecundității: Hera, soția lui Zeus, Jupiter. Exista și o legendă potrivit căreia Hera, alaptându-l pe fiul ei, Hercule, scapă câteva picături pe Pământ. Picturile au format Calea Lactee, iar cele ce au căzut direct pe sol, au înflorit, devenind crini albi!

Așadar, acestea sunt principalele trei flori care exprimă iubirea. Orice ai alege dintre ele, toate sunt extrem de potrivite pentru a fi dăruite soției sau iubitei de Valentine`s Day. De asemenea, o combinație între aceste flori are un rezultat minunat ce va aduce bucurie persoanei din viața ta.

Sursă foto: Pexels

Nici un comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicata.