Naravul din fire are lecuire

By  | 

Spionita

Recunoaste, ai cusururi; o multime de apucaturi enervante, chiar si pentru tine. Nu bate insa in retragere, avem cu toate slabiciunile noastre. Unele dintre noi lasa balta totul pentru a raspunde unui e-mail, altele verifica obsesiv cam pe unde se afla jumatatea lor in anumite momente ale zilei; iar o mare parte a populatiei (sa-i numim pierde-vara, daca nu-i cu suparare…) si-a facut un obicei din a ajunge la intalniri atat de tarziu, incat degeaba mai ajung.

Dar nu dramatiza; nu-i cazul sa te agati de obiceiurile rele, fie ele tabieturi nevinovate sau patimi aparent incorigibile. Iti pot distruge viata, irosindu-ti timpul, sapand incet (dar perseverent) la temelia linistii tale interioare. Te pot pune in situatia riscanta de a nu fi privita cu ochi buni de catre ceilalti. Vei fi barfita la randul tau. Asa ca ferestete-te de urmatoarele „etichete”.

Spionita acuta

Strecori pe furis priviri curioase in agenda iubitului tau, cautand dovezi ca este ,,asigurat” cu intalniri fierbinti in fiecare seara in care nu este cu tine.

Reteta: In primul rand, incearca sa ajungi la fondul problemei: ai fost inselata de unul dintre ex-iubitii tai? Parintii tai s-au confruntat cu crize de fidelitate? Daca la ambele intrebari raspunsul este afirmativ, cauza se afla undeva in trecutul tau si nu ai de-a face cu un comportament bizar al lui, asa cum banuiai tu. Adu-ti aminte de acest lucru data viitoare cand esti tentata sa cauti dovezi de infidelitate.

Dar sa continuam vanatoarea de vrajitoare: Imagineaza-ti acum scena in care el intra si te prinde spionand. Cum ii vei explica faptul ca tocmai ii verificai mesajele personale? Daca nu ai constiinta incarcata cu tradarile tale anterioare, atunci necazul s-ar putea sa plece de la comportamentul lui; de ce nu este dispus sa-ti ofere siguranta ca intr-adevar iti apartine in intregime numai tie? Daca asa stau lucrurile, nu te sfii sa pui intrebari aparent inocente, de genul: „Ei, si ce-ai mai facut aseara?” sau: „Cu cine ai mai vorbit?” Cu cat mai detaliat iti va raspunde, cu atat mai putine semne de intrebare vei avea.

Cronofobia

Nu esti punctuala. Mai niciodata. Prietenii iti dau intalnire cu o jumatate de ora inainte, tocmai pentru a fi siguri ca ajungi la timp.

Reteta:Te-ai saturat sa ajungi tot timpul la „spartul tirgului”? Ia-ti cateva masuri de precautie: Daca trebuie sa fii intr-un anumit loc la ora 8.00, incearca sa lucrezi putin la avans. Iti ia 20 de minute sa ajungi acolo? Asigura-te ca la ora 7:40 iesi pe usa. Daca ai nevoie de o jumatate de ora ca sa fii gata, rezerva-ti 15 minute pentru inerentele situatii in care parul nu se hotaraste sa stea asa cum vrei tu sau in care bluza pe care ti-ai propus s-o imbraci tocmai s-a patat. Va trebui sa ataci dusul la ora 6:55. In fine, potriveste ceasul din bucatarie sa te avertizeze cu 15 minute inainte de a lua startul pe usa; iti vei pune astfel in alerta propriul desteptator interior si nu vei mai fi surprinsa cum zboara timpul.

Bulimia ta cea de toate petrecerile

Faci carare catre masa cu aperitive si te postezi cat mai aproape de gustari. Sau pur si simplu intrerupi brusc o conversatie pentru a ajunge mai repede la tava cu care chelnerul tocmai trece prin fata ta.

Reteta: Suntem de acord ca ciupercile umplute si minipateurile fierbinti reprezinta o tentatie irezistibila, dar daca nu vrei sa mai adaugi cativa centimetri la talia ta amenintata, incearca sa-ti tii in frau poftele. Un truc pentru a te smulge de sub vraja lor: bombardeaza-ti simturile cu diverse atractii. Pulverizeaza parfum la incheietura mainii si inspira adanc pentru a contracara aroma platoului cu aperitive; sau pastreaza in geanta cateva bomboane mentolate si arunca din cand in cand cate una in gura, atunci cand ai o pofta nebuna de chiftelute. Daca trebuie neaparat sa mesteci, alege fructe sau legume, care contin in mare parte apa sau fibra – te vor satura fara sa te ghiftuiasca.

E-mail dependenta

Renunti la orice activitate pentru a-ti verifica inbox-urile ori de cate ori auzi zgomotul de avertizare sonora si trimiti mesaje peste mesaje prietenilor cu care in mod obisnuit abia daca schimbi cateva vorbe.

Reteta: Pe langa faptul ca inghite din timpul tau pretios, posta electronica este chiar mai diabolica decat iti imaginezi. Potrivit unui studiu, persoanele care petrec multe ore schimband mesaje on-line sunt expuse unui risc de depresie mai mare decat cele care stau fata in fata cu un interlocutor. Daca tii la tine stabileste de comun acord cu prietenii tai niste reguli de comunicare on-line. Orice alte detalii in afara celor legate de locul si momentul unei viitoare intalniri se pun la punct prin intermediul clasicului telefon.

Pe viitor, pentru a limita timpul pe care ti-l petreci pe Internet, sterge orice subscriere la o lista postala, astfel ca sa nu-ti mai fie transmise mesajele nesolicitate. Apoi dezvata-te sa-ti verifici des e-mail-urile. Renunta la varianta sonora prin care iti este semnalat unul nou si incearca, pe cat posibil, sa-ti citesti corespondenta electronica doar la ore strict planificate, in anumite momente ale zilei (dimineata, la pranz sau seara tarziu).

Urgenta ORL: incontinenta verbala

Ai gura sparta! Oricat de mult ai incerca, nu-ti poti pune lacat la gura dupa ce ai auzit o barfa savuroasa, desi adesea regreti ca ai lasat sa-ti scape porumbelul.

Reteta: In primul rand, pune in balanta motivele pentru care trebuie sa fii atenta ce si cat vorbesti. Daca esti adepta discutiei de dragul discutiei, gen „Ai auzit, vecina?…” , ai o varianta salvatoare: Intreaba raspandacul care te-a pus la curent cu acest zvon cine mai este in tema; apoi cauta acea persoana si discutati. De vreme ce ati auzit amandoua vestea, nimic rau nu se poate intampla.

Daca, pe de alta parte, te flateaza ca detii un secret de maxima importanta, incearca sa nu faci mare caz in fata prietenelor. Si, mai ales, nu rani sensibilitatile altora. Din atitudinea ta sa razbata doar o vaga aluzie referitoare la ceea ce stii; din pacate, considera-te legata prin juramant de pastrarea secretului. Lasa-ti prietenele sa te asalteze cu intrebari, dar nu sufla o vorba, caci risti sa le pierzi increderea.

Impulsivitate

Prima ta reactie este sa nu refuzi niciodata o invitatie; apoi bati in retragere, iar in final surprinzi pe toata lumea – iti faci totusi aparitia.

Reteta: In curand, singurii tai prieteni vor fi pisica si papagalul de acasa. Aceasta sinucidere lenta poate fi evitata daca revizuiesti cateva lucruri. Cand o prietena te invita in oras, ii spui probabil imediat: „Bineinteles”, simtind ca n-ai puterea sa o refuzi. Insa o contramandare ulterioara e si mai stanjenitoare. Data viitoare cand primesti o astfel de invitatie raspunde-i astfel: „Mi-ar face placere, dar trebuie sa-mi consult agenda. Pot sa te sun eu in cateva minute?”… Astfel vei reusi sa scapi de impulsul de a spune instantaneu „da”.

Probleme cu „temporizarea”?

Amani finalizarea proiectelor pana in ultimul minut, spunandu-ti ca randamentul tau este mai mare daca lucrezi sub presiune.

Reteta: Daca niciodata nu consideri ca este timpul sa termini ceea ce ai inceput, e grav. Cand iti vine sa renunti la un proiect din cauza ca este prea stufos, imparte-l in ,,teme” de cate o jumatate de ora, fiecare cu termenul sau propriu de finalizare. Un alt mod de a face lucrurile sa decurga firesc este sa ii ceri unei prietene sau unei colege care este pusa in tema cu proiectul tau sa te verifice si sa-ti cronometreze prestatia. Astfel, fiind nevoita sa raspunzi pentru actiunile tale, vei fi motivata sa demarezi in timp util.

Apetenta pentru flirt

Esti intr-o permanenta panda si astepti incontinuu sa-ti cada vreun tip in plasa. Uiti instantaneu de prietenele care te insotesc daca inima iti tresalta la vederea unuia.

Reteta: Este cea mai mare ofensa sa-ti lasi balta prietenele atunci cand in zona isi face aparitia un tip bine. Straduieste-te sa stai departe de tentatii si planifica iesiri cu amicele in locuri in care inima ta zburdalnica nu este tentata sa o ia razna, unde sunt sanse minime sa intalnesti ispita. Iar la o petrecere sau intr-un club, mergi impreuna cu mai multe prietene, asa incat sa nu se simta stinghere in timp ce tu savurezi momentul in care ti-a picat in mreje un frumos necunoscut. Imediat ce ai reusit sa-i plasezi pretiosului specimen numarul tau de telefon, intoarce-te in mijlocul amicelor ce te insotesc.

Puseele de umilinta

Sa spui „Scuze!” a devenit un raspuns reflex; il arunci ori de cate ori ai ocazia, chiar si in situatii cand nu e necesar – de exemplu, atunci cand iti exprimi o parere („Scuze, dar eu personal cred ca…”) sau cand ii soliciti sefului un sfat profesional („Imi cer iertare ca va deranjez…”).

Reteta: Ai facut o gafa sau ai auzit ca ruda cuiva a murit… Este corect sa-ti exprimi regretul, dar daca asta devine un obicei, vei deveni in ochii celor din jur un ,,automat de implorat iertarea”. Poti sa inlaturi acest tic stanjenitor gasind o fraza care sa suplineasca scuzele elegant si cu succes. De exemplu, daca esti stanjenita sa-ti intrerupi seful aflat intr-una din zilele lui obositoare, spune: „Imi dau seama ca sunteti ocupat, asa ca am sa va spun pe scurt…”. Sau, daca ai retineri de fiecare data cand punctul tau de vedere nu coincide cu al unei prietene, spune: „Iti respect ideile, dar simt ca…” Nu te mai scuza pentru gandurile si ideile tale si – ai incredere in noi – nu o sa-ti para rau.

TV-mania

Plonjezi in fata televizorului de cum intri pe usa si ramai tintuita in fata ecranului indiferent de emisiune. In plus, simti ca simplul zgomot de fond te deconecteaza, chiar daca nu urmaresti efectiv programul.

Reteta: Boala lunga, moarte sigura! La televizor distractia nu se termina niciodata, imediat ce se termina o emisiune incepe alta. Momeala actioneaza subtil asupra ta si te cimenteaza in fotoliu pana cand te ia somnul. Ai nevoie de o motivatie solida ca sa poti rezista atacului perfid al inamicului, sa folosesti fara nici o ezitare telecomanda ca pe o arma defensiva. Cum? Pai, o partida de sex cu iubitul tau cu siguranta te va tine departe de televizor, oricat de tentanta ar fi varianta ultimului film cu Brad Pitt. N-aveti chef de harjoneala? Exista masajul, sau te poate da cu lac pe unghiile de la picioare…



Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *