Ne țin aplicațiile de dating intenționat pe statutul de single?

Folosim aplicații de dating pentru că acestea promit că ne ajută să găsim un partener… însă de când am permis algoritmilor să ne dicteze viața, 50% dintre noi suntem single – un număr record, care n-a mai atins vreodată un nivel atât de ridicat. Așadar, o fac intenționat? Colaboratoarea Cosmopolitan, Rebecca Twomey, investighează. 

E 2 dimineața, abia îmi mai țin ochii deschiși, iar cârcelul enervant care mi se tot pune la închietetura mâinii drepte mă duce cu gândul la faptul că o să dezvolt probabil un RSI (repetitive strain injury, numai că la mine va fi repetitive swipe injury).



Cu toate astea, nu mă opresc, ci continuu să îmi mijesc ochii obosiți către ecranul telefonului. De ce? Am trimis până acum 35 de mesaje – unor bărbați bifând diverse grade de atracție – și toate au rămas în aer… fără vreun răspuns. Încerc să dau de un alt match, sperând să-l găsesc cu fiecare swipe următor.

Am făcut treaba asta – on and off, e de menționat – pe durata ultimilor 5 ani. Așadar, de ce sunt încă single? E un gând teribil care îmi provoacă anxietate. Apoi o altă idee îmi acaparează mintea… dacă cumva aplicațiile sunt cele care orchestrează treaba asta? Servicii precum Deliveroo sau Uber câștigă miliarde pe seama noastră, a clienților. Însă mâncarea și transportul sunt nevoi recurente (da, sunt conștientă că aș putea să învăț să conduc și să gătesc…), în timp ce aplicațiile de dating se bazează pe faptul ca eu să nu găsesc pe cineva, căci le-aș șterge din telefon odată ce aș da peste o persoană cu care vreau să fiu.

Aplicațiile de dating aduc un boost de 11,7 miliarde de lire pe an economiei engleze*, mulțumită unul influx constant de persoane single și a faptului că acestea continuă să revină. Dacă aplicațiile au monetizat întâlnirile, și având în vedere că majoritatea tehnologiei e acum gândită de așa natură încât să îți fie imposibil să renunți să o mai folosești, e posibil ca aplicațiile de dating să spere ca noi să rămânem perpetuu single? E timpul să aflăm adevărul.

Algoritmi agresivi

Primul lucru pe care îl descopăr este că să vrei să afli cum funcționează algoritmii din spatele aplicațiilor de dating este cam cum te-ai duce la KFC și ai întreba care e rețeta lor secretă pentru pui delicios – pur și simplu ia-ți gândul, n-o să se întâmple. Dar ce pot să fac este să rog ingineri și experți în codare să îmi spună care sunt teoriile lor legat de cum funcționează dating app-urile noastre preferate. Există un consens asupra faptului că majoritatea folosesc tehnologii similare – care, apropo, ca fun fact, au de-a face cu mult mai mult decât a-ți verifica locația și preferințele configurate de tine în setări.

Majoritatea acestor app-uri utilizează ceva ce se numește „collaborative filtering”, o tehnică inițial dezvoltată de Amazon, spune Rhys Maddocks, expert în tehnologie. Rhys este fondatorul JobSwipe, o aplicație ce ajută lumea care își caută un loc de muncă să dea swipe printre potențiale joburi sperând la un match mutual (sună familiar?).

„[Collaborative filtering] presupune că dacă ai cumpărat același produs ca o altă persoană, vei fi de asemenea interesat să cumperi alte produse pe care persoana respectivă le-a achizițioat la rândul ei.”. Recunoaștem cu toții asta de pe site-urile de shopping — „clienții care au cumpărat asta sunt interesați și de asta”, iar tradus în termeni de dating, dacă îți place de cineva, îți vor fi apoi recomandate persoane bazate pe preferințele celorlalți oameni cărora le-a plăcut la rândul lor de persoana aia. Așa se ajunge uneori la faptul că, atunci când deschizi feed-ul, ești asaltată de fețe care par copiate la indigo (mai exact, toată lumea arată cam la fel cu persoana căreia i-ai dat inițial swipe right).

Am aflat de asemenea că unele aplicații de dating folosesc face-mapping, înregistrând preferințele tale în materie de trăsături faciale și apoi aducându-i la suprafață pe cei care se potrivesc „semnalmentelor”. Altele folosesc ceea ce se numește „language matching”, mai exact, dacă ai cu cineva discuții despre, să zicem, călătorii, mâncare și fitness, aplicația îți va băga la înaintare persoane care au menționat aceste lucruri pe profilele lor.

Totul pare foarte bine gândit și orice lucru are o logică pe care se bazează – aplicațiile de dating îți arată pe cine cred ele că ți-ar plăcea cel mai mult să vezi. „Persoanele cele mai populare vor apărea la început, imediat cum deschizi, căci există șanse mai mari să le dai swipe dreapta dacă multă altă lume a făcut-o. Asta e, de altfel, regula generală a oricărui site de shopping – produsele pe care majoritatea lumii le cumpără sunt afișate sus, pe prima pagină.”

Toate acestea ar putea fi bine-intenționate. Algoritmii nu pot fi siguri cu cine o să am chimie, însă pot să pună la bătaie cele mai bune presupuneri – este, la urma urmei, vina aplicației dacă mie-mi place de cineva, dar atracția nu e mutuală? Totuși, există voci care susțin că e posibil ca sistemul să fie coruptibil – mi s-a spus odată că poți să păcălești algoritmul Tinderului dând un swipe right urmat de 5 swipe left (un accept și 5 refuzuri, practic), pentru a te asigura că profilul tău crește în ierarhia aplicației.

Însă asta se baza pe acum-defunctul Tinder Elo Score, care presupunea că, cu cât ai mai multe like-uri, cu atât ai un scor mai mare și aplicația îți va arăta doar persoane cu scoruri similare cu al tău. Când au fost întrebați despre ierarhiile create de algoritmii lor, cei de la Tinder au declarat — „Prioritizăm potențiale match-uri cu persoane care sunt active pe aplicație. Nu vrem să pierdem vremea oamenilor arătându-le profiluri ale unor utilizatori inactivi”.

Însă cu toate că metoda despre care am vorbit mai sus nu mai funcționează, asta nu înseamnă că aplicațiile de dating nu ne controlează poziția în feed-urile altora. Marii jucători pe această scenă își fac publice politicile de confidențialitate pe site-urile proprii și spun clar că se vor folosi de datele pe care le cedezi despre tine pentru a-ți servi cele mai bune potențiale match-uri. „Știu cam la ce ore ești activ și știu care conturi sunt folosite pentru a crea conexiuni reale”, spune Rhys. „Scopul lor este să aducă în față persoanele care sunt foarte active pe aplicație. Vor ca, atunci când trimiți un mesaj, să primești un răspuns la el”.

Știi notificările alea care îți apar pe Hinge, care te întrebă dacă te-ai văzut cu persoana cu care ai schimbat mesaje? Rhys mă sfătuiește să răspund cu „da” când îmi apare treaba aia, prin prisma presupunerii că utilizatorii cei mai activi și cei care au reușit să transforme un set de mesaje pe aplicație într-o întâlnire în realitate, vor ajunge să fie mai populare pe app și profilurile lor vor fi afișate apoi mai multor persoane.

Sloganul aplicației este „Creată pentru a fi ștearsă de pe telefon”, și îți pun o mulțime de întrebări ca să afle ce tipologie de om preferi. Are logică, astfel, faptul că oferă tratament preferențial celor ce caută în mod activ un partener, versus celor ce poate folosesc aplicația doar ca să se uite puțin la câteva profiluri.

Goana după like-uri

De fiecare dată când șterg o aplicație de dating, urmează o săptămână în care mă plictisesc și stau să mă-întreb ce făceam înainte cu tot timpul ăla pe care îl petreceam, mai recent, făcând swiping compulsiv. Mă uit la prietenii mei single cum stau și dau swipe pe aplicații în timp ce pe fundal rulează serialul TV la care pretind că se uită, sau în timp ce își mănâncă cina, sau chiar și în timp ce fac sport. Am făcut și eu asta, nu zic nu. Dacă eram cu vreun prieten în oraș, în secunda în care se ridica să meargă la toaletă, îmi pescuiam telefonul din buzunar ca să văd dacă a mai dat cineva swipe right la profilul meu.

În spatele algoritmilor, există o dependență fizică de sentimentul pe care îl am când primesc un match? Mi s-a întâmplat să mă simt în al nouălea cer când am văzut că vreun tip hot m-a plăcut. Dar apoi, circa zece minute mai târziu, simțeam că am nevoie de mai mult. Unul nu era de-ajuns… Vreau să am nenumărate match-uri, și, totuși, vreau să am o relație cu o singură persoană. Nu are sens.

Psihologul Dr. John McAlaney de la Universitatea Bournemouth asemuiește nevoia mea de validare cu acel high pe care îl au oamenii care joacă jocuri de noroc – ei continuă să parieze în speranța că vor câștiga marele pot, în timp ce eu continuu să dau swipe sperând că voi găsi acea persoană perfectă pe care mi-o doresc. „Efectele negative ale gamblingului sunt bine cunoscute și există riscuri asociate cu orice fel de validare instantanee sau câștig subit”, îmi spune el.

„Să ne simțim recompensați e o nevoie psihologică de bază. Nu e ceva atât de complicat faptul că să faci pe cineva să se simtă bine e un lucru care îți oferă putere asupra lui”. Diferența este că, desigur, în cazul jocurilor de noroc, s-ar putea să îți pierzi economiile. În cazul aplicațiilor de dating, în cel mai rău caz îți pierzi vremea (și, temporar, mobilitatea mâinii cu care ai tot dat swipe obsesiv).

„M-am simțit în al nouălea cer când un tip hot mi-a dat like – dar apoi am vrut mai mult. Unul n-a fost de-ajuns…”

Nu există studii legat de ceea ce produce un like în creierul tău, însă există numeroase analize pe partea de gambling, și cum are același statut de obicei care dă dependență, precum consumul de droguri sau alcool. Să punem la socoteală aici și faptul că… pur și simplu, creierele noastre adoră să se uite la oameni care arată bine – s-a concluzionat că, atunci când vedem persoane atrăgătoare, o porțiune din jumătatea stângă a creierelor noastre devine activă și pompează dopamină în organism.

Acel rush ne dă o stare de bine care poate deveni o dependeță. Nu vom merge într-acolo încât să susținem că toate aplicațiile de dating au fost dezvoltate în ideea de a crea dependență pentru ele, însă clar au ajuns, într-un fel sau altul, la acest statut. Încep să observ cum obsesia mea de a mă ști dorită începe să depășească, în mod subconștient, dorința de a avea o relație.

Trebuie să recunosc, petrec mai mult timp dând swipe-uri decât vorbind cu lumea cu care am făcut match. Având în vedere că Tinder înregistrează două miliarde de swipe-uri pe zi la nivel mondial și totuși, avem date limitate despre cât de multe conversații se leagă prin intermediul aplicației, e posibil să fi devenit cu toții niște roboți care pur și simplu dau swipe stânga-dreapta și nici nu-și mai pun problema să vorbească cu cei pe care-i întâlnesc pe aplicații.

Desigur, există cei ce se cunosc și se îndrăgostesc datorită app-urilor de dating. Cei de la Hinge mi-au spus că utilizatorii lor petrec mai mult timp la prima întâlnire decât o fac pe aplicație, și că 3 din 4 date-uri stabilite prin Hinge se continuă cu (cel puțin) un al doilea date. Anul trecut, The Future Of Dating a publicat un raport ce arăta că o treime dintre relațiile care s-au născut între 2015 și 2019 au pornit de la interacțiuni online, și că dacă trendul continuă astfel, până în 2035, mai bine de 50% dintre relațiile din UK vor fi început online. „Dacă ne obsedează să verificăm constant match-urile de pe o aplicație de dating, este vorba despre o problemă de natură psihologică – nu putem da vina pe tehnologie”, adaugă McAlaney.

Dragostea în viața reală

În ultimii ani, am renunțat să mai încerc să cunosc oameni în viața reală. Nimeni nu mai interacționează cu străinii ca altădată. Pentru că nu avem nevoie să o facem – putem mai degrabă să punem mâna pe telefon. Însă e vina aplicațiilor pentru asta… sau a noastră? Este similar cu faptul că a devenit imposibil să mai ai o conversație cu prietenii tăi fără ca cineva să scoată telefonul ca să caute ceva pe Google, să facă o poză, sau să îți arate o poză legat de ceea ce tocmai căutase pe Google.

În plus, e convenabil – e mult mai puțin intimidant. La urma urmei, e mai simplu să trimiți cuiva un mesaj pe care să-l ignore decât să îți aduni curaj să te duci pe viu la cineva și să fii refuzat față în față. De asemenea, să vezi dinainte care sunt preferințele cuiva îți poate forma o idee legat de faptul dacă veți avea chimie sau nu.

„Ca lesbiană, pot spune cu mâna pe inimă că mi se pare mai ușor să mă bag în seamă cu cineva pe o aplicație decât îmi e să o fac în viața reală, din simplul motiv că orientarea sexuală nu e ceva despre care poți să-ți dai seama la prima vedere”, îmi spune prietena mea, Mandy. Însă cu toate că aplicațiile înlesnesc stabilirea întâlnirilor cu mai multe persoane și fac astfel încât un refuz să doară mai puțin, am remarcat, de-a lungul anilor, că, indiferent dacă se întâmplă pe viu sau online, tot simt impactul refuzurilor pe care le primesc.

Aplicațiile de dating au reușit, ușor-ușor, să îmi știrbească încrederea în mine. Chiar dacă cunosc pe cineva și ieșim la o întâlnire, ma pomenesc că încep să mă gândesc constant la faptul că precis persoana asta schimbă mesaje și se vede cu mulți alți oameni. Faptul că știu că sunt una dintre multiplele opțiuni mă face să am o atitudine precaută, pentru a mă feri de o eventuală suferință mai încolo. Poate sună ca și când sunt paranoică, sau lipsită de romantism, dar aproape jumătare dintre persoanele care practică online dating recunosc că le e dificil să se rezume la un singur partener din cauza plajei foarte mari de opțiuni.*

„Modelul modern de dating poate să aibă, într-adevăr, efecte negative asupra încrederii în sine”, spune Dr Zoe Strimpel, expert în istoria genului și datingului. „Devenim foarte dependenți de validarea din exterior. Iar acest lucru este cunoscut drept un punct foarte prost de plecare atunci când vrem să atragem lângă noi persoana potrivită. Este un cerc vicios, pentru că dacă nu te simți bine cu tine, te vei întoarce la aplicație pentru a obține acea validare, dar același lucru se va întâmpla la nesfârșit”.

Simt că Dr Strimpel pune foarte bine în cuvinte ceea ce se află în capul meu – mi-e foarte simplu să mă lamentez persoanelor cu care mă întâlnesc că mereu am parte de ghosting și că mă simt „disposable”, ca și când pot fi uitată în orice moment, însă ar trebui totodată să iau în considerare propriul meu comportament pe rețelele de online dating, unde am dat swipe left unor persoane perfect eligibile, sau unde n-am mai răspuns la mesaje pentru că o altă persoană mai nouă și mai interesantă a apărut între timp. „Aplicațiile capitalizează de pe urma unei nevoi de bază – curiozitatea de a vedea ce mai există în afară de ce știi deja”, spune Dr Strimpel. „Însă senzația că ai o plajă infinită de alegeri este, de fapt, doar o iluzie”.

„Dezvolți, într-adevăr, o idee legat de persoana cu care ți-ai dori să faci match, un soi de portret-robot care poate deveni destul de nerealist”

„Aș prefera să nu am nevoie să recurg la o aplicație de dating pentru a-mi găsi o soție, însă până când se va întâmpla să cunosc pe cineva interesant pe viu, mă tem că realitatea tristă este că va trebui să continuu să o caut online”.

Nu e dificil să facem o paralelă între modul în care tehnologia s-a infiltrat în viața noastră de zi cu zi și faptul că ne aflăm în acest moment în mijlocul unei epidemii de singurătate – 97% dintre cititorii Cosmo au declarat că se simt singuri.* Există de asemenea studii ce au arătat că persoanele care utilizează compulsiv aplicațiile de dating se simt mai singure decât înainte să dezvolte acest comportament.*

Totuși, 2020 ar fi fost un an mult mai plin de singurătate, în special pentru persoanele single, în absența acestor aplicații care înlesnesc faptul că putem rămâne conectați și putem cunoaște potențiali noi parteneri romantici, chiar și în condiții de carantină. Există de asemenea o componentă umană care joacă un rol important aici, conform cercetărilor lui Dr Nikos Sotirakopoulous, academic și autor. „Tindem să supraestimăm efectul tehnologiei pe termen scurt și să îi subestimăm impactul pe termen lung”, spune el.

„Se tot vehiculează ideea că aplicațiile de dating vor schimba totul, și, într-adevăr, avem acum parte de mai puține întâlniri cu substrat romantic sau sexual. Însă asta nu este întru totul vina aplicațiilor. Ceea ce se întâmpla nu de mult în cluburi e cam la fel – oamenii se duceau în baruri și judecau alți oameni punându-le eticheta de ‘ok’ sau ‘non-ok’ bazat pe extrem de puține informații. Și asta nu e neapărat ceva rău. În cazul aplicațiilor de dating, treaba asta doar devine oficială. Însă este vorba despre aceleași rtualuri de împerechere, care s-au transferat online”.

E dificil să îți imaginezi viața unei persoane single înainte de apariția aplicațiilor de dating, dar, cu toate acestea, și înainte să mă aventurez online, am avut iubiți pe care i-am cunoscut organic – în parc, la coadă, la birou – iar interacțiunile și conexiunile se simțeau altfel, exista mai multă emoție. Acum, privind înapoi, nu cred că le-aș fi dat swipe right vreunuia dintre ei dacă i-aș fi văzut pe o aplicație.

Ar fi frumos să-mi pot pune lipsa de noroc în dragoste exclusiv pe seama aplicațiilor de dating, însă n-ar fi corect. Aplicațiile îmi modelează, fără doar și poate, comportamentul în dragoste, însă pot fi ele exclusiv de vină pentru faptul că pare că mă aflu în căutarea a ceva ce mi-e imposibil să găsesc? Nevoia mea de validare mă face să valorific match-urile mai mult decât apreciez o conexiune reală. Și totuși, deși știu asta, continuu să dau swipe, swipe, swipe…

Material original realizat de Rebecca Twomey.
Fotografii: Leo Acker.

Acest articol a apărut în ediția de februarie a revistei Cosmopolitan România.  Abonează-te la Cosmopolitan aici.

 

Nici un comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicata.