Fenomenul K-pop. Poveștile ascunse în culise

By  | 

Pentru fani, muzica sună ca dintr-o lume de poveste. Însă după ce, recent, doi dintre liderii curentului K-pop s-au sinucis, minunatul univers K-pop pare că exact asta este: doar ficțiune.

În octombrie
 anul trecut, 
cântăreața K-pop
 Goo Hara își făcea apariția pe Instagram complet distrusă. Motivul? Deplângea, în fața fanilor, pierderea colegei de breaslă K-pop, și anume Sulli, fostă membră a popularei trupe de fete f(x). Sulli se sinucisese, fusese găsită cu o zi în urmă de către managerul ei și nicio scrisoare de bun rămas nu îi justifica acțiunea.

În transmisiunea live, Hara avea fața brăzdată de lacrimi și era umflată de atâta plâns. Și nu, n-a comentat despre circumstanțele din jurul morții lui Sulli, ci, timp de trei minute, a vorbit celor care o urmăreau ca și cum și-ar fi luat „la revedere” de la cea mai bună prietenă. De la „sora” ei. Și, în același timp, se scuza că nu va putea lua parte la funeralii de vreme ce, ca membră a trupei Kara, era prinsă în afara țării cu un concert.

Mii de fani au urmărit această desfășurare de tristețe a Harei în timp real. Au lăsat aprecieri sub forma unor emoji cu inimi frânte și au întrebat-o în comentarii dacă e OK. „O să trăiesc de două ori mai sârguincios”, a spus Hara. „Dragi fani, o să fiu în regulă. Nu vă îngrijorați pentru mine.” La mai puțin de o lună de la acest episod, Hara avea să-și curme și ea viața.

Febra K-pop

Lucrul cel mai important despre muzica K-pop este acesta: dacă celelalte melodii te fac să ai sentimente contradictorii, dacă te fac să te înfurii pe fostul tău iubit sau te ajută să treci peste dezamăgiri, muzica K-pop te face să te simți bine. Acele ritmuri, care te prind rapid, îți intră în cap și nu vor să te mai părăsească; și nici tu nu vrei asta. Artiștii sunt performeri și modele de urmat și fac atât de multe lucruri, încât ai nevoie de o grămadă de cuvinte ca să le descrii performanțele. Destul de impresionant pentru un gen de muzică ce a luat avânt abia de prin 2012, odată cu hitul Gangnam Style a lui Psy, care a devenit viral.

Astăzi, curentul K-pop înseamnă o afacere de multe miliarde de do-lari. Doar trupa de băieți BTS aduce economiei din Coreea de Sud peste 3,6 miliarde de dolari, în fiecare an. Și asta doar dacă vorbim despre țara unde a apărut trendul. În lumea întreagă, săli de concerte de mărimea unui stadion se umplu rapid, iar biletele sunt vândute în mai puțin de 20 de minute. Starurile apar în mod obișnuit la televiziuni, în cele mai urmărite emisiuni de dimineață, în talk-show-urile de seară, iar pe covorul roșu starurile K-pop au reputația de adolescenți cuminți, bine îmbrăcați și manierați. E ceea ce li se cere să fie și ceea ce li se permite să facă.

Ce nu li se permite însă este să expună circumstanțele toxice, manipulative, uneori inumane din spatele scenei, cele care îi împing pe unii performeri la extrem. „Istoria K-pop e una a disimulărilor”, spune John Lie, autorul cărții K-Pop: Popular Music, Cultural Amnesia, and Economic Innovation in South Korea. „Exploatarea reprezintă unul dintre cele mai grave abuzuri.” Să expui problemele delicate ale industriei era aproape imposibil, de vreme ce făptașii abuzurilor sunt chiar șefii căntăreților.

„Ce diferențiază curentul K-pop de altele — și asta permite și exploatarea tineri-lor, în mare măsură — e faptul că artiștii sunt angajați.”, explică Lie. Companiile de management artistic le dictează fiecare mișcare publică pe care o fac (și, uneori, și pe cele particulare). Și, de fapt, starurile sunt legate la mâini de contracte extrem de bine făcute, care îi împiedică să vorbească public despre ceea ce se întâmplă în spatele ușilor închise.

„Mulți artiști nu vor să vorbească pentru că sunt amenințați — le este teamă să nu fie cumva puși pe lista neagră a industriei și se simt fără putere în fața companiilor de management artistic”, spune, exclusiv pentru Cosmopolitan, Grazy Grace —youtuber, artist K-pop și compozitor. „Dar pentru mine e important să vorbesc cinstit și direct despre probleme, astfel încât alții să nu repete greșelile pe care le-am făcut eu.”

Totul începe în dormitoarele comune

Spre deosebire de alte piețe muzicale unde, 
cu un strop de noroc, ai șansa să-i atragi atenția vreunui mare mahăr din industria muzicală, 
în lumea K-pop există un singur mod prin care poți ajunge în top: să participi la programele de training (lungi chiar de ani de zile) desfășurate de către companiile de management artistic, 
al căror scop este să producă, pe bandă rulantă, staruri cu care să dea lovitura. Da, ca pe o linie de producție de unde pleacă spre scenă cei 
mai buni dintre cei mai buni.

Ucenicii pot începe devreme, chiar de pe la 
11 ani. Mulți se îngrămădesc în dormitoare comune (în cazul lui Grace, cu alți opt colegi de cameră), dormind în paturi supraetajate sau pe podea. Trăind departe de familie și prieteni, de obicei în Seul, aceștia sunt forțați să muncească 12 ore pe zi sau chiar mai mult, memorând versuri și mișcări de dans, repetând până execută tot fără greșeală. Și asta fără niciun ban. Plata vine sub forma cazării, a orelor de muzică și de dans… și, câteodată, sub forma operațiilor estetice de corectare a nasului sau pleoapelor.

„Era visul meu să devin cântăreață”, spune Grace, care a mers la aceste antrenamente cu speranța de a fi acceptată să facă parte dintr-o trupă de fete. „Asta până când am realizat cât de dificil era, la nivel mental. Am început să am insomnii. N-am putut dormi cum trebuie șase luni încontinuu. Am început să fiu anxioasă fără măcar să știu bine ce e acela un atac de anxietate. N-am vrut să-mi împărtășeșsc sentimentele pentru că nu voiam să fiu dată afară. Credeam că, dacă o să arăt că sunt prea deprimată, o să fiu exclusă din program.”

Așa că a făcut față atacurilor verbale atunci când vocea îi dădea rateuri. Și-a ținut gura în timpul verificărilor săptămânale de greutate. Fetelor ca Grace nu li se permitea să se îngrașe nici măcar cu 100 de grame, spune ea. (În 2018, Momo, o cântăreață din grupul K-pop Twice, a postat pe platforma de socializare Vlive că va mânca doar un cub de gheață pe zi până va da jos mai mult de 6 kilograme.)

„Îți cam pierzi identitatea”, spune Grace. Și asta nu e un accident. Unele încăperi ale învățăceilor sunt monitorizate prin camere cu circuit închis, iar telefoanele mobile le sunt verificate periodic de către manageri. Postările în social media trebuie, de asemenea, aprobate, de cele mai multe ori, iar orice selfie este analizat înainte de a fi postat. (Multe dintre aceste restricții sunt făcute pentru a împiedica socializarea cu vreunul dintre cântăreții aspiranți de sex opus. Relațiilor romantice li se pune capăt rapid — și chiar cei care au ajuns deja niște nume celebre, K-pop Idols, au contracte care îi împiedică să meargă la întâlniri în primii ani ai carierei lor, ca să pară astfel mereu disponibili.). Și, odată ce ai intrat în joc, trebuie să joci. Unii aspiranți semnează contracte care stipulează că, în cazul unui abandon, toți banii pe care compania i-a investit în ei trebuie returnați. Depinzând de companie, asta înseamnă zeci de mii de dolari.

Cei mai mulți n-o fac însă. Grace n-a făcut-o. După trei ani de muncă neplătită, chinuitoare, compania artistică a lăsat-o pe Grace să plece.

Idolii K-pop

Pentru cei suficient de norocoși să 
ajungă la stadiul de Idol, lucrurile nu sunt cu mult mai bune. Uneori, lucrurile chiar se înrăutățesc, mai mult decât poate compensa iluzia că au ajuns faimoși și bogați. Pentru că biletele la concertele K-pop se vând în câteva minute, unii artiști nu-și pot permite nici măcar să cumpere unui prieten un bilet în ultimul rând la propriile concerte. Când Lee Lang a câștigat premiul Best Folk Song la Korean Music Awards în 2017, ea și-a folosit speech-ul pentru a scoate la licitație trofeul ca să-și plătească chiria. Au fost câteva râsete în sală și apoi s-a lăsat o tăcere penibilă — până când cineva s-a ridicat și l-a cumpărat cu 
422 de dolari.

„Muzicienii K-pop n-apucă să aibă o avere”, spune Lie. În schimb, contractele lor abuzive, care uneori îi pot urmări întreaga carieră, le permit o compensație financiară foarte mică. Și asta pentru că cei mai mulți artiști nu sunt percepuți ca niște cântăreți, ci mai degrabă ca niște bunuri materiale.

Nu e un lucru nemaivăzut să profiți de artiști (vezi povestea lui Lou Perlman, maganerul exploatator al trupelor Backstreet Boys și NSYNC), însă în cazul muzicii K-pop acest trend este deosebit de intens. „Companiile încearcă să-și maximizeze profiturile într-un interval de timp cât mai scurt”, spune Hye Jin Lee, un expert în muzica K-pop, doctor profesor la USC Annenberg School for Communication and Journalism. „Durata carierei unui star K-pop Idol e foarte scurtă.” Puțini depășesc vârsta de 30 de ani.

Pentru femei, problemele sunt și mai complicate. Chiar dacă starurile nu au voie să aibă vreo relație, asta nu-i împiedică pe managerii lor să le „vândă” ca pe niște sex-simboluri către fani. La un moment dat, un investitor bărbat a încercat chiar să cumpere o ieșire la cină cu Grace contra sumei de 30.000 de dolari. Tranzacția nu s-a finalizat, iar Grace a aflat despre asta abia un an mai târziu. „Poate că genul acesta de lucruri s-a întâmplat de mai multe ori pe la spatele meu”, spune ea. Alte reprezentante ale industriei au fost împinse chiar înspre prostituție — un CEO al unei companii a fost chiar trimis la închisoare pentru rolul său în mijlocirea prostituției pentru artiști.

Și acum, trageți linie — comportamentul hapsân, acaparator, al celor de la conducere; presiunea exercitată non-stop; abuzurile constante asupra minții și trupului — și o să fie mai clar de ce sinuciderile unor staruri ca Hara și Sulli nu sunt doar niște tragedii, ci și niște avertismente dramatice. Cei mai mulți dintre artiștii K-pop au atins treapta cea mai de jos atunci când a venit vorba despre sănătatea lor mentală și au avut nevoie de ajutor. Într-o industrie obsedată de imaginea de sine, într-o țară în care să vorbești despre sănătate mentală e încă tabu, puțin dintre ei au și căpătat sprijinul necesar. Uitați-vă la Kim Jong-hyun, un cântăreț din trupa populară SHINee. În 2017 s-a sinucis, lăsând în urma sa un mesaj în care sugera că presiunea industriei în care activa l-a făcut să ajungă la acea depresie pe care n-a putut s-o mai depășească.

Cât privește viitorul…

Câțiva dintre cântăreții care au șanse mari să ajungă Idols au început să-și croiască un drum al lor prin social media, care le dă oportunitatea să iasă din sistemul abuziv și să-și facă muzica și munca în propriii lor termeni. „E mai ușor să fii independent acum decât a fost în ultimii ani”, spune Grace care, în ultimii trei ani, și-a construit încetul cu încetul o comunitate de circa 200.000 de abonați la canalul de YouTube. „Vezi acest fenomen tot mai des: artiști desprinzându-se de companiile clasice și încercând să-și facă o carieră în nume propriu.”

Și, dacă până acum subiectul „sănătate mentală” era ocolit, tot mai mulți artiști încep să vorbească despre asta. Ca artista K-pop Taeyeon din Girls’ Generation, care a vorbit deschis în fața fanilor de pe Instagram despre antidepresivele pe care le ia; sau rapperii Suga și RM din trupa BTS, care își folosesc frecvent platformele media pentru a discuta despre 
subiecte ca depresia sau anxietatea.

„Cu cât mai mulți cântăreți K-pop devin tot mai vocali în ceea ce privește problemele pe care le au, cu atât companiile vor realiza că e timpul să ia niște măsuri”, spune Lie. „Nu pot avea loc transformări dramatice peste noapte, dar vor fi ceva schimbări”, adaugă și Ju Oak Kim, fost consultant media la Korea Society. Iată una dintre ele: trupa BTS tocmai a primit o vacanță prelungită — prima din ultimii șase ani.

Traducere și adaptare: Alina Aliman

Foto: Unsplash

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *