12 semne ca va indreptati catre o despartire

By  | 

Știi sentimentul ăla, când nu ești sigură dacă relația în care ești o să meargă sau nu? E ca un vârtej de emoții contradictorii – toate am trecut prin asta. Dar uneori o relație trebuie să se încheie pentru ca tu să fii cu persoana cu care trebuie să fii.

Recent, cei de la Reddit și-au întrebat utilizatorii care sunt semnele care i-au ajutat să-și dea seama că relația e pe final și că despărțirea e iminentă. Mai bine de 16,000 de oameni au răspuns la întrebare. Iată câteva dintre răspunsurile lor.

Amâni întâlnirea cu partenerul

”Când ajungi acasă, mai rămâi câteva minute în mașină ca să-ți tragi sufletul și să respiri adânc înainte de a intra pe ușă și a da ochii cu partenerul.”

Cum treci mai usor peste o despartire

Amintirile sunt mai frumoase decât realitatea

”Te surprinzi fiindu-ți dor mai degrabă de amintirile momentelor frumoase pe care le-ați împărtășit în trecut decât de el însuși.”

Ți-e imposibil să te relaxezi

”Mi-am dat seama că lucrurile nu erau în regulă atunci când am observat că nu reușeam să mă relaxez în preajma lui. Mereu eram nervoasă și temătoare, așteptând momentul când urma să ne certăm de la ceva. Era multă presiune pe mine, credeam că trebuie să mă comport într-un anume fel ca el să vrea să continue să fie cu mine. M-am despărțit de el când, după ce ne văzusem, m-am îndreptat spre taxi și am observat că îmi tremurau mâinile de la tensiunea dintre noi. Nu era o relație ok pentru mine.”

Îți e dor de cum era el înainte

”Începi să speri să revină la felul cum se comporta când ați început relația, nemulțumită de atitudinea lui prezentă.”

Să ieșiți împreună devine o obligație

”Când petreceți timp împreună, vezi momentele alea ca ceva ce trebuie să faci, nu ca pe o activitate plăcută. Nu de multe ori te surprinzi dorindu-ți să faci altceva în loc să te vezi cu el.”

3 intrebari pentru o despartire eleganta

Când te gândești la viitor, el nu e prezent în mintea ta

”Eziți să mai faci planuri pe termen lung care să-l includă.”

Se comportă dubios

”Toată treaba asta seamănă teribil de mult cu ce se întâmplă atunci când presimți că vei fi dată afară de la job. Au loc întâlniri secrete, la care nu ești invitată. Primești recriminări exagerate pentru greșeli minore. Simți că deja se fac pregătiri pentru ca altcineva să-ți preia îndatoririle oficiale.”

Nu ezită să-ți spună unde nu vă potriviți

”E o chestie subtilă, dar se întâmplă mai ales când partenerul încearcă să-și justifice decizia de a fi cu altcineva. Dacă se dă peste cap ca să găsească cât mai multe diferențe între voi doi, probabil încearcă să te convingă și pe tine de ceva ce el a hotărât deja – că nu mai vrea să fiți împreună pentru că nu vă potriviți.”

Îi vezi defectele mult mai des

”Bunicul meu obișnuia să spună, ”Când vrei să-ți cumperi o mașină nouă, e mult mai ușor să vezi câte defecte are cea pe care o ai deja”. A trecut ceva vreme dar mi-am dat seama că vorba lui se aplică mai multor arii, nu e valabilă doar în cazul mașinilor.”

Cele mai comune 3 motive de despartire

Eziți să-i răspunzi la telefon

”Telefonul sună, e el, dar primul tău instinct e să nu răspunzi.”

Nu prea mai aveți ce să vorbiți

”Dacă nu prea mai găsiți subiecte comune de conversație nu înseamnă că ați petrecut prea mult timp împreună și vă cunoașteți prea bine, ci mai degrabă că nu aveți interese comune.”

Se schimbă modul în care vă trimiteți sms-uri

”Chestia cu sms-urile e complicată în general, pentru că nu prea poți să transmiți emoție, neavând la dispoziție tonul vocii, limbajul non-verbal etc. Dacă obișnuiați să vă scrieți zilnic și acum nu o mai faceți, e o problemă. De asemenea, dacă-ți trimite sms-uri mai scurte, punctuale, ar trebui să te pună pe gânduri. Fostul meu a început să pună punct după fiecare sms trimis, lucru pe care nu-l făcea înainte. Cred că era modul prin care încerca să-mi transmită că nu prea îi mai pasă și că e o pierdere de vreme.”

Povestește-ne în comentarii experiența ta. Tu cum ți-ai dat seama că urmează să vă despărțiți? Care a fost semnalul de alarmă?



Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *