Cât de importante sunt dovezile de iubire?

By  | 

Fie că sunt grandioase, clasice sau banale, dovezile de iubire sunt necesare în orice stadiu al relației și indiferent de cât timp sunteți împreună. În acest articol vom vorbi despre cât de importante sunt acestea și cum să îi arăți partenerului că îl iubești.

Momentul primului „te iubesc” este întotdeauna intens. Urmează apoi „te iubesc”-uri spuse în timpul sau după partidele sexuale, înainte de culcare sau la telefon. Cu timpul, aceste cuvinte ajung un fel de „te pup, pa, mai vorbim”, pierzându-și din semnificație. Uneori, partenerii chiar nu le mai rostesc, pentru că „deja știe asta, nu mai trebuie să îi spun”. Acest lucru este valabil și în cazul cadourilor sau gesturilor romantice. Odată ce prada a fost prinsă, nu mai are rost să o cucerești – cred unele persoane.

Din păcate, acest lucru este fals și poate afecta puternic relația. Orice om simte nevoia de validare, își dorește să se simtă apreciat și iubit, în special de persoanele importante din viața sa – și cine e mai important decât partenerul de viață? Iar această nevoie este constantă, nu scade pe parcursul relației; dimpotrivă, uneori crește.

„Oare mă mai consideră atrăgătoare? Oare nu îl deranjează să sânii au început să mi se lase? Oare nu se plictisește cu mine? Oare încă ne distrăm la fel de bine?”

Așa cum probabil deja știi, aceste întrebări pot apărea în mintea oricărei femei, dar nici bărbații nu sunt scutiți de gânduri negre. Orice bărbat, indiferent câtă încredere are în el, are nevoie să se simtă apreciat și iubit, indiferent de modul în care îi arăți aceste lucruri.

Câte feluri de dovezi de iubire există?

Gesturi deosebite. Ne referim aici la lucrurile ieșite din comun, deseori grandioase: cererile în căsătorie într-un loc public, extrem de romantic, surpriza achiziționării unei vacanțe pe care și-o dorește demult, petale de trandafiri împrăștiate pe pat și o șampanie de calitate care îl așteaptă etc.

Gesturi clasice. Ieșiri la restaurant, cadouri fără motiv, îmbrățișări, bilețele de dragoste etc.

Gesturi banale. Uneori, un simplu compliment poate reprezenta o dovadă de iubire, cât timp e făcut din suflet. Alte exemple sunt să îi încălzești cafeaua dimineață, să îi prepari mâncarea preferată când știi că a avut o zi grea la birou, să îi faci masaj fără ca el să îți ceară etc.

 

Citește și: Cum să reînvii romantismul în relația de cuplu 

Citește și: 7 semne că relația ta va rezista toată viața 

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *