Reguli la prima intalnire pentru el si pentru ea

By  | 

Când vine vorba de prima întâlnire, parcă ai face orice ca totul să meargă perfect. Cu toate că desfăşurarea primei întâlniri depinde mult de personalitatea fiecăruia, există o serie de legi (nescrise) care dictează ce trebuie să facă sexul frumos, dar şi cel puternic, atunci când cei doi se întâlnesc (planificat) pentru prima dată.

Unele din regulile enumerate mai jos sunt clasice şi probabil că şi părinţii noştrii le urmau cu stricteţe. Altele s-au adăugat pe parcurs, datorită societăţii care evoluează.

Reguli la prima întâlnire pentru bărbaţi 

Controlează-ţi umorul – Bărbaţii fac uneori cele mai nepotrivite observaţii, cele mai nesărate glume şi sunt plini de sarcasm şi ironie. Nu transforma orice prilej într-o glumă pentru că există şanse ca partenerei tale să nu îi placă întâlnirea cu un actor de comedie.

Oferă-i o floare – Sau o cutie de bomboane. Sau un ursuleţ de pluş. Cadourile nu sunt obligatorii, dar sunt un semn clar că te-ai pregătit pentru întâlnirea asta şi chiar îţi doreşti ca totul să meargă bine.

Du-te după ea – Fie că ea vine de acasă, de la muncă sau din orice altă locaţie, nu o lăsa să meargă singură jumătate de oraş pentru a se întâlni cu tine. Din păcate, este o regulă a cavalersimului pe care societatea modernă nu o prea respectă (pentru că există taxiuri pe care le putem lua de oriunde), dar este un gest foarte frumos care spune multe despre tine ca şi bărbat.

Citeşte printre rânduri – Nu forţa un sărut dacă o vezi că se grăbeşte să plece sau îţi întoarce obrazul când te apleci spre ea. Dacă se uită în tăcere la tine şi îţi zâmbeşte, şansele sunt ca ea să aştepte o mişcare din partea ta.

Reguli la prima întâlnire pentru femei

Relaxează-te – Nu te forţa să pari mai deşteaptă, mai înţepătoare, mai subtilă sau oricum ai vrea tu să pari. Nu te obosi să creezi o versiune irealistă a propriei tale persoane deoarece partenerul tău nu va mai fi la o întâlnire cu tine.

Îmbracă-te cu stil – Prima impresie contează, dar contează şi confortul. Nu purta tocuri dacă mergeţi la iarbă verde, dar nici adidaşi în club. Ai nevoie de o ţinută care îţi complimentează silueta, nu este prea indecentă şi este şi potrivită vârstei tale.

Arată respect – Fii gata la timp, fii politicoasă cu chelnerii şi fii mereu atentă la vorbele partenerului tău. Dacă nu îţi place de el, nu trebuie să accepţi o altă invitaţie în oraş, dar dacă tot eşti aici, dă dovadă de eleganţă.

Închide telefonul – Facebookul sau prietenii tăi nu au ce căuta la această întâlnire.

Lasă-l să aibă controlul – Dacă îi face plăcere să achite nota, lasă-l să o facă. Probabil şi el are emoţii la fel ca şi tine şi este bine să îi respecţi decizii de acest gen.

Fii hotărâtă – Dacă îţi petreci jumătate din timp gândindu-te cu voce tare la opţiunile pe care le aveţi şi îi ceri părerea cu privire la orice ţi-ai dori să faceţi în continuare, nu eşti deloc atrăgătoare.

Nu consuma prea mult alcool – Un pahar de vin este potrivit, dar nu vrei să ai o întâlnire din care nu îşi aminteşti mai nimic.

Tu ce alte reguli la prima întâlnire ai adăuga la lista noastră?

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *