7 gânduri care-ți dau curaj în momentele dificile

By  | 

Frica este o senzație prețioasă, care te scoate de multe ori din încurcătură, dar e o sfătuitoare proastă. Iată câteva idei care-ți pot da curaj în viață!

Frica apare pentru a ne proteja de pericole. Ea ne poate paraliza și uneori ne influențează negativ, mai ales dacă este vagă și se referă la ceva abstract, precum viitorul, schimbările din viață sau incertitudinile. În acest caz, se transformă în anxietate sau fobii și ne împiedică să acționăm inteligent. Însă tocmai în situații incerte avem nevoie de curaj și de optimism.

Mulți spun că nu ne putem controla emoțiile, dar nu este tocmai adevărat. În fond, emoțiile și sentimentele sunt dependente de percepții și le putem analiza cu ajutorul gândirii, ba chiar le putem modifica. Cum? În cazul fricii, pot ajuta următoarele sfaturi și exemple.

„Nu sunt singură“

Indiferent în ce situație te afli, nu trebuie să treci singură prin ea! Cu siguranță, ai un prieten sau o prietenă ori niște rude care te sprijină la nevoie și sunt receptive când le ceri ajutorul. Iar dacă nu, există întotdeauna instituții sociale sau oferte de ajutor public, cum sunt terapeuții, medicii, centrele și adăposturile, lucrătorii sociali.

Citește și: 18 moduri prin care poți calma stările de anxietate 

Din fericire, trăim într-un sistem care are o plasă de siguranță și poate acorda ajutorul de care ai nevoie. De aceea, atunci când treci printr-un moment greu sau traumatizant, apelează la cineva și ține minte că nu ești singură!

„Este normal să-mi fie frică“

Așa cum am spus, frica are un sens, nu apare degeaba. Așa că nu trebuie să te chinuiești cu motivul pentru care te simți speriată. Deseori, rezistența nu face decât să amplifice frica, în timp ce atitudinea de acceptare aduce în mod automat o senzație de liniște și relaxare. Iar acesta este primul pas spre optimism.

„Până acum, am depășit cumva toate momentele dificile“

Nu doar că ai depășit situațiile grele, dar provocările și dificultățile te-au făcut mai puternică. În plus, ai învățat din ele, te-ai descoperit, ai aflat care sunt calitățile și punctele tale vulnerabile. Gândește-te numai la un sigur lucru, la faptul de a fi mamă. A aduce pe lume și a crește un copilaș, a te lupta ani la rând cu lipsa de somn și oboseala par a fi imposibile sau cel puțin foarte înfricoșătoare.

Totuși, cele mai multe mame reușesc să-și îndeplinească toate îndatoririle, ba chiar fac asta cu mult curaj și fericire. Poate că nu ești mamă și crezi că până acum ai avut o viață ușoară, dar privește cu mai mare atenție totul: cu siguranță, ai trecut prin câteva crize personale și ești acum o persoană mai bună și mai curajoasă tocmai datorită lor.

„Important este că sunt/am“

Când simți că te acaparează frica, adu-ți aminte de lucrurile care îți dau curaj și putere și te ajută să te echilibrezi mereu: că ești sănătoasă, că iubești, că ești iubită, că primești sprijin când ai nevoie de el, că ești în viață, că ai un acoperiș deasupra capului, mâncare pe masă, că trăiești într-o lume fără război. Gândește-te că, oricât de grea e viața uneori, ea este un dar și merită prețuită. Nu trebuie să facem ceva cu ea, ci să o acceptăm și să ne bucurăm de ea.

„Nu se poate întâmpla nimic rău“

Este clar că în capetele noastre se desfășoară cele mai îngrozitoare scenarii și catastrofe. Dar cât de rea poate fi viața, din punct de vedere obiectiv, dacă lumea continuă să se învârtă? Cât de rău îți merge de fapt – nu cumva starea de rău este mai degrabă o proiecție mentală, nu o situație obiectivă?

Dacă stai și te gândești, vei vedea că în cea mai mare parte a timpului îți merge bine și nu se întâmplă nimic rău. Ești în viață, sănătoasă, ai un serviciu, te bucuri, îți urmărești micile și marile plăceri. Lucrurile rele sunt mult mai rare decât ne place să ne închipuim, iar imaginația noastră le exagerează și ne face să ne speriem fără motiv.

Citește și: Anxietatea. Ce este și ce efecte are asupra ta

„Ceilalți nu au o viață mai ușoară“

Se întâmplă deseori să ne comparăm, pentru că învățăm de mici că ambiția și competiția sunt lucruri bune. Suntem învățați că trebuie să avem mai mult decât ceilalți și să suferim mai puțin ca ei. Comparația constantă ne face să credem că nu știm să ne descurcăm în situații dificile și că alții sunt mult mai pricepuți în această privință.

În astfel de situații, amintește-ți că nimeni nu se naște învățat. Toți trăiesc momente de incertitudine și nesiguranță, dar cumva trec peste ele, fără a ști exact cum și de ce. Însă este adevărat că majoritatea oamenilor știu foarte bine să-și mascheze și să-și ascundă nesiguranța. Poate că nici la tine nu se vede din afară că te temi.

„Peste un an, nici nu mă voi mai gândi la asta“

Să fim onești: în cazul celor mai multe supărări, ar fi de-ajuns o scurtă incursiune în viitor pentru a ne da seama că nimic din ce ne îngrijorează acum nu va mai conta peste câteva luni sau un an. „Voi găsi de lucru din nou?“, iar peste trei luni lucrezi deja în altă parte. „Cât mai pot suporta starea de fapt?“, iar peste șase luni viața este din nou frumoasă și plină de voie bună.

Nu avem cum să știm dinainte cât durează o criză și cum vom ieși din ea, iar această incertitudine ne sperie. Dacă aruncăm o scurtă privire în viitor, problema se rezolvă rapid. Așadar, trebuie să învățăm treptat să avem încredere că totul va fi bine din nou. Nu sunt vorbe goale, ci date culese din viață. Întotdeauna după ploaie iese soarele.

 

Text: Dana Verescu

Sursă foto: iStock

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *