Online dating: 11 lucruri care să-ți dea de gândit

By  | 

Îți cauți marea dragoste prin online dating? Aceste 11 lucruri ar trebui să îți dea de gândit, pentru că ceva poate fi în neregulă cu tipul.

Din ce în ce mai multe persoane din întreaga lume folosesc online dating pentru a-și găsi perechea sau amantul de o noapte. Și, până la urmă, este normal, dat fiind că trăim în era tehnologiei. Din păcate, bărbații cu care vorbești pot avea ceva de ascuns. Iată 10 lucruri care ar putea arăta că ceva este în neregulă.

Citește și: Reguli de etichetă în online dating

Toate conturile de social media sunt foarte private. Are contul de Facebook privat, nu folosește Instagram, nici Twitter, nici Snapchat. E ca o fantomă. Nicio persoană care folosește online dating nu se ascunde atât de mult… decât dacă are deja o iubită sau nevastă.

Dispare perioade lungi de timp. Îți răspunde instant la mesaje, apoi dispare jumătate de zi. Îți răspunde din nou după miezul nopții ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Oare ce face atât de mult timp? O fi Batman? Spoiler: nu e Batman. Dar probabil are deja o parteneră.

Îți trimite 15 mesaje unul după altul dacă nu îi răspunzi imediat. Dacă acum e așa, îți dai seama cum o să fie când o să vă întâlniți sau dacă o să vă cuplați?

Citește și: Crește-ți încrederea în tine folosind online dating!

Evită să discutați despre lucruri personale. Poate că este spion! Sau poate că doar are ceva de ascuns.

Transformă orice discuție în una „sexy”. Indiferent despre ce vorbiți, la un moment dat primești un mesaj în care îți spune că are chef de sex sau îți cere o poză cu sânii.

Mereu „e la sală” sau „abia a ieșit din duș”. „Imaginează-ți corpul meu bine făcut și transpirat!”, ar vrea el. Nimeni nu petrece atât de mult timp la sală sau face dușuri atât de des.

Mereu intervine ceva dacă trebuie să vă întâlniți. Ba mama sa s-a îmbolnăvit, ba așteaptă niște rude din alt oraș, ba trebuie să stea peste program la birou… Dacă s-a întâmplat de două ori, poate fi o coincidență, dacă se întâmplă de fiecare dată, nu prea are chef să se vadă cu tine.

Încearcă mereu să te impresioneze. Se plânge cât de mult trebuie să lucreze… dar cel puțin are un salariu bun. Îi trebuie banii ca să plece des în vacanțe. Oamenii îl admiră mereu pe stradă, dar nu îi place atenția. În fiecare zi încearcă să te impresioneze prin metoda asta.

Citește și: Ce cred bărbații despre profilul tău de pe site-uri de online dating

Îți trimite un dick pic nesolicitat. Nu vom înțelege niciodată de ce fac bărbații asta!

Nu vrea să îți spună cu ce se ocupă. Nu i-ai cerut să îți zică adresa la care lucrează, vrei să știi măcar domeniul în care activează. Însă niciodată nu îți spune. Sau e complicat. Sau e antreprenor, dar mai multe detalii nu vei afla. Ori este șomer de mult timp, ori se ocupă cu ceva dubios, ori doar îi place să mintă.

Nu vrea să vă întâlniți. Pare că vă înțelegeți foarte bine, însă niciodată nu vrea să vă întâlniți. Cel mai probabil se dă drept altcineva și este vreun libidinos de 40 de ani și 100 de kilograme, nu un tip de 28 de ani care merge la sală și are un job bun.

 

*articol preluat din Cosmopolitan US (autor: Frank Kobola)


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *