Interviu cu Antonella Lerca Duda, femeie trans romă, lucrătoare sexuală și președinta primei organizații de sex workers din România

By  | 

Antonella Lerca Duda este un personaj foarte puternic și curajos în contextul socio-politic românesc din acest moment. Femeie romă trans și lucrătoare sexuală, Antonella are 30 de ani și s-a născut în Iași. Nu a avut o viață prea ușoară, însă acest interviu nu este despre familia săracă în care a crescut, despre tatăl care nu accepta că este femeie transgender sau despre cum a fost nevoită să se prostitueze în Italia.

În schimb, m-am întâlnit cu Antonella pentru a discuta despre provocările pe care persoanele trans le întâmpină în România, despre problemele celor care practică munca sexuală și mai ales despre SWC (Sex Work Call), organizația pe care ea a înființat-o anul acesta.

De ce crezi că persoanele gay sunt mai ușor acceptate decât cele trans? Și în general, dar și în cadrul LGBT.

Începi cu întrebările grele! :)) Sunt unele persoane pentru care dragul de a face parte din societate, de a fi acceptate, e mai mare decât dragul de comunitate. Adică unele persoane gay, de exemplu, vor să fie heteronormative și să fie acceptate la un job fără să arate lumea că „uite, ăla face parte din comunitatea LGBT, unde sunt travestiți, unde sunt drag queens, unde sunt d-ăia care se îmbracă în chiloți de cauciuc”. Așa că ei, de rușine sau ca să se acomodeze cu societatea, acceptă să fie transfobi, să fie homofobi, să fie lesbofobi. Chestia e că în comunitate încă mai avem de muncit și acum și există o idee d-asta a bărbatului musculos, bărbatul gay activ, dar aproape toți sunt versatili… Și atunci apare ideea asta de a fi acceptați de societate.. te face să dai într-o parte și în alta comunitatea doar de dragul de a fi acceptat, știi? Eu într-un fel îi înțeleg și îmi pare rău pentru ei. Dar dau în stânga și în dreapta cu noroi doar să scape ei. E pentru ei, psihic, să îi ajute să depășească momentul.

Mi se pare foarte aiurea că tu încerci să fii acceptat, chiar dacă lumea spune că gayi sunt așa și pe dincolo, știi foarte bine prin ce ai trecut tu.. Dar, în același timp, tu să nu vrei să accepți o persoană trans, pentru că e diferit față de tine.

Uite eu de exemplu am avut o experiență cu un băiat gay, care pot să spun că era prietenul meu cel mai bun. La un club de gay eu nu am fost acceptată, ca femeie trans, dar el a intrat. Deci el a preferat să se ducă să se întâlnească acolo cu alți prieteni și m-a lăsat pe mine afară. Orice, doar de dragul de a-ți fi ție bine. Și asta-i peste tot, nu doar în comunitate, peste tot e asta.. ca să-ți fie bine ție, te doare undeva de lume.

Dar, în ultima perioadă, să știi că comunitatea a început să-și revină, a început să devină o familie puternică. Mai ales ce am văzut la Pride m-a făcut foarte fericită. Peste 10.000 de oameni! Dacă-mi spuneai acum câțiva oameni nu credeam! Și din ce în ce mai multe voci sunt intersecționale și avem persoane gay rome, persoane lesbi rome.. și atunci discursul nu mai este același, nu mai ai homofobia aia internă. Acum s-au mai potolit. Sunt voci vizibile în comunitate și atunci nu mai poți să arunci în noroi pentru că vezi că persoana aia vorbește și pentru tine, și pentru ăla, și pentru ăla.

Vorbește-mi puțin despre tratamentul hormonal, știu că multe persoane trans trebuie să se ocupe singure și nu e tocmai ușor.

Mai ales în România, este foarte greu să găsești un medic endocrinolog, pentru că cei care dau rețetele pentru hormoni… Pentru voi sunt niște banale pilule anticoncepționale, ceva la ordinea zilei. Dar nu găsești endocrinologi care să dea persoanelor trans rețetă. Nu găsești o persoană care să înțelagă identitatea trans. Sunt unii care zici că au făcut facultate degeaba.

Chiar și cei mai tineri?

Sincer, ăia tineri au cam plecat toți în afară, pentru că preferă salariile de acolo. Și atunci noi ne-am pricopsit cu ăstia cu mentalitate de comuniști și care îți mai vin și cu câte o dumă d-aia, „hai dom’ne, du-te de aici, ești băiat, ce ți-a venit ție să iei pastile să te faci femeie.” Unul chiar a avut tupeul să îmi spună să îmi scot sânii și să mă fac înapoi băiat. A fost penibil! Să te duci la doctor să ceri o rețetă și ăla să îți zică să îți scoți țâțele! Uite în ce stadiu avansat al tranziției sunt și tu îmi spui asta…

Tratamentul hormonal cam cât ajută la sâni?

Sunt 2 tipuri de hormoni, unul care oprește testosteronul, îl face să se producă foarte încet. Și atunci bagi estrogen, iar corpul asimilează mai mult estrogenul. Cresc sânii din primul an când încep să iei tratamentul.

Dar e nevoie totuși și de silicoane, tratamentul hormonal nu face sânii să crească atât de mult?

Nu neapărat. Doar dacă te ajută să capeți mai multă încredere în tine. De exemplu eu îi aveam mici și voiam eu mai mari, e o chestie personală, nu e o obligație, sunt multe persoane ok fără silicoane. Dar problema mare e că la noi în România nu au acces la hormoni și nu există informație. Adolescenții care vor să facă tranziția își doresc atât de mult să vadă rezultate vizibile foarte repede și atunci ce fac? Iau cu pumnul, fac abuz și ajung, Doamne ferește, cum a fost colega noastră lucrătoare sexuală, acum vreun an, a murit. Voia schimbări rapide și vizibile, îmi zicea că vrea și ea ca mine. Măi, fată, eu am atâția ani de hormoni, despre ce vorbim? Și tot mai apare ceva mustață uneori, trebuie să faci laser. Și iar vorbim de bani, nu e ieftin. Ședințele alea trebuie să le menții, mai ales dacă ești o persoană trans.

Exact, nu e un tratament permanent, așa cum e prezentat uneori.

Da, e definitiv, dar în sensul că trebuie să mergi definitiv la laser. :)) Și, revenind la hormoni, ai nevoie și de ceva pentru ficat, pastilele alea îți afectează ficatul. Mai trebuie să ai și o alimentație sănătoasă, sprijin psihic. Și crede-mă că facă nu ai sprijinul familiei e nasol rău. Și majoritatea cazurilor nu prea au sprijinul familiei.

Cumva e de așteptat la noi, aici nu se discută de așa ceva, oamenii nu sunt informați, nu știu ce e asta, nu e lumea educată din punctul ăsta de vedere.

Știi ce mă enervează pe mine întotdeuna? Lumea nu întreabă, nu vorbește! Dar frumos, nu cum primesc eu întrebări, „ești fată sau băiat?” M-am săturat ce această întrebare, întreabă-mă altfel măcar. Cum ai spus și tu, e vorba de lipsă de educație, de cunoaștere. Există Google, ai acces la Internet, poți căuta orice. E încă un subiect tabu la noi. Comunitatea trans e cea mai vizibilă parte a LGBT, dar și cea mai vulnerabilă. Majoritatea victimelor care sunt ucise sunt femei trans care practică munca sexuală. E o realitate pe care mulți o neagă și o ascund, dar asta e realitatea. Femeile trans au un curaj enorm… Cum suntem noi acum la o terasă, oricând se poate trezi unul transfob să arunce o sticlă spre mine – ceea ce mi s-a întâmplat prin cluburi. Te expui la foarte multe chestii.

La bărbați e cumva mai simplu, din ce am observat.

La bărbații trans crește barbă, mergi pe stradă ca un băiat normal, nimeni nu își dă seama. La femeile trans mai iese un fir de păr, te dai cu fond de ten, transpiri, se duce fondul de ten, dai cu pudră, se duce pudra… Se vede mâna, se observă venele de bărbat. La mare nu poți să te duci că se vede penisul, trebuie să îți pui 4 perechi de chiloți să nu se vadă. Și nu se vede talia, contează și constituția, dar eu fiind slabă ar trebui să se vadă altfel talia. M-am dus la ștrand cu iubitul meu și un copilaș l-a întrebat „auzi, băiatu’, da’ prietena ta de ce arată a bărbat?”. Pe mine m-a pufnit râsul, la care iubitul meu i-a zis „nu, e doar o femeie mai urâtă” :)) Dar copilul a zis, „ba nu, că are mână de bărbat.” Na, copilul și-a dat seama. La mine se mai uită și la mărul lui Adam, dar eu mi l-am operat. Așa că acum se uită la pantaloni, să vadă dacă e umflat acolo.

la [email protected], prima ediție a târgului de job-uri pentru comunitatea trans și lgb+

Și, revenind la tratament, de unde se face rost de el?

De pe piața neagră, mai mult nu pot să spun. Dacă ai o familie care să te susțină, te duci cu mama la farmacie să își ia anticoncepționale, chiar dacă ea deja are 60 de ani și e clar că nu mai are nevoie. Anticoncepționalele sunt cele mai importante. Inhibatorul de testosteron mai greu îl iei, dar reușești să-l iei și pe ăla.

Știu că mai sunt și niște injecții.

Da, injecțiile sunt mai greu de procurat și sunt și scumpe. Am început și eu să iau, dar din străinătate, așa fac cei mai mulți – piața neagră din străinătate.

Ca bărbat e mai simplu, barbă, mustăți ai, poți să îți pui ceva în chiloți, te îmbraci cu haine de bărbați. E exact patriarhatul. Dacă te îmbraci în bărbat toată lumea îți dă respect pe stradă, nu se uită atent la trăsături. Și altă problemă cu care se confruntă comunitatea e schimbarea buletinului. Buletinul te-a distrus.

În România ar fi legal din ’96 să îți schimbi buletinul dacă îți faci și operația genitală. Se ține cont cu adevărat, sunt persoane care beneficiază de schimbarea buletinului la noi?

E o chestie care pe noi ne deranjează pentru că nu este ok ca cineva să ne impună să ne operăm. Operația e o decizie foarte grea pe care trebuie să o iei singur. Avem fete care au dat statul în judecată și au câștigat, și-au schimbat buletinul, fără operație făcută. Cât timp ești sub tratament hormonal, deja ești spre genul respectiv.

Și operația îmi imaginez că nu e deloc ieftină.

10.000 de euro. De când strâng bani s-o fac! Dacă aș avea bani aș face-o oricând, dar… Ca să nu mai spun de transportul până în Thailanda, cazare, internarea la spital. Acolo e o operație banală, ca și cum te-ai opera de amigdalită. Și o fac și foarte bine. Mai nou te și poți lubrifia singură.

Hai să trecem la un alt subiect și anume munca sexuală. Ce părere ai despre feministele care susțin că acest tip de muncă este degradant pentru femei?

Am înființat de curând organizația Sex Work Call România. Fiind președinta organizației, a trebuit să caut sponsori și aliați în afara țării și am ajuns la Bruxelles. Acolo m-am întâlnit cu o organizație internațională care luptă pentru drepturile lucrătoarelor sexuale și am discutat despre principalele probleme cu care ne confruntăm. Care crezi că era prima, cap de afiș? Feministele! Cele care spun că munca sexuală e forma supremă a patriarhatului. E o tâmpenie, nu are nicio legătură, pentru că patriarhatul se manifestă în alte zone, pe care le vedem zilnic – violență domestică și așa mai departe. La munca sexuală avem și bărbați, sunt foarte mulți, iar fenomenul începe să crească. Videochat-ul are mai multe cerințe pentru bărbați. Cunosc fete care nu fac bani cât un bărbat din videochat. Cunosc bărbați care lucrează pe străzile din Milano și care fac mai mulți bani decât femeile. Oamenii au aceste depravări sexuale, se căsătoresc și vor să aibă familie și așa mai departe, așa că își țin pentru ei fanteziile cu bărbați… și atunci se duc la bărbați sex workeri. Dacă era forma supremă a patriarhatului nu aveam niciun bărbat.

Ce „salariu” aveți, dacă nu te deranjează să te întreb? Cât câștigați într-o lună?

Baby, pe lângă chirii și altele, gândește-te că trebuie să oferi și niște calități, adică apartament de lux, aer condiționat, filme porno, servețele umede, parfumate, cearșafuri schimbate la fiecare client… și atunci trebuie să investești foarte mult ca să faci bani. Dacă te duci într-o ghenă de bodegă să faci sex nu-ți vine nimeni. Iar o femeie trans trebuie să își plătească și tranziția din munca ei. Deci rămâi cu puțin. Eu lucrez de vreo 11 ani și fac „salariu net” cam 300-400 de euro pe lună doar. Restul sunt dați pe machiaj, noi trebuie să ne machiem zilnic, fondul de ten la mine durează o săptămână-două, nu mai spun de ședințe de laser, de haine… Mai vine câte unul cu vreo fantezie ciudată, trebuie să cumperi tot felul de lucruri, pe unele nu le ai, pe unele le poți folosi o singură dată. Investind mereu, nu poți pune bani deoparte.

Clienții își doresc întotdeauna sex sau au și alte dorințe? De exemplu, poate nu au cu cine vorbi, nimeni care sa le ofere afecțiune…

Da, da, mulți vin așa! Unii vin și nu fac sex, ești un fel de psiholog pentru ei. Depui foarte mult efort psihic, trebuie să asculți și să nu vorbești tu, lui nu-i pasă lui de problemele tale. Vine clientul și îți spune de toate.. că nevastă-sa îl bate la cap, că mașina s-a stricat… Care pe mine evident că nu mă interesează, dar trebuie să îl ascult. Sunt mulți cărora nevestele nu le dau importanță, nu stau la discuții cu ei. Cei cu care stai mai mult la discuții plătesc mai bine și revin. Eu am avut și un stalker, mă suna că mă vedea pe stradă, mă întreba unde mă duc, ce fac, zicea că trece întâmplător prin zonă, dar s-a întâmplat de prea multe ori să fie coincidență, era clar că mă urmărea.

La noi există și probleme de comunicare în cuplu, mai ales la generațiile anterioare era evident, nu se discuta deschis despre supărări, despre probleme, de sex nu mai zic.

Există și acum asta, la cuplurile tinere! Multe cupluri merg pe ideea că „stau cu tine că ne ține ceva împreună”, un copil, o casă etc. Multe lucruri nu se discută în relație.

Care sunt cel mai des întâlnite concepții greșite pe care oamenii le au despre lucrătoarele sexuale?

Cea mai des întâlnită și care ne afectează cel mai mult e treaba că toate am fi bolnave. Toate suntem stigmatizate din cauza asta și e oribil. Noi suntem alea care ne protejăm cel mai mult! Nouă ne este atât de frică și de umbra unui penis că punem și 2 prezervative. Dacă ieșim acum pe stradă și facem un experiment, dacă întrebăm oameni pe stradă, cei mai mulți o să zică „câte boli au alea în ele!”.

O altă tâmpenie pe care o aud aproape zilnic e legată de traficul sexual, că toate suntem obligate să facem asta. Poate fi și o chestie creată ca să te sperie, cum e să nu ieși pe întuneric din casă că pătești cine știe ce. Sigur că se poate întâmpla, dar nu sunt atât de dese cazurile.

Se mai spune și că cine se naște din prostituată tot așa ajunge. Nu e deloc adevărat! Uite de exemplu la Sex Work Call, a doua fondatoare (suntem 4) și-a crescut copiii din banii făcuți din stradă, se duc la școală, sunt educați, au bun simț. Cele mai multe își cresc copiii în frica de a nu le călca pe urme, îi trimit la cea mai bună facultate, să devină cineva care să o facă mândră. Ele au fost stigmatizate o viață întreagă pentru ce fac și nu își doresc asta pentru copiii lor.

De ce consideri că lumea se teme, chiar și acum, în 2019, să dezincrimineze sau legalizeze munca sexuală? Vorba aia, e cea mai veche meserie. Și, uitându-ne la alte țări unde se practică, vedem că lumea e normală, nu le-a căzut cerul în cap, nu a venit Apocalipsa etc.

Ai atins un subiect foarte sensibil. Religia la noi e încă foarte puternică. Suntem o nație de ipocriți. Eu am clienți politicieni care în public spun că sunt împotrivă, iar în pat se pun capră. Fac așa de dragul familiei, pentru a fi acceptați, pentru imaginea publică. E o diferență mare între dezincriminare și legalizare. Dezincriminarea pe care noi prin SWC o cerem e ca munca sexuală să fie considerată o muncă, pentru că ESTE muncă și nu trebuie condamnată, cum e acum, cu amendă în fiecare zi. Nu poți să-ți cumperi un vehicul, nu poți să faci credit la bancă. Legalizare nu prea avem pe nicăieri în Europa. Nici în Amsterdam nu e legală, e cumva într-o zonă gri. În Noua Zeelandă este legală, e modelul pe care noi am vrea să îl preluam, deși nici acolo nu e perfect. În Amsterdam e exploatare maximă. Acolo plătești vitrina 250 de euro zilnic, indiferent dacă ai clienți sau nu. Ai condiții, ai buton de panică, ai tot ce vrei tu, dar e exploatare. Nici pauză de masă nu ai – îți poți lua dacă vrei, dar pierzi bani în timpul ăla. Dacă lucrezi pe stradă, poliția te fugărește, te trimite la vitrină, să lucrezi doar acolo. În același timp, eu dacă vreau să lucrez într-un apartament, când aude proprietarul că eu fac munca asta îmi crește automat chiria, îmi cere dublu, „a, păi asta face bani!”… Și nu e ok pentru că nu facem bani, nu suntem bogate.

Pe scurt, la noi e vorba de religie și de pudism. Jena de a nu vorbi de ceva „rușinos”. Dacă acum câțiva ani vorbeai de LGBT se speria lumea. Oamenilor trebuie să le dai timp să se acomodeze. Românii din străinătate au început să se acomodeze și cu munca sexuală, nu doar cu comunitatea LGBT. Cei mai mulți acum sunt mai toleranți pentru că au fost în afara țării, au văzut că acolo e ok, nu e atât de rău cum își imaginau. Eu am clienți care, dacă ar fi să voteze pentru dezincriminare, ar vota, pentru noi și pentru ei. Dar pe ascuns, nu ar recunoaște. Mie îmi convine, dacă se va face vreun referendum eu m-aș bucura, pentru că majoritatea clienților sunt de acord cu dezincriminarea și ar ieși la vot. Dar politicienii, din cauza pudismului lor, nu vor să accepte nicio propunere de dezincriminare.

Crezi că o să se schimbe ceva în următorii ani?

Da, pentru că văd influența europeană și oricium generația se schimbă, are altă gândire, e mult mai tolerantă. Și văd că se întâmplă schimbarea in jurul meu. Eu ies și în baruri de hetero, mă duc și în discoteci de manele, și în cluburi obișnuite… vizibilitatea e foarte importantă. Dacă ieși doar în locurile „tale”, unde te simți confortabil, nu e bine. Eu când am fost la ștrand se holbau toate babele la mine, mai ales când ieșeam din apă și se observa o umflatură acolo. În schimb, erau niște tineri care păreau străini, ei nu se uitau deloc, nu le păsa lor de mine. Românii nu înțeleg că ce nu te afectează pe tine în mod direct nu trebuie să te intereseze. Nu vin la tine acasă să cer de pomană pentru laser sau ca să îmi cumpăr mâncare. Suntem pe picioarele noastre, suntem independente.

Și știi ce se întâmplă seară de seară? Se dau amenzi chiar dacă nu faci ceva în momentul ăla, poate doar de plimbi pe stradă. Dar polițiștii îți spun că nu contează, că te-au văzut în altă seară că practicai munca sexuală.

Deci nu te pândesc cumva să te prindă cum faci ceva cu clienți?

Nu, baby, și aici la terasă dacă stau cu un client, dar nu facem nimic, dacă trec pe lângă noi îmi dau amendă că „te-am văzut aseară”. De multe ori ies pe stradă și dau amenzi seara târziu, apoi imediat după miezul nopții vin din nou pentru că e altă zi și au voie, chiar dacă abia a trecut o oră.

Vorbește-mi și despre SWC, cum a început povestea organizației?

Ideea a fost a mea, eu aveam asta în cap de mult. Anul trecut am intrat prima dată într-un partid politic și am deschis primul grup de muncă sexuală, în care să lucrăm la o propunere de lege pentru dezincriminare. Acolo am cunoscut un avocat care mi-a făcut cunoștință cu altă fată lucrătoare sexuală, tot activistă. M-am întâlnit cu ea, ea mi-a povestit de Profa, am mers la ea acasă și am discutat despre organizație. A acceptat și ea să intre, mai avusese și ea ideea asta, dar nu o ajutase nimeni, nu găsise resursele necesare. Apoi am mers, am umblat…

A durat doar un an pentru ca organizația să se înființeze, nu e rău, v-ați mișcat destul de repede!

Da, de curând a fost înființată legal, din iunie. Deci ne-am adunat toate 4, să discutăm, să facem actul constitutiv… Ce vrem? Cum vrem? Fiecare a venit cu câte o idee, am pus pe hârtie. Am mers la avocat să vedem ce acte ne mai trebuie să înființăm legal organizația, mai aveam și o fată care era cenzorul nostru, s-a mai interesat ea de ce mai avem nevoie, am mai discutat la organizații LGBT, „Care vă declarați pro, care nu?” Ca să știm și noi… :)) Și uite așa s-a înființat organizația. Am deschis biroul în martie cu un film, Crossing, un film despre poveștiile de viață ale lucrătorilor sexuali din Europa. Și ne-am apucat de treabă cu ajutorul organizației internaționale din Europa, cu care mă întâlnisem în Bruxelles. Eu aveam niște conexiuni cu organizațiile astea internaționale, fiind activistă. A fost o ocazie pentru mine să deschid și alte căi, spre sex work, nu doar spre trans, știi? Organizația respectivă oferea 6000 euro pe un an dacă vii cu o propunere. Și am venit cu propunerea că vrem să înființăm prima organizație de lucrătoare sexuale din România, hai să facem ceva autentic! Și noi acceptăm doar lucrătoare sexuale la noi în organizație pentru că vrem să decidem noi pentru noi. Oriunde avem treabă ne ducem ori eu, ori colega, ori colega…

Ce probleme sau provocări ați întâmpinat de când v-a venit ideea pentru Sex Work Call și până când ați înființat organizația?

Am avut probleme pentru că nu putem folosi cuvinte ca „sex” în înființarea unei organizații. Așa că am cerut titlul de SWC. Oricum, scrie în descriere că suntem cine suntem, ei știau oricum. Dar tot așa… pudismul, vai, Doamne, să nu existe cuvântul „sex”. Dar în actul constitutiv scrie clar, „acceptăm doar lucrătoare SEXuale”. :)) În rest nu prea găseam loc unde să ne facem biroul că nu toată lumea vrea niște prostituate la ei în birou. Am găsit până la urmă aici (deasupra spațiului ARTHUB), unde fetele sunt activiste cam toate.

Ce activități organizați cu SWC?

Din martie până acum am avut un protest în fața Parlamentului, proiecție de film, am făcut un bloc la Pride, am fost foarte vizibile, am strâns legături internaționale, facem parte și din NSWP (rețea globală pentru proiecte de muncă sexuală), m-am dus în Croația la primul Pride trans din Balcani. Am mai fost prin alte țări la conferințe și alte evenimente, pe acolo găsești aliați, îți faci legături.

Ai observat vreo schimbare de când a fost fondată SWC? Cer fetele ajutorul, se crează o comunitate mai strânsă?

Am făcut și reach out, cu alte cuvinte mergem la fete pe stradă cu mașina să le dăm absorbante, prezervative, un sandwich, o ciocolățică. Schimbările au fost că fetele sunt mult mai unite și văd că e vorba despre ele și că organizația e făcută de colegele lor, că nu e un politician care vrea să-și facă publicitate pe spatele lor. E încă prea devreme să vorbim de schimbări radicale. Am observat totuși că, pentru că apar mai des în spațiul public, a început să se vorbească mai des despre munca sexuală, ceea ce pe mine mă bucură enorm. E un subiect care trebuia pus pe masă de mult. De exemplu eu sunt și actriță în Sexodrom, o piesă de teatru a Giuvlipen, o companie de teatru feministă înființată de Mihaela Drăgan. Sunt prima femeie trans lucrătoare sexuală care joacă prin teatrele României! Deja văd că lucrătoarele sexuale sunt mai acceptate.

E foarte bine că te implici în activități de genul, să mai schimbi concepția oamenilor. Nu mai ești văzută ca „aia jegoasă cu boli care face strada”…

Da, asta e! Ești altfel văzută, nu mai ești… ”aia nu știe să facă nimic, doar știe să sugă p… și atât.” Nu, dragă, Antonella umblă, bate la uși care sunt închise, dacă mi se închide ușa eu intru pe geam. Am mers la Primărie să cerem acordul pentru protest, nu m-am lăsat până nu mi-au dat. Am mers la avocatul poporului, am mers la prefect, am făcut reclamații.

Baby, ce mai vreau să spun e că dezincriminarea e foarte importantă mai ales pentru lucrătoarele sexuale pentru că ajută în domeniul muncii. Noi nu vrem modelul suedez, e oribil, acolo se dau amenzi clienților. S-au făcut cercetări, iar violența împotriva practicantelor muncii sexuale a crescut de când cu modelul suedez, în loc să scadă. Pe când, dacă dezincriminezi total e mult mai ok, e ca și cum ai fi gay și ești acceptat. Cam aceeași bătălie o ducem noi cu statul, cea pe care o duceau gayi prin 2001.

Din păcate atunci a contat mai mult faptul că se dorea aderarea la UE și a trebuit să dovedim că suntem LGBT friendly.

Da, sunt mai multe la mijloc. Sunt multe jocuri politice. Politicienii încearcă pe orice cale să arate bine în ochii alegătorilor. Mâine-poimâine mă trezesc cu unul care spune că dorește dezincriminare, dacă dă bine și pentru el. Dar măcar să se întâmple, eu aș fi de acord!

 

 

Citește și: „Dacă nu poți fi tu însăți, nu ești nimeni.” Interviu cu Mihaela și Sue Atkinson

Citește și: „Iubirea câștigă, iar frica pierde teren”. Interviu cu Mihnea & Robbie

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *