De citit in doi

Obiceiurile femeilor care ii enerveaza pe barbati

By  | 


1. Îi furi mâncarea. Pentru că ţii la siluetă şi nu vrei să pari ”hămesită” îţi comanzi mereu foarte puţină mâncare. Şi cum toată ziua ţi-ai petrecut-o în faţa oglinzii să arăţi trăznet la întâlnire nu ai reuşit să mănânci mai deloc astăzi. Asumă-ţi riscul de a te considera o gurmandă mai degrabă decât să fii ”hoaţa de mâncare”.

2. Întârzii. ”Perfection takes time”, ştim asta, dar nu îi spune aşa ceva şi lui după ce te aşteaptă jumătate de oră în plus faţă de sfertul academic pe care ţi l-a oferit deja. Data viitoare este posibil să nu mai fie o data viitoare!

3. Foloseşti sexul ca armă. Ferească Sfântul să facă un pas greşit că e tăiat de la ”porţie” o săptămână întreagă. Devii brusc extrem de obosită şi te doare capul mai mereu. Şi ce este cel mai rău la asta e că te pedepseşti şi pe tine însăţi!

4. Discuţiile interminabile la telefon. Când ajungi seara acasă eşti cu telefonul la ureche cu mama ca să o anunţi că ai ajuns cu bine acasă, după care o suni pe prietena cea mai bună să îi spui ce crimă în materie de fashion a comis şefa ta apoi te sună o colegă de la job să îţi ceară părerea în legătură cu o pereche de pantofi şi tot aşa până pui capul pe pernă şi adormi buştean. Sună cunoscut scenariul?

5.Nu ştii să primeşti un compliment. Îi reproşezi că nu îţi face complimente, dar atunci când îţi spune cât de bine arăţi în rochia roşie îi spui că nu-i adevărat, că te face să arăţi la fel de mare ca Rusia! Ce să mai înţeleagă bietul de el?

6. Te aştepţi să îţi citească mintea. Te-a sunat să îţi spună că vine la tine şi te întreabă dacă vrei să îţi aducă ceva. Tu îi spui că nu, că doar pe el îl vrei, dar când se prezintă la uşa ta cu mâna goală te îmbufnezi că nu s-a gândit şi el să ia măcar o sticlă de vin şi o ciocolată. Doar ştie cât îţi place ciocolata!

7. Îl faci să se simtă vinovat. A confundat aniversarea primului vostru sărut cu aniversarea primei întâlniri şi deşi l-ai iertat pe moment nu laşi să îţi scape nicio ocazie ca să îi reproşezi asta.

8. ”Sunt bine, nu am nimic.” Orice bărbat care se respectă ştie că ”sunt bine” înseamnă de fapt că ”sunt tristă şi supărată dar trebuie să mai insişti măcar o oră ca să îţi spun ce am păţit”. După îndelungi insistenţe şi procese de conştiinţă din partea lui află că de fapt ţi s-a părut ţie ceva şi că nu e nimic grav.

Ai grijă la aceste obiceiuri aparent nevinovate care le dau mari bătăi de cap bărbaţilor!

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *