5 discuții despre sex pe care trebuie să le ai cu partenerul tău

By  | 

Discuțiile despre sex pot fi stânjenitoare în adolescență, dar orice adult activ sexual ar trebui să se poată simți confortabil discutând anumite subiecte „delicate”. În acest articol îți prezentăm 5 discuții despre sex pe care trebuie să le ai cu partenerul tău.

Despre trecutul sexual

Comunicarea sinceră e foarte importantă într-o relație și nu ar trebui să ascundeți trecutul sexual. Poate fi vorba de numărul de parteneri sau de o boală cu transmitere sexuală pe care unul din voi a avut-o în urmă cu câțiva ani, despre un avort sau orice altceva. Ar trebui să ai încredere în partenerul tău și să te simți în siguranță spunându-i astfel de lucruri.

Despre metoda contraceptivă preferată – și cea ideală pentru voi

Cele două pot fi lucruri diferite. De exemplu, dacă unul dintre voi suferă de o boală cu transmitere sexuală, ar trebui să folosiți întotdeuna prezervativul până când afecțiunea este vindecată. Însă trebuie să ne gândim și la viitor. Dacă pilulelor anticoncepționale le dispare efectul atunci când renunți la ele, un implant contraceptiv te protejează de o sarcină nedorită timp de 3 ani. Totuși, îl poți scoate dacă dorești, dar asta înseamnă încă o vizită la medic, deci dacă plănuiți să faceți un copil ar trebui să alegi o opțiune mai potrivită. Luați în calcul toate variantele disponibile și alegeți-o pe cea potrivită pentru voi.

Despre fantezii

Fanteziile nu ar trebui să fie considerate un lucru secret sau rușinos, ci trebuie împărtășite cu partenerul. Discutați sincer despre fanteziile voastre, altfel nu veți avea cum să le puneți în practică. Fiți deschiși la lucruri noi, dar, în același timp, fiți înțelegători dacă unul dintre voi nu împărtășește o anumită fantezie.

Despre limite

Ar trebui să știți ce vă place, dar și ce nu vă place sau nu doriți să încercați. Indiferent dacă este vorba de sex oral cu ejaculare, sex anal, threesome sau swinging, oricine poate avea anumite limite. Totuși, acestea nu ar trebui să fie simple temeri – dacă aceasta este problema, încercați să o rezolvați.

Despre libido

Dacă amândoi aveți chef de sex la fel de des sau la fel de mult nu ar trebui să întâmpinați probleme, însă multe cupluri nu se bucură de această compatibilitate. Nu trebuie ca unul dintre voi să se simtă prost dacă are un libido mai scăzut sau mai ridicat! Totuși, învățați să faceți compromisuri uneori, pentru ca amândoi să fiți fericiți din punct de vedere sexual.

Tu ce alte subiecte ai mai adăuga pe această listă?

 

Citește și: Ce sunt orgasmele multiple și cum să le obții 

Citește și: Cum se schimbă viața sexuală după 30 de ani 

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *