Viata online a iubitului tau

By  | 

Indragostitii fara de speranta de pe vremuri sufereau cand isi zareau iubirea la promenada sau la baluri. Noi, nefericitii din secolul 21, simtim aceiasi fiori in momentul in care ne apare un nickname intr-o fereastra de messenger.

Niciun fosnet de falduri, nicio sclipire de ochi albastri… Doar un: “Iubirea_vietii_tale is now online”. Am suspinat candva dupa un baiat care se identifica prin “Claudiu_Coca_ Cola”.

Ingeniozitatea nickname-ului reflecta intocmai maturitatea celor 23 de ani neimpliniti, insa adolescentele au un talent extraordinar de a iubi… dobitoci, si eu nu puteam face exceptie.

Cand intra online, inima mea se facea cat un purice, simteam fluturasi in stomac si nu indrazneam sa ma dezlipesc de la calculator fara sa dau, in prealabil, sonorul la maxim: nu cumva sa nu aud sunetul ferestrei de messenger cand el va catadicsi sa ma contacteze.

Oricat de amuzant ar suna acum, realitatea este ca iubirile de secol 21 sunt iubiri arhivate online: cand vrei sa-ti aduci aminte ce ti-a spus, cand si cu ce cuvinte, exista liste de mesaje, de conversatii, de iubiri esuate.

Si, spre deosebire de “iubirile offline”, internetul te pune in garda si in legatura cu eventualele pericole. Citeste si invata de la alte fete COSMO, mai “patite” decat tine.

Fiind baiet forumuri cutreieram…

L-am cunoscut pe Andrei in anul doi de facultate. Offline. De la inceput mi s-a parut un tip inteligent, cu umor si, mai ales, foarte hotarat sa reuseasca intr-un domeniu dificil precum actoria. Mi-a vorbit cu mult patos despre forumurile pe care salasluieste, impartasind cu alti amatori de teatru opinii, critici si, fireste, mici intepaturi tipice breslei.

Intr-o zi, curioasa in legatura cu cea de-a doua lui viata “intru internet”, am decis sa accesez la randul meu forumul cu pricina. Nu-i cunosteam nickname-ul si nici titulatura exacta a forumului, dar n-a fost greu sa le deduc, avand in vedere numele din adresa de email: “[email protected]…”

Am tastat nickname-ul pe Google si in doua secunde mi-a aparut forumul cu pricina, plus toate postarile lui “Tristan_fara_ Isolda”. Trecand peste faptul ca micile intepaturi erau, de fapt, injuraturi in toata regula (nici macar cenzurate cu stelute), mi-a atras atentia o postare a unui tovaras de forum care-si incheia mesajul cu: “Hei, Tristan, ce-ai facut aseara cu blonda aia?”.

Aseara, adica exact cand Tristan al meu avusese o repetitie importanta de la care era absolut imposibil sa se sustraga ca sa iesim in oras. Fireste… Pana in ziua de azi, bietul Tristan fara Isolda, cu care am ramas oarecum amica, se intreaba cum am aflat de aventurile lui cu blonde. Secret profesional.

A fi sau a nu fi absolvent

Episodul “Tudor” a fost primul moment in care am binecuvantat existenta motoarelor de cautare.

Daca prietena cea mai buna iti spune, cu diplomatie, ca noua ta achizitie nu-i inspira incredere, cealalta prietena buna – pe numele ei Google – iti spune totul verde-n fata, fara menajamente.

Si da, am decis ca Google n-are cum sa fie decat de gen feminin: doar femeile sunt capabile sa tina totul minte si sa-ti arunce in fata raspunsul potrivit cand abia ai apucat sa rostesti primul cuvant.

Tudor, cu trei ani mai mare decat mine, era absolvent de Cibernetica si manager de vanzari la o firma de imobiliare. Ambitios si binecrescut, era genul de baiat rau devenit cuminte si semana si cu marea mea dragoste din liceu, ceea ce il investea cu puncte in plus in ochii mei.

Dupa prima intalnire, povestindu-le prietenelor ca pare mult mai copilaros fata de cei 27 de ani impliniti, am primit in gluma o replica: “Esti tu sigura ca are 27 de ani?”. Doar nu era sa ma apuc sa-l verific! In fond, ce barbat ar minti in legatura cu varsta? Si totusi… indoiala incoltise deja in mintea mea.

Doua cautari pe Google m-au dus catre un site de joburi unde stimabilul isi introdusese CV-ul. Varsta: 22 de ani. Asadar, cu doi ani mai mic decat mine si in anul intai la facultate! La a treia facultate, mai precis, dupa ce renuntase la primele doua din motive doar de el stiute.

Data viitoare cand a sunat sa ma invite in oras, l-am informat ca sunt ocupata tot weekendul si ca ma poate cauta… dupa absolvire.

Ti-a dat un… avatar, mare cat minciunile lui

Pe vremurile de trista amintire in care suspinam dupa sus-amintitul “Claudiu_ Coca_Cola”, individul a disparut fara urma vreo doua zile, sub pretextul unui weekend de lucru intens.

Luni, pe messenger, apare o noua fotografie la avatar: el, baiatul care isi sacrificase weekendul de dragul profesiei, se lafaia pe fundalul unui cer senin, cu munti inverziti. Explicatia: “E dintr-o excursie mai veche, la Predeal”.

Pentru ca viata nu ramane niciodata datoare, la vreo cateva zile imi sare in ochi avatarul unei prietene comune, din intamplare colega lui de birou. Ce sa vezi… o fotografie pe o banca, pe fundalul unui cer senin, cu munti inverziti. Aceiasi munti inverziti!

“Si, i-a placut Andreei la munte, weekendul trecut?”, ii scriu la cacealma pe messenger tradatorului. Tacere. “Stii… pot sa-ti explic, era o calatorie de documentare”. Siiigur, o documentare pe tema “Cum sa nu subestimezi simtul de observatie al prietenei tale (rectificare: al fostei tale prietene!), mai ales cand este mult mai perspicace decat tine”.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *