Toti suntem nebuni si totusi toti meritam sa fim iubiti

By  | 

Îți cauți alesul? Augusten Burroughs, autor, crede că ar trebui să pui răul înainte.

Niciodată nu te întrebi, ”Sunt eu nebună?”, ci mai degrabă, ”Sunt atât de nebună că sunt sortită să rămân singură toată viața?”. Pentru că părinții mei, o scriitoare de poezii bolnavă mintal și un profesor de filosofie alcoolic, mi-au lăsat creșterea și educația în mâinile psihiatrului lor și mai nebun, întotdeauna mi-am făcut griji că-s prea dereglat ca să mă potrivesc vreodată cu cineva. Că părțile mele nebune o să le țină pe toate femeile sănătoase la cap departe.

Într-un fel, exact asta s-a întâmplat.

Mă simțeam distrus și viciat în atât de multe feluri că anii tinereții mele au fost presărați de relații ratate. Partea genială a maturității e că începe să-ți pese mai puțin. Mi-am dat seama că era în zadar să încerc să-mi revin în simțiri și să mă comport normal pentru că nu eram și nu aveam să fiu niciodată. Am încetat să mă mai poziționez în fața celorlalți ca un tip închegat și stabil și pur și simplu m-am aruncat cu capul înainte, ca un elefant într-un magazin de porțelanuri.

Și a funcționat. Exemplu: perioada mea ”Whitney Houston”.

Nu m-a interesat foarte mult Whitney în perioada ei bună, dar a început să mă obsedeze odată cu turneul ei de revenire, care s-a dovedit catastrofal: abia reușea să ajungă la refren fără să tușească, să-și piardă suflul sau să urle la public, ”Ajutați-mă, fraților!”

În vreme ce ea concerta în alt oraș în fiecare seară, eu îmi petreceam zilele uitându-mă la clipurile de pe Youtube. A avut o prestație atât de oribilă în Australia că mare parte din fani pur și simplu au plecat în timpul concertului. A fost cel mai spectaculos eșec iar eu nu mă puteam abține să nu-l urmăresc cu sufletul la gură.

Oare esti dependenta de iubire?

La momentul respectiv și viața mea era un dezastru: apartamentul era înecat în rufe murdare, așternuturi pătate și câini privindu-mă rugător, dornici să fie scoși afară. Îmi comandam mâncare proastă în fiecare seară pentru că gătitul m-ar fi distras de la Whitney. Întârziasem cu mai bine de un an predarea cărții pentru că pur și simplu mă oprisem complet din scris ca să mă pot concentra cum trebuie pe declinul lui Whitney.

Aia a fost cea mai urâtă perioadă a vieții mele, și spre mirarea, dar și bucuria mea, nu locuiam singur. Eram căsătorit de trei ani. Eram amândoi îndrăgostiți nebunește unul de celălalt. Însă, în același timp, eram profund conștient de faptul că Chritopher, soțul meu, e probabil singurul bărbat de pe lume capabil să tolereze obsesia mea pe cât de inexplicabilă, pe atât de necruțătoare pentru căderea publică a lui Whitney.

”Trebuie să-i vezi prestația de la O2 Arena”, îi spuneam lui Christopher când venea acasă de la serviciu, înainte să aibă timp măcar să-și dea geaca jos.

”Ah nu”, se enerva el, acoperindu-și urechile și dând din cap. ”Te rog, gata cu Whitney. O să-mi explodeze mintea. Nu mai pot.”

Dar normal că mai putea. Și o făcea. L-am forțat să se uite la toate versiunile noului ei single.

”Stai, ascultă-i coverul după R. Kelly din timpul concertului din Seoul! Zici că nu are dinți!”

Patul era plin de firimituri de chipsuri, păr de câine, M&M-uri cu alune și alte mizerii, dar nimic din asta nu conta pentru Christopher.

E ca și cum ar fi fost creat din fabrică doar pentru a mă iubi pe mine, definitiv și irevocabil.

Pentru că nu m-am acceptat așa cum sunt, înainte de a-l cunoaște pe Chritopher a trebuit să pășesc pe un teren minat cu persoane excepțional de nepotrivite pentru mine. Mă cutremur când îmi amintesc de Shawn, designer-ul care s-a oferit să-mi editeze garderoba, sfârșind prin a-mi arunca toate hainele în afara de o pereche de blugi Levi’s 501 și un sacou navy pe care mi-l făcuse tatăl meu cadou de un Crăciun.

Diferenta dintre iubire si sex

Apoi a fost Mitch, cu care nu puteam să fac sex pentru că-mi amintea de o insectă dar pe care, cu toate acestea, îl ademeneam online, asumându-mi personalități fictive ca să-l prind că mă înșeală. Și deși eu l-am înșelat de o grămadă de ori, am făcut-o doar pentru că voiam să vad dacă mai sunt capabil să fac sex sau nu. Astfel, propria mea infidelitate era subiect de cercetare și nu conta cu adevărat.

A mai fost un tip care voia să se îmbrace în pampers pentru că își dorea să simtă din nou cum e să fii bebeluș. Alex, al cărui păr mirosea mereu a vomă. Chester, care avea prea multe arme. Don, care era de părere că ar trebui să ”zâmbesc mai mult”. Un dricar care mirosea a lichid de îmbălsămare. Și Rich, care își direcționa mașina cu genunchii… și nici măcar când am aflat asta nu m-am convins că era un penibil.

Dennis a fost însă, de departe, cea mai mare și mai lungă greșeală a vieții mele amoroase. Trebuia să-i pun punct din momentul în care l-am întrebat, ”Ești la fel de fericit cu chestia asta ca și mine?” și el mi-a răspuns, ”Nu, nu la fel de mult ca tine”. O neconcordanță sentimentală atât de mare nu avea cum să ducă la o iubire care să dureze o viață întreagă. Dar am rămas. Ba chiar am făcut mai mult decât atât; m-am mințit ani de zile că va ajunge să mă iubească. Mai ales versiunea mea pe care aveam de gând să o îmbunătățesc ca să par mai normal.

Am început să nu mai am încredere în instinctele mele. Ăsta e echivalentul psihologic la a-ți înfige o furculiță în carnea propriului suflet.

După Dennis nu mi-am mai trădat niciodată instinctele.

Christopher mi-a fost aproape în tot acest timp pentru că a fost dintotdeauna agentul meu literar. Nimeni nu mă știa mai bine ca el – pe mine cel adevărat, nu pe cel care voiam să par atunci când mă avântam pe scena de dating. Sigur, era plătit să mă suporte, dar instinctele mele îmi spuneau că ar face-o și gratis.

Sfaturi de iubire de la experti

Se pare că am avut dreptate. Și că avusesem dreptate dintotdeauna, pentru că primul lucru care mi-a trecut prin minte la prima noastră întâlnire, când îl priveam apropiindu-se, e că acest om fie avea să-mi fie agent, fie avea să-mi fie iubit. Avea sorele în spate și-n mintea mea părea ca și cum până și natura era de partea lui. Mi-a devenit agent. L-am cunoscut pe Dennis câteva luni mai târziu și am stat în relația aia cu zece ani mai mult decât ar fi trebuit. După cei zece ani mi-am dat peste cap toată viața și toate bucățelele din sufletul meu au căzut pe biroul lui Christopher.

Eram o epavă. Dar nu mai eram capabil de minciuni. Cu Christopher nu încerc să par mai bun decât sunt sau mai șarmant decât sunt. Nu mă abțin. Mă comport în moduri extreme, confuze, iresponsabile și nebunești. Orice alt tip ar fi fugit mâncând pământul, îngrozit, lăsându-mă să putrezesc în groapa mea cu videoclipuri cu Whitney Houston. Dar, după cum Christopher însuși îmi spune, ”Știam ce îngrozitor ești de dinainte să ne căsătorim. Te iubesc!”

Părțile mele pe care eu le consideram păcătoase, el le consideră esențiale. Ceea ce eu vedeam ca pe un defect, el îl vede ca pe o ciudățenie adorabilă. Sunt eu nebun? Normal că sunt, dar am exact nebunia care îi trebuie lui.

Augusten Burroughs este autorul cărții Alergând ca apucații. Găsești noua lui carte, Lust & Order, pe amazon.com.


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *