De ce sa nu-ti bagi nasul in telefonul iubitului

By  | 

De ce din ce în ce mai multe cupluri confundă intimitatea cu dorința de a ști absolut totul despre ce face și cum face persoana iubită? Esther Perel, noul editor COSMO, ne explică.

Într-o relație ideală e imperios necesar să ne spunem totul?

De cele mai multe ori, da. Am ajuns să credem că intimitatea înseamnă să fim capabili să le spunem totul partenerilor și că avem dreptul, la rândul nostru, să știm totul despre ce gândesc, ce simt, și cum se comportă. ”Unde ai fost? Cu cine te-ai întâlnit? La ce te gândești acum?” Simțim că avem dreptul să știm toate aceste lucruri imediat și constant. Rezultatul e că mulți dintre noi confundă a fi apropiat de cineva cu ceva mult mai periculos pentru relații: supravegherea neîntreruptă a celuilalt.

De fapt, dorința noastră de a ști orice detaliu legat de viața partenerului ne conferă un sentiment fals de siguranță. Ne spunem, ”Dacă am fi cu adevărat apropiați, mi-ar spune totul.” Ceea ce se întâmplă de fapt e că ai toate aceste informații despre partenerul tău, dar ele nu-ți dau neapărat o imagine clară în legătură cu cine este el cu adevărat. Gesturile mici – că a dat like la postarea cuiva pe Instagram, că s-a împrietenit cu cineva pe Facebook, că a răspuns sau nu unor mesaje – pot ajunge să aibă o însemnătate mult mai mare decât ar trebui. Suntem bombarbați cu toate aceste informații – mai ales când vine vorba de social media – și nu mai știm ce e cu adevărat important și ce nu. Asta ne-a făcut pe mulți dintre noi să ne temem să respectăm intimitatea celui drag – credem că tocmai această intimitate o să ducă la infidelitate. Mai rău, pretinzând să știm toate aceste detalii, căpătăm un soi de autoritate parentală forțată – ”Despre ce ai vorbit cu prietenii tăi? Ce ai mâncat azi la prânz?”. În loc să alimentăm dorința și apropierea, nu facem decât să ne transformăm relația într-un soi de joc de-a care pe care. (O tactică mai bună ar fi să-l întrebi, ”Ți s-a întâmplat vreo chestie demnă de povestit azi?” sau ”S-a întâmplat ceva? Pari abătut.” E diferită de inspecția la sânge a obiceiurilor sale de zi cu zi.)

Tentata sa te uiti in telefonul iubitului?

Când ne temem că dorința partenerului de intimitate ascunde ceva, avem tendința de a ne băga nasul în treburile lui, mai precis în telefon. Când te mănâncă să o faci, gândește-te cum te-ai simți dacă el ți-ar citi mesajele sau jurnalul sau ți-ar cotrobăi prin geantă. E remarcabil cât de bine ne pricepem în a ne justifica motivele pentru care ne comportăm astfel. Eu am făcut-o pentru că te-ai comportat ciudat azi și voiam să știu dacă ascunzi ceva. Dacă tu o faci, nu ai încredere în mine.

Întreabă-te: ”Ce vreau să găsesc, și dacă găsesc lucrul ăsta, ce o să se întâmple după?” În majoritatea cazurilor o să găsești ceva ce n-o să-ți convină, fie că e o insultă gravă sau nu. Ideea e că nu lucrurile nu funcționează așa. Faptul că-l ”verifici” nu-ți dă ce-ți dorești cu adevărat și meriți să ai: sentimentul că partenerul tău îți e loial, că n-o să te rănească, că te respectă. Nu-ți dă încrederea și siguranța pe care le cauți. Doar îți alimentează temerile.

Meriți să ți se ia în considerare nevoile, dar îți propun o metodă mai bună pentru asta.

Să zicem că-ți vine să te uiți la el în telefon pentru că iubitul tău e distant de ceva vreme sau crezi că-și scrie cu o fostă sau dă prea multe like-uri unei tipe necunoscute. Dacă-i spui, ”Știu că ai făcut asta și asta”, o să se enerveze pentru că-și va da seama că-i monitorizezi fiecare mișcare, prin urmare conversația voastră va fi despre asta și nu despre grijile tale legate de comportamentul lui – lucrul pe care îți doreai cu adevărat să-l discuți. Încă un element cheie: Suspiciunea asta vine din ce ști despre comportamentul lui sau din ce ști despre tine? Oare are legătură cu trecutul tău (fostul te-a înșelat sau tatăl tău a înșelat-o pe mama ta, de exemplu)? Atât de multe dintre noi am prefera să aflăm că partenerul e vinovat decât să ne vedem nevoite să vorbim despre grijile și anxietățile noastre. E mai ușor să spui, ”Nu ești demn de încrederea mea” decât ”Mi-e greu să am încredere în tine.”

Să zicem că aduci în discuție temerile tale într-un mod deloc acuzator. Cel mai rău lucru care se poate întâmpla este ca partenerul tău să intre în defensivă. Asta înseamnă că aveți o problemă mai mare și e important să-i atragi atenția, ”Nu reușim să comunicăm– nu e matur. Nu putem să construim o relație în care eu aduc vorba de ceva și tu îngropi discuția atacându-mă.” În cel mai bun caz, o să-ți spună, ”Îmi pasă de tine și nu vreau să simți lucrurile astea așa că voi face tot ce trebuie ca să-ți înlătur îndoielile.”

Genul acesta de conversație nu trebuie să înceapă cu o capcană.

Dacă-i zici, ”Ți-am spus că nu-mi place când vorbești cu fosta așa că sper că o să încetezi să te mai vezi cu ea”, practic îi pui în față un comportament pe care tu îl consideri obligatoriu. Dacă, însă, îi spui, ”Iată cum m-aș simți dacă ai sta de vorbă cu fosta”, îi dai o șansă la replică. E posibil ca el să-ți răspundă astfel: ”Pot înțelege de ce te simți astfel, dar sincer pentru mine e doar un mod plăcut de a mai ține legătura.” Așa vă mărturisiți reciproc punctele de vedere și puneți bazele unei conversații constructive.

Problema e că genul acesta de discuții apar doar atunci când lucrurile au luat deja o turnură negativă. Să vorbiți despre limitele pe care nu sunteți dispuși să le încălcați în cadrul relației ar trebui să fie o prioritate de la bun început. E important să vă răspundeți reciproc la întrebări de genul, ”Ce-o să faci cu contul tău de dating acum că suntem împreună? Care sunt prietenii cu care ne vedem împreună și cu care ne vedem separat? Care-i treaba cu fostele/foștii?”. E important să explorați împreună aceste subiecte, fără a le problematiza. Cu cât aveți mai multe astfel de discuții, cu atât mai puțin te vei vedea dispusă de a găsi răspunsurile la el în telefon.

12 feluri prin care telefonul iti distruge viata

Mulți oameni cred, în mod greșit, că dacă trebuie să discuți chestiile astea, înseamnă că e o problemă, pentru că pornesc de la premisa că odată ce ne-am ales un partener, nimeni și nimic nu ar trebui să mai conteze. Eu numesc chestia asta cimitirul monogamiei – ideea că toate gândurile, dorințele și fanteziile noastre trebuie să se îndrepte numai către partener de acum încolo. Să te gândești la altcineva e normal. Alegem, din iubire și loialitate, să nu acționăm conform respectivelor gânduri. Focul are nevoie de aer… la fel și o relație – ca să respire și să crească. Cu toții avem nevoie de experiențe personale, unice nouă. Atât de multe cupluri ar funcționa mai bine dacă ar accepta că sunt lucruri pe care nu le știi despre partener și că, de fapt, necunoscându-ți partenerul ca pe palma mâinii tale e ceea ce vă va ajuta să vă îmbunătățiți relația și să mențineți misterul, curiozitatea și interesul unul pentru celălalt la cote înalte.


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *