Cum prevenim risipa de hrană

By  | 

Trăim într-o realitate ciudată, în care avem, în același timp, o problemă acută a foametei 
la nivel local și mondial, dar și o uriașă, de-a dreptul obscenă risipă de hrană. Și viitorul nu sună deloc bine, mai ales pentru mediul înconjurător. Vestea bună este că fiecare dintre noi poate să facă pași 
mici, înspre mai mult bine. Începând chiar de astăzi. Află, din articolul de mai jos, câteva sugestii de bun-simț despre cum prevenim risipa de hrană.

Încă exagerezi cu shoppingul în supermarketuri? Tocmai voiai să arunci puiul pe jumătate mâncat și cartofii prăjiți pe care i-ai uitat aseară pe aragaz? Experții în probleme climatice au identificat deja surplusul alimentar irosit ca fiind una dintre cele mai mari probleme de sustenabilitate care trebuie rezolvate, iar ONU are un program ambițios de reducere a acestuia la jumătate, până în 2030. „La nivel global, dacă risipa de hrană ar reprezenta o țară în sine, atunci s-ar situa pe locul 3 în topul celor mai poluante națiuni, în ceea ce privește emisia de gaze cu efect de seră, după Statele Unite și China”, spune ONU pe site-ul său oficial. „Resursele necesare pentru producerea mâncării care se pierde sau se aruncă au o amprentă de carbon de aproximativ 3,3 miliarde tone de CO2 (dioxid de carbon).” ONU estimează că, anual, surplusul alimentar irosit global însumează aproximativ 
1.3 miliarde tone.

În România, conform unui raport disponibil pe site-ul foodwaste.ro, fiecare dintre noi irosește (peste media europeană) nu mai puțin de 
250kg de alimente pe an, adică 
5 milioane tone per țară, ceea ce înseamnă între o treime și jumătate din cantitatea totală destinată consumului uman produsă într-un an. Iar asta în vreme ce aproximativ 25% din populația țării noastre trăiește la limita sărăciei și întâmpină dificultăți în procurarea hranei zilnice.

Citește și Reciclare la timpul prezent: cum poți construi un viitor mai sustenabil

Cea mai mare risipă de hrană o facem noi, cei care locuim în mediul urban. În timp ce comunitățile rurale folosesc metodele tradiționale de valorificare a resturilor de alimente din gospodărie, în mediul urban, peste 95% dintre resturile municipale ajung la groapa de gunoi, făcând imposibilă valorificarea deșeurilor de orice 
fel, atât alimentare, cât și nealimentare.

Sună teribil, nu-i așa? Ei bine, este pe cale să devină și mai rău. Un studiu recent, publicat în jurnalul de specialitate PLOS One și citat de CNN, arată că aruncăm de două ori mai multă mâncare decât era estimat, ba mai mult, că există o relație directă între cantitatea de mâncare aruncată și standardul nostru de viață. Comparând datele din țările bogate cu cele din țările aflate în curs de dezvoltare, precum România, cercetătorii au ajuns la concluzia că, din păcate, cu cât ajungem să câștigăm mai mulți bani, cu atât vom începe să irosim și mai multă mâncare.

Ce înseamnă, de fapt, risipa de hrană?

Sigur, când citești asemenea lucruri înfiorătoare, primul gând care-ți vine în minte este ce-ar fi de făcut. Cum prevenim risipa de hrană? Ce-am putea face fiecare dintre noi, zilnic, pentru a irosi mai puțin. Dar, poate, înainte să ne întrebăm cum putem să învățăm să aruncăm mai puțin, ar fi bine să definim cu exactitate fenomenul. Așadar, ce este risipa de hrană? Înseamnă toate alimentele produse pentru consumul uman, care se pierd sau sunt aruncate pe traseul parcurs de la locul de producție până la farfuria ta apetisantă (și, uneori, și după).

Risipa de hrană se referă, de exemplu, la fructele diforme care, pentru că trăim într-o societate obsedată de perfecțiune la raft, se elimină chiar din momentul în care sunt culese. Risipa de hrană se referă la supraproducție, în etapa de procesare a alimentelor. La pierderile înregistrate în timpul transportului, la produsele expirate, care sunt retrase de pe rafturi, la porțiile mult prea mari pe care le primim în restaurante și pe care nu le putem termina, la resturile pe care le lași în farfuria ta de-acasă, la ultima gură din sticla de lapte și la toate resturile alimentare pe care le aruncăm zilnic.

Ah, da, era să uit. Părțile non-comestibile provenite din alimente, precum oasele, cotoarele sau cojile de legume, reprezintă, de asemenea, risipă alimentară.

Cum gestionăm
 cel mai bine surplusul de mâncare?

Pe principiul, e mai bine să previi, decât să ajungi să tratezi, și în problema risipei de hrană ai mai mult succes dacă o iei din fașă. Permite-mi să intru (puțin) în detalii mai stufoase. Așadar, ierarhia deșeurilor stabilește o ordine de prioritate a acțiunilor de tratare a deșeurilor, de la opțiunea cea mai preferabilă până la opțiunea cea mai puțin preferabilă, pe baza criteriilor legate de durabilitate a mediului.

Pornind de la această schemă dată, multe state ale Uniunii Europene au adaptat ierarhia deșeurilor la alimente — astfel, primele trei niveluri de acțiune (prevenirea creării de surplus alimentar, donarea surplusului către categoriile sociale defavorizate și transformarea surplusului alimentar uman în hrană pentru animale) reprezintă măsuri care pot fi luate înainte ca alimentele să fie irosite și, astfel, înainte ca ele să devină, în fapt, deșeuri. Și tocmai de aceea sunt, 
de departe, soluțiile cele preferabile, atât din punctul de vedere economic, cât și din punctul de vedere al protejării mediului.

Poți să crezi sau nu, mai ales după ce ai văzut statisticile autohtone pe care le-am citat mai devreme, dar există și la noi în țară organizații ale căror proiecte și servicii conduc la reducerea risipei de alimente. Asociații precum Mai Mult Verde, Carusel, Ateliere Fără Frontiere (AFF), Let’s Do It Romania, Fundația Terra Mileniul III și multe altele. Ce au în comun toate aceste organizații și grupuri informale, în afară de implicarea în problema aceasta a gestionării surplusului alimentar care este, de fapt, a noastră a tuturor? Toate consideră că principalele bariere în valorificarea surplusului de alimente, respectiv, în redistribuirea lui către păturile nevoiașe ale societății, sunt reprezentate de lipsa reglementărilor clare prin care produsele care nu prezintă niciun pericol pentru consum să poată fi distribuite și după expirarea termenului de garanție și lipsa unui cadru legal care să indice circuitul acestor alimente și să aibă măsuri obligatorii către lanțuri de magazine sau producători.

Ce înseamnă asta? Înseamnă că ar fi necesară o colaborare, nu doar mai bună, ci și reglementată prin lege între reprezentații furnizorilor de alimente și cei ai ONG-urilor sau centrelor sociale. Dar pentru că în problemele astea, nici tu, nici eu, nu avem niciun cuvânt de spus, îți propun să ne întoarcem la lucrurile pe care chiar le-am putea controla, respectiv, la comportamentul nostru zilnic, care influențează risipa de alimente la nivel global.

Ce cauzează risipa de hrană, la nivel individual?

Pare un paradox, nu-i așa, să avem o problemă acută a foametei la nivel local și mondial, dar, în același timp, și o uriașă, de-a dreptul obscenă risipă de hrană. Și tocmai de aceea, înainte de a ne baza cu totul pe un sistem de colectare și valorificare a deșeurilor pe care nu-l putem controla, e obligația noastră, a fiecăruia dintre noi, să ne controlăm pe noi înșine. De ce? Pentru că principalele motive pentru care ajungem să aruncăm atât de multă mâncare sunt dintre cele mai banale și stă în puterea fiecăruia dintre noi să ne autoeducăm pentru a irosi mai puțin.

Așadar, unde greșim? 
E simplu: cumpărăm mai mult decât avem nevoie pentru că nu facem o listă de cumpărături, iar atunci când avem una, nu o respectăm; mergem la cumpărături înainte ca frigiderul să se golească; cumpărăm fără să fi verificat înainte dacă chiar avem nevoie de unele produse; nu depozităm adecvat produsele alimentare și acestea se strică mai repede; gătim în cantități prea mari, așa că aruncăm; facem cumpărături când ne e foame și ajungem să cumpărăm impulsiv.

Ce e de făcut? Cumpără mai puțin. Depozitează alimentele corect. Gătește porții mai mici. Nu arunca, donează. Pe principiul „fii tu schimbarea pe care vrei s-o vezi în lume”, totul începe cu dezvoltarea conștientă a unor obiceiuri de consum cu mult mai responsabile. Sau cu ceea ce ne spuneau mereu mamele noastre, când încercau să ne convingă să terminăm tot din farfurie: „undeva în lume e un copil care moare de foame, în timp ce tu te joci cu mâncarea”.

Găsește mai multe informații, cifre relevante și rapoarte despre fenomenul mâncării irosite în România accesând site-ul proiectului România împotriva risipei de hrană. 

Foto: Unsplash

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *