De profesie sexy

By  | 

Dacă îți compari prestația din dormitor cu cea a unei „profesioniste”, află că în ochii lui ești de o mie de ori mai sexy. Pentru că ești autentică.

În ultima vreme, am auzit multe povești despre femei care au cunoscut adevărata plăcere abia după ce au renunțat la artificiile de starletă porno. Dar nu e greu de ghicit de ce o femeie ar vrea să fie comparată (cel puțin în spatele ușilor închise) cu un astfel de personaj fictiv: bărbatul modern are acces la sex oriunde și oricând. Și cum internetul abundă de femei cu forme perfecte și tehnici ce depășesc limitele imaginației, e greu să nu simți presiunea de a pune în scenă un show cel puțin la fel de grandios pentru a-i bucura ochii iubitului. O vreme, chestia asta te face să te simți puternică, dar apoi îți dai seama că se pierd pe drum exact elementele care dau sens întregii experiențe: plăcerea ta, profunzimea apropierilor, intimitatea emoțională. E aproape imposibil să te lași dusă de val atunci când te străduiești să execuți un șpagat impecabil pe tocuri, goală pușcă. „După ce un tip de care mă îndrăgostisem de-a binelea m-a părăsit fără nicio explicație, mi-am reproșat că nu fusesem destul de interesantă în pat. Că probabil ar fi rămas lângă mine dacă aș fi știut să-l pun pe jar și să-i îndeplinesc toate fanteziile. Așa că mi-am propus să schimb foaia cu următorii parteneri și să-i dau pe spate din prima. Ei, bine, în ciuda scurtăturilor erotice, n-am reușit să ajung la inima lor. Și, sincer, nici ei la a mea. Am cunoscut plăcerea în toate sensurile ei abia după ce mi-am scos din cap aerele de divă porno și am hotărât că e musai să am și eu parte de porția mea de extaz”, mărturisește Iris*, 28. Și uite-așa, ajungem de unde am plecat: nu trebuie să fabulezi ca să ai parte de sex fabulos, pentru că o femeie “bună la pat” impresionează prin autenticitate. Află, din rândurile de mai jos, ce te face, de fapt, memorabilă.

Nu te grăbești să judeci

Nu e prea plăcut să stai de vorbă cu o persoană care analizează, judecă și etichetează gesturile celor din jur. Ca și cheful de conversație, apetitul pentru sex se spulberă instant dacă aduci în pat abordarea “Oamenii care fac asta sunt așa și pe dincolo”. Nu pierzi nimic dacă îți oferi șansa de a asculta fanteziile partenerului și de a le identifica pe ale tale. “În general, femeile se grăbesc să prespună că orice fantezie masculină implică strict plăcerea bărbatului și că, cel mai probabil, aceasta este degradantă pentru femeie. Însă cea mai incitantă parte a unei fantezii este tocmai recompensa libertății – nu ești obligat să o faci…doar dacă nu cumva ți-ar plăcea”, explică Ian Kerner, autor al cărții She Comes First. Așadar, pentru o experiență completă, golește-te de prejudecăți. Uită experiențele bune, mai puțin bune și tot ce ți s-a spus vreodată despre sex. Imaginează-ți că simți totul pentru prima dată, fii curioasă, pune întrebări și ascultă dorințe secrete. Pentru un bărbat, nimic nu e mai incitant decât o femeie complet liberă, care încearcă în permanență să descopere noi senzații în pat. Și nu uita: această libertate include refuzul. Nu trebuie să faci nimic din ce nu ți-ar plăcea.

Fii sexy si increzatoare in orice moment

Ești creativă

Îți faci prea multe griji cu privire la prestația ta în pat. Ai prea multe dileme și prea puține răspunsuri. „Ar trebui să fiu îndrăzneață sau supusă?”, “Oare îi place poziția asta sau sunt de-a dreptul caraghioasă?”. În realitate, mai mult decât o dezbatere subiectivă, sexul e un joc. Și toată lumea știe să se joace: la intrarea pe terenul de joacă, îți părăsești toate problemele; explorezi terenul, jucătorii și te adaptezi noii tale realități; bazându-te pe intuiție și creativitate, începi să formulezi noi reguli care fac jocul și mai incitant. Pe alocuri, încalci regulile altora și chiar pe ale tale pentru a spori factorul surpriză. De ce n-ai manifesta aceeași naturalețe entuziastă și în dormitor? “Excitația nu ține doar de aspectul fizic – oricât de frumoasă ar fi o femeie, partenerul ei s-ar plictisi teribil dacă ea n-ar contribui cu nimic la jocul erotic. Creativitatea este cea care ne cucerește iremediabil, cea care lasă o impresie puternică și care ne ispitește să ne întoarcem de fiecare dată”, e de părere Pepper Schwartz, autoare a cărții The Normal Bar: The Surprising Secrets of Happy Couples. Ca să-ți dezvolți gândirea creativă în intimitate, încearcă să nu iei lucrurile așa cum sunt. “Orice lucru e o versiune a altuia”, afirma personajul lui Clive Owen în filmul Closer (2004). Poate sună pretențios și filosofic, dar mă refer, de fapt, la o chestie simplă și amuzantă: nu te uita la un sutien ca la un simplu sutien – privește-l  ca pe un obiect de dulce tachinare și folosește-l pentru a-ți lega iubitul la ochi. Hmm, ce-am mai putea găsi? A nu se subestima, de exemplu, nici brațul canapelei, care poate ajuta la executarea unui doggy-style deosebit de obraznic. Atunci când există atracție, posibilitățile sunt infinite.

Cele mai sexy 10 mesaje pe care sa i le trimiti

Ești o tipă generoasă

Cine ar fi crezut că o calitate nobilă, care construiește relații trainice cu cei din jur, poate fi atât de sexy? Exprimarea compasiunii nu te face doar o persoană “de treabă”, ci și o amantă de ținut minte. De multe ori, trecem cu vederea faptul că sexul nu are ca obiectiv doar plăcerea individuală și că experiența poate deveni și mai incitantă atunci când suntem capabili să trezim senzații extraordinare în celălalt. “Asta nu înseamnă nici pe departe că trebuie să renunți la plăcerea ta, pentru că acest lucru produce un dezechilibru care la rândul său duce, în timp, la plictiseală, frustrări și chiar îndepărtarea partenerului. Dar, din când în când, îl poți uimi cu gesturi sexy și complet dezinteresate în cele mai neașteptate zile. Cum ar fi un sex oral care nu e doar un preludiu sau sex dis-de-dimineață, momentul lui preferat pentru obrăznicii. Gândul că îi vei provoca plăcere neașteptată te va incita și pe tine”, dezvăluie Ian Kerner. Gândește-te la toate senzațiile acelea pe care ți le provoacă atingerile lui flămânde: nu numai că te fac să tremuri de plăcere, dar îți oferă și un anume confort emoțional: te simți dorită, sexy…Chiar și stima de sine crește pe termen lung. Nu presupune că e de-ajuns să-i oferi acces la “magazinul tău cu dulciuri” – și el are nevoie să se simtă dorit, răsfățat. Și nu o va uita niciodată pe femeia care i-a pricinuit aceste emoții reconfortante.

50 de trucuri ca sa fii sexy toata vara

Te distrezi de minune

Dacă îmi permiți să evidențiez încă o diferență (poate cea mai semnificativă) între tine și o “profesionistă”, aceasta ar fi că ea muncește, iar tu te distrezi. Ea poartă o mască, tu zâmbești cu tot trupul. O femeie bună la pat descoperă umorul din orice situație și, pe bune, sexul ar trebui să fie distractiv! Pentru că, așa cum spune terapeutul de sex Logan Levkoff, “S-ar putea să nu-ți amintești cel mai puternic orgasm pe care l-ai avut, dar cu siguranță amândoi vă veți aminti momentul acela când ai căzut din pat printre hohote de râs”. Nu te lăsa inhibată de sunetele ciudate, pozițiile de sex eșuate sau freza intimă ratată – atâta vreme cât puteți râde împreună pe aceste teme, intersectările voastre erotice vor fi memorabile.


Comments

comments