Există viață după cariera de vlogger pe Youtube?

By  | 

La aproape 15 ani de când există YouTube, colaboratoarea noastră, Emily Gulla pornește pe urma unora dintre primele superstaruri ale rețelei. Întrebarea este… Ce se întâmplă după ce camerele se opresc?

Prima mea producție video 

Era anul 2011. JLS erau pe locul întâi în topurile muzicale, fustele de skater erau pe toate drumurile iar fața lui Robert Pattinson lucea pe posterul de pe peretele dormitorului meu în timp ce eu mă îndopam cu jeleuri gumate. Eram de 12 ani un vlogger aspirant, convinsă că drumul către faimă și avuție erau bezelele, scorțișoara sau mingiile de foc – sau orice trend ridicol domina internetul la momentul respectiv.

Ghidul meu spiritual, erou al carierei și (ca să fiu foarte sinceră) pasiune pre-adolescentină se numea Charlie McDonnell. Era exact ca mine. Făcea filmulețe despre ceai și rezultatele GCSE din propriul dormitor, dar diferența era că el se îmbogățea cu fiecare video. Asemenea tuturor copiilor de vârsta mea din școală, eram obsedată de acest nou gen de vedetă: parțial membrul principal al unei trupe de băieți, parțial prezentator TV pentru copii, parțial băiatul din vecini și 100% urmăritor compulsiv. Dar Charlie nu era în One Direction sau The Wanted; nu era pe MTV sau pe T4. Era un star pe o platformă nouă, una care invada dormitoarele oamenilor și captiva o întreagă generație: YouTube.

Deloc surprinzător, cariera mea în vlogging nu a prea strălucit. Culmea succesului meu a fost momentul în care am atins vreo 15 000 de vizualizări cu un video despre Jocurile Foamei (care acum se află acolo unde merită – în privat). Charlie, în schimb, s-a alăturat unei linii de staruri ale canalului. În același an în care eu mi-am încărcat primul clip (2011), el devenea primul cetățean britanic de pe platformă care atingea un milion de abonați – ceea ce i-a adus și titlul Gold Play Button (între timp atribuite și lui Alfie Deyes și Joe Sugg).

În vreme ce live-urile unor staruri inegalabile precum Zoella și PewDiePie ne invadează ecranele iar eu răsfoiesc rămășițele scurtei mele istorii în lumea lor, nu mă pot gândi decât la un singur lucru: ce s-a ales de cei care au fost primii?

Pionierii

Vocea lui Charlie îmi e atât de familiară încât trebuie să-mi amintesc mereu faptul că nu l-am întâlnit niciodată. Mă apelează din Toronto, acolo unde locuiește în prezent, și mă abțin cu greu să nu-i spun „Charlieeatâtdecoolgen”- porecla după care era cunoscut de mai bine de o decadă. În 2007, pe când avea doar 16 ani, a început să facă filmulețe pe YouTube – bâlbâieli stângace la cameră, filmate cu un webcam „doar de amuzament — ca să-mi ocup timpul, efectiv.” Era doar un hobby, niciodată n-a fost ambiția sa supremă – aceea de a deveni grafician. Dar la vârsta de 19 ani, se mută la Londra, întreținându-se exclusiv din ceea ce câștiga din YouTube. „Principala mea preocupare era să-mi plătesc chiria. M-am gândit „Acesta este jobul meu pentru moment; mă întreține,” își amintește el. Charlie și-a amânat planurile de a studia grafica la universitate pentru a se concentra pe cariera sa înfloritoare în online – și a făcut furori ca star al

YouTube-ului britanic… Suntem obișnuiți cu povești de acest gen în prezent, dar la vremea aceea era ceva nou, un fenomen fără precedent. Părea riscant pentru el să-și abandoneze toate planurile de viitor pentru a se concentra doar pe asta, dar câștiga mii de lire lunar – de ce n-ar fi făcut-o, deci?

Pentru Bryony Matt-hewman, acum în vârstă de 36 de ani, un sketch de comedie avea să-i schimbe cursul existenței. Pe atunci o tânără de 23 de ani, era absolventă de grafică și avea un job de la nouă la cinci în Enfield, când a încărcat pentru prima oară un clip amuzant din dormitorul copilăriei sale. Era prin 2006, iar simpla prezență pe pagina YouTube era suficientă pentru a-ți aduce milioane de vizualizări și pentru a o propulsa pe Bryony (aka Paperlilies) în rândul celor mai mari vloggeri ai anului.

„Îmi amintesc cum am atins primii mei 10 000 de abonați și încercam să-mi imaginez zece mii de oameni într-o încăpere,” își amintește ea. „Chiar și în acel punct, credeam că erau mai mulți oameni decât puteam spera vreodată!”

Cu numărul abonărilor crescând zi după zi, Bryony și-a luat inima în dinți și s-a mutat din casa familiei sale, optând să locuiască cu o prietenă pentru a putea lucra cu normă întreagă ca YouTuber. Venitul ei provenea din promovarea unor branduri în clipuri, și de la Google AdSense, care oferă unora dintre furnizorii de conținut o parte din veniturile provenite din publicitate (YouTube notează că acel venit generat de creatori este și a fost mereu baza business-ului său și un mod de a menține platforma gratuită). YouTube chiar a invitat-o să răspundă întrebărilor dezvoltatorului privind modul în care vloggerii au luat cu asalt site-ul.

În perioada sa de vârf, Bryony făcea în jur de 2000 de lire lunar din contracte cu branduri – o mică parte din cât fac starurile de astăzi, dar, pentru acea perioadă (și pentru ceva călătorii pe cheltuiala brandurilor în LA), era chiar binișor. Dar pe măsură ce tot mai mulți au invadat platforma (primul vlog al Zoellei a fost în 2009) și alte noi platforme au apărut (hello, Instagram) competiția pentru vizualizări a devenit mai dificilă. Bryony, Charlie și cei ca ei ajungeau în curând să se străduiască să răzbată din mulțime.

Mereu „fresh”

Problema, atunci când creezi ceva nou, este că oamenii încep să se aștepte mereu la noutăți. Să tânjească după asta. Și o vor imediat. Iar atunci când acea „noutate” implică oameni simpli – cu vieți reale, problemele, anxietatea și problemele – toate acestea pot fi dure. Văzând că numărul vizualizărilor lor era în cădere liberă, Charlie și Bryony au constatat că provocarea de a crea conținut nou și interesant era tot mai dificilă pe măsură ce tot mai mulți creatori de conținut intrau pe piață. Amândoi au început să realizeze că atunci când îți monetizezi hobby-ul și timpul liber, conceptul de zi liberă nu prea există. Deși a făcut înconjurul lumii prin intermediul brandurilor și a cunoscut succesul prin intermediul canalului său, în 2011, Bryony avea vârsta de 28 de ani și tânjea după stabilitatea unui loc de muncă normal.

„Nu știam dacă aveam să mai semnez vreo înțelegere cu alt brand sau dacă oamenii aveau să mă mai urmărească. Este atât de important să vii cu idei bune – iar dacă e să fii imaginea lor, vei fi (criticată).” Enumeră câțiva YouTuberi care au evitat acest nivel personal de expunere, pomenind de Colleen Ballinger care a creat un personaj, MirandaSings , care a făcut o distincție clară între Coleen ființa umană și Miranda faimoasă pe YouTube. Am semnzația că și Bryony și-ar dori să fi procedat în același mod. „Atunci când întregul canal este bazat pe propria ta personalitate, orice urmă de critică e ca o gheară în suflet. Dar când creezi un personaj cu totul separat, chiar dacă e tot cu fața ta, poți evita acel nivel personal de expunere.

„Totul se învârte în jurul felului tău de a fi. Farmecul YouTube.erilor, în general, este faptul că sunt persoane reale, continuă Bryony. Își amintește că începuse să-și „editeze” comportamentul în timp real pe când filma clipurile, forțându-se să pară mai energică și mai aproape de persoana de pe YouTube, dar, după cum spune chiar ea, „Nu mă mai simțeam deloc eu însămi.”

Charlie recunoaște că-și plănuia strategia de evadare încă din 2013. Având la momentul respectiv un număr solid de aproape două milioane de abonați, a început să observe o ușoară scădere în vizualizări, ceea ce l-a determinat să înceapă să construiască un plan de măsuri care să-i permită să se poată angaja în industria filmului dacă va fi subit nevoit să o facă, învățând să scrie scenarii de film. „Am văzut câțiva prăbușindu-se,” spune el. „Nu eram pregătit să pun toate ouăle în același coș. Am simțit că trebuie să fiu pregătit pentru eventualitatea în care bula se sparge.”

Ceea ce-l preocupa pe Charlie era faptul că, pentru a-și menține vizualizările la înălțime, trebuia să fie mereu alert – o presiune constantă pentru a „crea” cu orice preț. Acest cerc vicios i-a provocat perioade de depresie în care era „incapabil fizic” să facă filmări. „Între 2010 și 2012, când a fost perioada de mare popularitate pe YouTube, a fost și momentul în care am experimentat prima mea porție de epuizare și depresie intensă din cauză că mă forțam extraordinar și vânam popularitatea,” explică el. „Te simți captiv într-un sistem al propriei creații.” Charlie a dezvăluit într-un clip că a ajuns chiar la doctor și a fost diagnosticat cu anxietate și depresie în 2016 – deși suspectează că era deprimat de peste 10 ani. A început să ia medicamente și să facă terapie.

A mai făcut o încercare, ceea ce el numește o „ultimă tentativă” de franciză care l-a implicat mai puțin ca persoană. Dar n-a avut succes. De fapt, vizualizările lui urmau o pantă descendentă. Într-un final a filmat ultimul clip – închizându-și laptopul pentru totdeauna.

Arrested development

„Tu ești TheHill888?” Era întrebarea pe care Caitlin o detesta cel mai tare, pe când încerca să facă tot posibilul să fie cu zâmbetul pe buze pentru clienții de la Target – un magazin de haine ieftine și produse casnice din Brisbane, Australia. „Mereu era ciudat. Eu stăteam acolo în uniforma mea, fără pic de machiaj… dar era o experiență umilitoare.” Avea 23 de ani și își abandonase cariera de YouTuber cu câteva luni înainte, în 2011, pentru a merge la universitate să studieze teatrul, iar acum își plătea facturile lucrând în magazine și pe post de chelneriță.

Cu câțiva ani în urmă, la 18 ani, Caitlin era YouTuberița numărul unu în Australia. Peste noapte, un battle-rap comic pe care ea l-a filmat ca răspuns pentru un alt YouTuber a făcut furori, atingând aproape patru milioane de vizualizări. „Inbox-ul meu a cedat pur și simplu,” își amintește Caitlin. Părinții ei erau total pe dinafară înainte ca emisiunile TV să înceapă să sune acasă pentru a solicita interviuri. Realizând că YouTube era ceva ce putea aduce bani, Caitlin a pus deoparte visul inițial de a urma universitatea, alegând în schimb să lucreze în actual-defuncta companie HitViews, conectând YouTuberi cu branduri, și făcându-și în paralel propriile clipuri. Până în 2008, canalul ei avea un cumul de 17 milioane de vizualizări, aducându-i suficienți bani să trăiască, dar nu și să se dea în bărci.

Dar pe lângă sutele de comentarii care spuneau „Vreau să fiu ca tine,” erau și unele pur și simplu crude: aluzii sexuale, străini care voiau să o „distrugă” și troli cu măști din „Scream” amenințând-o cu moartea în propria casă. Caitlin nu se putea abține să nu petreacă ore în șir citindu-le, insistând pe cele mai rele. „Nu merită să-ți croiești o carieră în ceva care-ți aduce durere și suferință. Nu toți suntem făcuți pentru a fi staruri,” spune ea. Mai presus de toate acestea, se „săturase să se asculte vorbind. Aș prefera mai degrabă să interpretez un personaj sau să spun o poveste despre un personaj. Nu voiam să mai fiu eu însămi pe YouTube,” spune Caitlin. „Am zburat de la o oportunitate la alta, până când aceste oportunități s-au sfârșit și am decis să urmez universitatea. În sfârșit m-am simțit ca acasă. Și am realizat că asta trebuia să fac acum șase ani.”

Asta a ajutat-o să privească altfel situația. Faptul că ar putea auzi adulți nostalgici care spun că le plăcea s-o urmărească pe când era o adolescentă. „Mă ajută să înțeleg ce anume vedeau oamenii la mine, ceea ce nu vedeam pe atunci din cauză că eram prinsă în comentariile negative.” De atunci, s-a întors pe platformă, dar numai ca un hobby – nu mai încearcă să facă un job din asta. Și Charlie simte același lucru, acum când lucrează ca autor de scenarii și se bucură că este în spatele camerei, ma degrabă decât în fața ei.

Canalul lui Bryony a scăzut în 2012, iar ea și-a găsit un job în branding strategic pe social media, chestie pe care nu crede c-ar fi realizat-o dacă nu era YouTube.

Dar deși nu regretă nimic din fosta ei carieră, uneori se întreabă ce altceva ar fi putut face în toți acei ani. „Mulți oameni de vârsta mea și-au cumpărat case și sunt mai „avansați” în viață. Iar asta doar pentru că mi-am petrecut cea mai frumoasă parte a decadei pe un alt drum.” Totuși, simte că a meritat. „Poate că sunt un pic în spatele curbei în ceea ce privește celelalte lucruri. Dar câți oameni au avut șansa să trăiască acea viață? Tot mă simt extrem de privilegiată.”

Următoarea generație

După ce-am stat de vorbă cu YouTuberii din vârf, nu pot decât să mă uit în urmă la propriile tentative eșuate de vlogging. Toți cei cu care am vorbit se bucură că au făcut-o, dar au simțit fiorii celebrității. Se pare că YouTuberii nu depindeau de carierele lor pentru a se susține – financiar, mental și emoțional. Pentru ei, „a fost un drum către succes pe termen lung,” crede Caitlin.

Acum, cercetările arată că aproape jumătate dintre mileniali plănuiesc să-și schimbe joburile după doi ani, și putem considera primii YouTuberi ca fiind exemple de declin în ceea ce privește ideologia „slujbei pe viață”. Totodată, asemenea milionarilor virtuali falimentari sau hit-urilor singulare, YouTuberii originali au aflat pe propria piele că uneori, cu cât steaua ta e mai strălucitoare, cu atât se stinge mai repede.

Pe de altă parte, aceste staruri ale internetului au pavat fără îndoială calea pentru ca YouTuberii de azi să încheie afaceri mai bune, iar agenții să-i poată proteja. Iar acum, când copii de șapte ani creează conținut și TikTok face faima pe net și mai accesibilă, nevoia de protecție este, poate, mai importantă ca niciodată.

Youtube a fost contactat pentru a comenta asupra punctelor atinse dar nu a răspuns până la data intrării revistei în tipar.

Text: Emily Gulia. Grooming: Julie Wren/Carol Hayes Management. Stilism: Lottie Franklin. Modele: Levi/IMM Models, Nadia/Hired Hands. Ținute: tricouri redbubble.com, jeans Levi’s (stânga și centru), jeans Warehouse (dreapta).

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *