Povești adevărate: Cum am aflat că eram de fapt amanta

By  | 

8 femei explică cum au aflat că relația în care se aflau nu era deloc ce credeau.

Unele femei aleg să se întâlnească cu cineva care se află deja într-o relație, dar în povestirile din acest articol ele nu își doreau și nu știau că sunt „cealaltă femeie”. Iată cum au aflat adevărul dureros:

„Ieșisem cu tipul ăsta câteva luni. La scurt timp după ce ne-am despărțit, m-am întâlnit cu el într-un pub. S-a albit la față și m-a prezentat iubitei lui; am presupus că s-au cuplat după ce ne-am despărțit noi. Mai târziu, ea m-a luat deoparte să mă întrebe dacă am fost cu el și cât timp. Se pare că ei erau împreună de 3 ani. I-a dat papucii imediat și am mai stat împreună să bem și să vorbim.”

„Făceam sex și după ce am terminat mi-a spus că trebuie să plece ca să ajungă acasă la iubita lui.”

Citește și: „Iubita m-a înșelat!”. Povești reale de la bărbați 

„Ne-am cunoscut când venise în orașul meu în vacanță și ne-am înțeles din prima. Am continuat relația la distanță, chiar a venit să mă mai viziteze… Într-o zi, i-am găsit întâmplător sora pe Facebook, apoi și pe el, deși susținea că nu are cont. Avea un alt nume de familie, locuia în alt oraș decât îmi spusese și avea o iubită… Am fost devastată.”

„Am mers la câteva întâlniri, iar după ultima dintre ele am rămas la el peste noapte. Dimineața, am descoperit că baia era plină de cosmetice pentru femei. M-am uitat și în șifonier, erau acolo o grămadă de haine de femei. M-am îmbrăcat și am plecat înainte ca el să se trezească.”

„Ne-am cunoscut în facultate și ne-am cuplat. Când ne-am întors la școală după vacanța de Paște am observat că avea o verighetă. L-am întrebat de ce și mi-a spus că în vacanță s-a căsătorit cu iubita lui de acasă. Între timp am aflat că avea mai multe amante. A aflat și ea, iar acum sunt divorțați.”

„Ieșeam cu el aproape zilnic și am crezut că nu se mai întâlnește cu altcineva. Apoi am găsit niște gene false pe noptiera lui. A încercat să îmi spună că eu le-am uitat acolo (eu nici nu port gene false), după care a recunoscut că are o relație, dar folosește Tinder pentru a cunoaște alte femei. Culmea, s-a supărat pe mine că mi-am dat seama că nu sunt singura femeie din viața lui.”

Citește și: Ai fost înșelată? Cum îți afectează asta următoarea relație 

„Ne-am cunoscut pe Tinder, dar locuiam în același oraș și aveam prieteni comuni. Ne-am întâlnit timp de câteva luni și nimic nu indica ca ar fi avut vreo iubită. Petrecea multe nopți la mine, ieșeam cu prietenii lui… La un moment dat, l-am invitat la o petrecere și mi-a spus că o să vină, dar nu a apărut și m-a blocat pe social media. I-am întrebat pe prietenii lui ce se întâmplă și într-un final mi-au mărturisit că ave o relație de lungă durată, dar ea era la facultate în alt oraș. Se pare ca avea încă vreo 5 amante în afară de mine. Am reușit să dau și de iubita lui și i-am spus totul.”

„Ne-am cunoscut într-un bar, un prieten comun ne-a făcut cunoștiință. Credeam că o să fie o aventură de-o noapte, dar am fost surprinsă când el a vrut să mai ținem legătura. Ne-am tot întâlnit, am făcut chestii de cuplu, dar mi-a spus că nu e pregătit pentru o relație pentru că fosta lui l-a rănit puternic. Am înțeles și nu am insistat. Când i s-a stricat telefonul, am vrut să îl am ca prieten pe Facebook, pentru că doar așa mai puteam vorbi. Nu mi-a dat accept la cerere și am descoperit multe poze cu iubita lui.”

*articol preluat din Cosmopolitan UK (autor: Paisley Gilmour)

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *