Cum sa te simti mai apropiata de iubitul tau

By  | 

Fiecare cuplu este diferit, dar există câteva lucruri pe care oricine le poate face pentru a se simți mai apropiat de partenerul său.

Relațiile nu sunt simple, cel puțin mare parte dintre ele. Trebuie să vrei să te implici, să îți dai silința să păstrezi fluturii din stomac, să știi ce își dorește partenerul dinainte ca el să îți spună, să faci compromisuri și eforturi constant.

Multe persoane sunt de părere că dacă îți găsești sufletul pereche totul va merge perfect, dar adevărul e că nicio relație nu e pe deplin perfectă. Întreabă orice cuplu longeviv dacă relația a fost mereu așa cum și-au dorit ambii parteneri și cel mai probabil îți va spune că nu. Mă refer, bineînțeles, la persoane care sunt împreună nu de un an-doi, ci de 10-20 de ani.

Secretele unei casnicii longevive

Cu toate acestea, eforturile pe care partenerii le fac aduc beneficii foarte importante relației, iar ei se vor simți mai apropiați unul de celălalt. Iar la sfârșitul zilei asta e tot ce contează.

Pentru că această apropiere sau intimitate nu apare ca prin magie, ți-am pregătit câteva sfaturi care te vor ajuta în relația ta.

Pentru început, cele mai multe probleme sunt cauzate de lipsa comunicării. Trebuie ca partenerul tău să știe ce îți dorești și ce simți, dar e foarte important și modul cum comunici. Chiar dacă ești nervoasă și simți nevoia să îl critici, de exemplu, adu-ți aminte că îl iubești pe omul acesta și așteaptă până când te calmezi puțin. Gândește-te apoi cât de mult (sau puțin) te afectează o anumită problemă și caută să discuți cu el sincer, dar fără să îl faci să se simtă persecutat.

5 greseli de comunicare in cuplu

De asemenea, atunci când el are ceva să îți spună, ascultă-l cu atenție și ține cont de sentimentele sale. Multe femei se plâng de faptul că partenerii lor nu se deschid suficient de mult în fața lor sau nu vor să discute anumite probleme care ar putea apărea. Aceleași femei uită că în trecut partenerul a încercat să facă asta, dar ele au reacționat… într-un mod nu prea plăcut.

Apoi, încearcă să ai o gândire pozitivă și privește părțile bune ale relației. Nu uita să îi spui și lui cât de bine te simți cu el și cât de mult îl apreciezi. Nu trebuie să presupui că el știe deja ce simți! Și, chiar dacă știe, nu strică să îi aduci aminte din când în când, pentru că orice persoană își dorește să fie apreciată și iubită.

Nu uita să îți faci destul timp pentru romantism. Cu toate grijile pe care le aveți, problemele financiare sau chiar lipsa timpului liber din cauza copiilor, romantismul poate dispărea din relație. Nu trebuie să faceți cine știe ce. Preparați paste împreună, apoi mâncați-le în pat în timp ce vă uitați la un film bun. Luați o sticlă de vin și stați pe iarbă o oră. Romantismul nu trebuie definit doar prin vacanțe surpriză sau gesturi extreme.

O altă modalitate, foarte plăcută de altfel, de a te simți mai apropiată de partenerul tău este să faceți mai mult sex. Nici de data aceasta nu trebuie să îți bați capul să iasă ceva spectaculos. Un quickie dimineața la duș îi va înveseli ziua, iar dacă îl iei prin surprindere înainte de culcare cu o felație (fără să ceri ceva în schimb!), își va aduce minte ce grozavă ești.

Citește și Terapie de cuplu fără psiholog!


Comments

comments