Te iubesc…dar e secret!

By  | 

Implicarea într-o relație secretă poate fi un lucru incitant, ca ieșit din paginile lui Flaubert, dar adesea ascunde motive nu chiar inocente. Află ce motive ar putea avea ca să-ți ceară să nu spui nimănui despre voi doi.

Genul de barbati cu care iesi la 20 de ani

Shhh: Abia am ieșit dintr-o relație

Din păcate, nu ți-o va spune atât de direct. Întotdeauna am plecat de la premisa că bărbații trec ușor peste o despărțire – merg la un fotbal cu prietenii și dau totul uitării ca și când n-ar fi existat, în timp ce noi ne baricadăm în pat și ne umflăm de plâns. Lucrurile nu stau chiar așa, ba chiar există bărbați care rămân o viață întreagă marcați de imaginea unei singure femei. Acestea fiind spuse, o despărțire e întotdeauna o despărțire – îl lasă dezorientat, obosit, deprimat. Iar dacă îi place compania ta, însă preferă să nu vă afișați ca un cuplu, cel mai probabil nu e pregătit pentru un nou angajament, dar nici nu vrea să treacă singur prin procesul de vindecare. Dar cu tine cum rămâne? Înainte să te apropii de un tip care tocmai a trecut printr-o despărțire, fii sigură că știi în ce te bagi – într-o zi nu va mai avea nevoie de tine ca să se simtă puternic și atunci s-ar putea să te dea la o parte.

4 lucruri care nu conteaza la un iubit

Shhh: Nu știu ce simt pentru tine

Poți să aștepți mult și bine până ți-o va spune în față. Tipii care au curajul să spună ceva ce le-ar putea aduce probleme sau chiar ar provoca lacrimi pe care nu știu cum să le oprească sunt rari și prea puțin apreciați pentru o sinceritate care doare. Dacă nu știe exact ce simte pentru tine, dar nici nu e pregătit să-ți dea drumul, va găsi cea mai comodă variantă pentru el: hai să nu le spunem încă despre noi (Cui? Lor, prietenilor, familiei, lumii întregi). Îi e teamă că dând cărțile pe față își ia o responsabilitate față de tine, iar dacă lucrurile nu vor merge și vă veți despărți, trebuie să dea socoteală în fața prietenilor.

4 discutii pentru o relatie fericita

Shhh: Sunt însurat

Știu că e ultimul lucru la care vrei să te gândești atunci când iubitul tău îți cere să nu spui nimănui despre voi, însă oricât de sincer ar părea, e posibil să ducă o viață dublă. Dacă ai cea mai mică bănuială, e de datoria ta să afli adevărul, chiar dacă doare, și nu să-l ocolești sperând într-o minune. Semne care l-ar putea da de gol? Pe lângă faptul că ți-a cerut o relație secretă, nu prea te scoate în oraș, iar atunci când o face, e întotdeauna vorba de locații „ferite”, intime, cum ar spune-o el. În plus, are timp de tine doar la anumite ore, iar când nu sunteți împreună, foarte rar îți răspunde la telefon. Scuzele sînt mereu aceleași: „Am avut mult de lucru” sau „Eram într-o ședință”.


Comments

comments