5 idei de cadouri cu suflet de Valentine’s Day

By  | 

Valentine’s Day este o zi în care iubim tot ce este frumos, tot ce ne bucură şi tot ce ne inspiră. O zi în care dăruim cadouri cu suflet oamenilor care ne sunt dragi. Meşteshukar ButiQ îți oferă cinci idei de cadouri pentru persoana iubită, obiecte lucrate cu migală de către meşteşugari romi, în colaborare cu designeri internaţionali. Designerii au identificat cele mai vechi şi mai răspândite motive decorative şi tehnici meşteşugăreşti rome şi le-au integrat în obiecte home & deco, haine şi bijuterii cu design contemporan. Colecţiile unicat născute din mâinile îndemânatice ale meşteşugarilor sunt încărcate de tradiţii rome, traduse în contemporan şi transpuse impecabil în materii prime naturale, care îşi găsesc cu uşurinţă loc în decorul de fashion & lifestyle bucureştean şi nu numai.

Hai la magazinul din strada Edgar Quinet nr. 7 din Bucureşti cu cele mai potrivite cadouri pentru îndrăgostiţii de frumos: bijuterii din argint, o colecţie de eșarfe pentru ea şi pentru el, obiecte de design interior, pachete speciale completate cu dulciuri de la Pika’s Sweets and Treats. În plus, dacă comanzi un cadou online de pe mbq.ro, îl vei putea ridica din magazin deja împachetat, împreună cu o felicitare și o floare din partea Meşteshukar ButiQ.
Esarfa MBQDe Valentine’s Day, dragostea ţine de cald. Colecţia de eşarfe a Meşteshukar ButiQ armonizează elemente clasice de inspiraţie romani şi linii contemporane de design, materiale simple, dar şi texturi romantice lângă imprimeuri multicolore. O eşarfă în culori vibrante, cu trandafiri şi franjuri tradiţionali, transformă orice tinută a iubitei tale într-o apariţie spectaculoasă. Iar pentru iubitul tau, o eşarfă cu linii simple, într-o culoare sobră, este un cadou perfect, pe care îl poate purta aproape oricând.
De Valentine’s Day, la Meşteshukar ButiQ, dragostea te face să visezi frumos. Pernele cu inimioare realizate în atelierul Zig Zag, de către Lenuţa Dumitru, una dintre croitoresele atelierului, împreună cu designerul vienez Peter Weisz, sunt daruri pe gustul tuturor doamnelor şi domnişoarelor. Colaborarea lor şi-a pus amprenta şi pe colecţia de eşarfe.
Obiecte de cupru 3 MBQCând iubeşti, dragostea îţi alungă somnul. Preparată într-un ibric de cupru lucrat de meşteşugarii romi, cafeaua devine o licoare magică, iar dimineţile în care beţi împreună cafeaua sunt cele mai tandre. Colecţia de obiecte de cupru a fost creată de meşteşugarul Victor Clopotar, împreună cu designerul vienez Nadja Zerunian, fiind prezentată la expoziţia Viena Design Week.
Bratara MBQStim cu toţii că dragostea îţi conferă un nou look. Bijuteriile delicate de argint şi alamă pe care le descoperi la Meşteshukar ButiQ, fie că sunt cercei originali, brățări strălucitoare sau pandantive ce nu pot trece neobservate, o vor face fericită pe iubita ta. Bijuteriile sunt lucrate în serii mici de meşteşugarul Radu Ion, care a manufacturat primul inel la vârsta de 13 ani.
Obiecte de lemn MBQO cină romantică e întotdeauna o idee bună, nu doar de Valentine’s Day. Cu ustensilele de lemn pe care le găseşti la Meşteshukar ButiQ, pregătirea cinei este o adevărată plăcere. De la linguri până la recipiente de lemn cu design compact şi linii curate, la MBQ există o gamă largă de ustensile potrivite fiecărui tip de bucătarie, lucrate de meşteşugarul Drăgan Nicu.


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *