9 moduri prin care te poți simți mai apropiată de partenerul tău

By  | 

Oricât de bine merge relația voastră, cu siguranță vrei să te simți mai apopiată de partenerul tău. Iată ce trebuie să faci!

Învață „limbajul dragostei”. Fiecare persoană își exprimă afecțiunea în propriul fel. În general, oamenii răspund pozitiv la cadouri, atingeri, cuvinte sau fraze care îi fac să se simtă iubiți sau să aibă mai multă încredere în sine, timp petrecut cu persoana iubită sau ajutorul pe care îl primesc de la aceasta.

Fii interesată de lucrurile care îi plac. Nu trebuie să te prefaci că îți plac sau chiar să îți placă, însă arată-i cel puțin că ești interesată. Să spunem că nu-ți place fotbalul, dar iubitul tău urmărește des meciuri. Îl poți întreba măcar cine joacă sau care mai e scorul, de exemplu. Și nu ar strica să urmărești un meci cu el dacă te roagă – doar nu te plânge întruna că te plictisește!

Citește și: Ce să nu faci după o ceartă cu partenerul 

Sărută-l mai des. Cum spuneam și mai sus, atingerile sunt foarte importante, iar săruturile sunt chiar mai bune. Sărută-l când vă treziți, când pleci la birou, când te întorci acasă, înainte de culcare, dar și fără vreun motiv anume.

Faceți sport împreună. Vă veți susține și motiva unul pe celălalt și, în plus, veți fi împreună când corpul vostru eliberează endorfine. Astfel, vei asocia starea de bine de după sport cu partenerul tău!

Vorbiți despre fanteziile voastre sexuale. În acest fel, vă puteți îndeplini fanteziile (și din acest motiv te vei simți mai apropiată de el) și veți avea mai multă încredere unul în celălalt. Până la urmă, nu vorbești cu oricine despre asta!

Citește și: Lasă lumina aprinsă în timpul sexului! 

Plecați din oraș pentru un weekend. Nu trebuie să aveți foarte mulți bani puși deoparte. Căută o cazare ieftină în alt oraș, cumpără bilete de tren (sau fă plinul la mașină) și fă-i iubitului o surpriză plăcută!

Vorbiți la telefon în loc să vă dați mesaje. Un mesaj nu se va compara niciodată cu vocea partenerului!

Fă-i complimente. Oricine vrea să se simtă iubit și apreciat. Găsește în fiecare zi un lucru care-ți place la el și complimentează-l! Dar nu îi spune doar cât de bine arată cu acea cămașă sau ce abdomen sexy are, ci laudă-l și pentru cum te ajută prin casă sau spune-i că te face să vrei să devii mai bună pentru el.

Uită-te în ochii lui când faceți sex. Nu trebuie să te holbezi mereu la el sau să încerci să ai o privire sexy – pur și simplu uită-te în ochii lui din când în când. În poziția misionarului sau dacă îi faci sex oral sunt ocazii foarte bune.

 

*articol preluat din Cosmopolitan US (autor: Julia Pugachevsky)


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *