Cel mai mare Black Friday de până acum – varianta 2020

By  | 

An de an se vorbește despre “cel mai mare Black Friday de până acum”, iar perspectivele sunt extrem de favorabile pentru 2020. Ascensiunea e-commerce a fost mai agresivă decât în anii trecuți, trend forțat și de interdicțiile din sectorul de retail offline, din cauza pandemiei de Covid-19. Noi valuri de consumatori au apărut în mediul online, iar Black Friday va activa cu siguranță o mare parte dintre cei care au încercat comenzile online cel puțin ocazional până acum. Normele și recomandările de distanțare fizică socială din retailul offline vor determina mulți utilizatori care în anii trecuți cumpărau de Black Friday din magazine standard să treacă de această dată la achiziții online.

Magazinele online s-au pregătit cu stocuri consistente și cu siguranță va fi un asalt pe cele mai multe nișe, cu multe surprize din partea marilor e-shop-uri. Din punct de vedere logistic, în ciuda pandemiei, se poate spune că sunt speranțe pentru un Black Friday în care lucrurile vor decurge mai bine decât în trecut. Pe de o parte, magazinele au experiența relevantă din trecut, au învățat din greșeli și au investit mai mult inclusiv în partea tehnică.

Tot mai multe e-shop-uri au ales spre exemplu soluții premium de web hosting, servere dedicate de mare capacitate în data center cu locație în România. Astfel, mai multe website-uri decât până acum vor face față cu brio cel mai probabil fluxului de clienți, cu timp offline puțin spre deloc și cu încărcare mai rapidă a paginilor cu produse, precum și în procesul de comandă. Magazinele online serioase oferă și chiar promovează plata online cu cardul, metodă de plată preferată tot mai mult și de clienți, care s-au obișnuit cu normalitatea acestui proces (se evită și cash-ul, de preferat în contextul pandemiei).

Firmele de distribuție și importatorii au investit la rândul lor în partea logistică, în programe și aplicații, eficientizând aprovizionarea înainte de Black Friday. La fel de importantă este dezvoltarea rețelelor de curierat rapid – mai mulți angajați și din nou mai multă tehnologie aplicată. În plus, s-au dezvoltat rețelele de cutii de depozitare pentru livrarea pachetelor de mici dimensiuni la nivel național, ceea ce va pune mai puțină presiune pe livrările cu întâlnire a curierului cu fiecare client în parte.

Pentru a profita cu adevărat de cele mai bune oferte de Black Friday, clienților le sunt recomandate website-urile mari, care reușesc să realizeze volume consistente și astfel să negocieze cu furnizorii prețuri minime. Este bine ca cei interesați să verifice prețurile la produsele preferate în ultimele săptămâni înainte de Black Friday. Există chiar sisteme automate, resurse online de verificare a istoricului prețurilor în marile magazine online. Astfel, se evită situațiile în care unele prețuri sunt mărite artificial înainte de perioada de reduceri, special pentru a atrage clienții prin discounturi aparent mai consistente…

Poate mai mult decât în trecut, clienților români li se vor promova de Black Friday, prin prisma motoarelor de căutare și a reclamelor de pe rețelele de socializare, variante de achiziții din magazine online din alte țări. Aceste oferte trebuie tratate cu maximă atenție, analizând reputația magazinului online și toate condițiile. În cazul comerțului internațional, clientul are mai puține instrumente prin care își poate apăra drepturile de consumator, mai ales dacă achiziția este de la un magazin din afara Uniunii Europene. Comunicarea va fi oricum mai greoaie și este posibil ca anumite aspecte să fie înțelese eronat. Să nu uităm de timpul de livrare – dincolo de perioada aglomerată din an și de eventualele probleme meteorologice, livrările internaționale ar putea fi întârziate și de restricțiile de pandemie (de exemplu o frecvență mai scăzută a mijloacelor de transport).

 

Articol realizat împreună cu eMAG

Sursă foto: Pexels

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *