Probleme legate de orgasm pe care doar femeile le inteleg

By  | 

1.Când spui “nu te opri” iar el începe să facă altceva. Nu mai repede, nu în stânga, nu în dreapta. “Nu te opri” înseamnă să faci exact ceea ce făceai până acum.

2.Când trebuie să te mişti pentru ca el să fie în poziţia corectă. Indiferent câte indicaţii i-ai dat, tot tu trebuie să te aşezi în aşa fel încât el să ajungă în locul care trebuie. 

3. Când orgasmul trece pe lângă tine. Erai atât de aproape, dar acum a trecut, şi nici măcar nu ştii din ce motiv. 

4.Când în sfârşit ajungi la orgasm, dar este de genul “meh”. Prea multă muncă şi concentrate pot face un orgasm să-şi piardă din intensitate. 

5.Când începi să te gândeşti la unul dintre prietenii lui. E greşit, e foarte greşit, nici măcar nu-ţi place de el. Sau îţi place, dar puţin. Nu te mai gândi acum, concentrează-te pe orgasm şi vezi după aceea ce e de făcut.

6.Când îţi spui “ e bine, e ok şi aşa” pe motiv că măcar a încercat. Iar la final, din politeţe, dai vina pe tine, deşi el e cel care nu se pricepe.

7.Când el crede că te dă pe spate cu mişcările lui. Dar faptul că-ţi masează coapsa pe tine te lasă rece.

8.Când vrei să dormi după. În ciuda impresiei generale, femeile se aseamănă cu bărbaţii şi îşi doresc să doarmă după, nu să stea în braţele lor la nesfârşit.

9.Când ai un cârcel. Ţi se pune cârcel exact când nu trebuie, aşa că, în ciuda durerii, nu te opreşti pentru a nu strica momentul. 

10.Când “vorbitul murdar” are efect invers asurpra ta. În mod normal îţi place, dar, de data asta, chiar nu foloseşte cuvintele potrivite.

11.Când îi place o poziţie ciudată. Iar ţie nu. Deci cui îi plăcea această poziţie groaznică? Fostei lui prietene? Atunci e cazul să te întrebe ce îţi place ţie înainte de a hotărî că toate femeile sunt la fel şi au aceleaşi preferinţe.

12.Când o parte din tine îşi doreşte ca totul să se termine şi ca el să plece acasă. Şi te gândeşti să termini singură.

13.Când el crede că după orgasmul lui se poate odihni. Nu, partida de sex se termină abia după ce amândoi aveţi orgasm, aşa că egoismul nu are loc aici şi el trebuie să înţeleagă asta.

14.Când uneori – nu mereu- cedezi şi mimezi orgasmul. Bărbaţii cred că femeile mimează orgasmul doar pentru a-i păcăli pe ei. Dar este total greşit. O femeie mimează orgasmul doar pentru a-l face pe bărbat să se oprească din ceea ce face, pentru că o face greşit.

Şi dacă tot suntem aici, în loc să mimezi, mai bine i-ai spune că e greşit ceea ce face. Spune-i ce îţi place, iar dacă nu vrea să facă ce îi sugerezi, înseamnă că nu e bărbatul potrivit pentru tine.

 

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *