De cate ori pe saptamana e normal sa faci sex

By  | 

Este recomandat să facem sex de două-trei ori pe săptămână, însă acest număr scade pe măsură ce înaintăm în vârstă.

Uneori auzim un prieten sau o cunoştiiţă spunând că face sex zilnic sau, dimpotrivă, o dată pe lună şi ajungem să ne întrebăm cât de des este recomandat să ne bucurăm de această activitate.

În general, între 20 şi 30 de ani, este recomandat ca un cuplu să facă de 3-4 ori pe săptămână, între 30 şi 40 de ani de 2-3 ori pe săptămână, după 40 de ani de două ori pe săptămână, iar după 60 de ani este bine să întreţii raporturi sexuale o dată pe săptămână susţin cercetătorii Alfred Kinsey, Wardell Pomeroy şi Clyde Martin.

Vârsta este factorul principal în acest caz; se pare că femeile sunt cel mai active în jurul vârstei de 25 de ani, în timp ce bărbaţii la 29 de ani. De asemenea, cuplurile mai tinere preferă partidele mai scurte, în jur de jumătate de oră.

Ce beneficii are sexul pentru sănătate:

  • reduce durerile de cap prin eliberarea de endorfine, corticosteroizi şi a altor ucigaşi naturali ai durerilor din corp. 
  • reduce riscul cancerului la sân.
  • pune inima la mişcare, având acelaşi efect ca joggingul.
  • protejează prostata. Deşi nu se cunosc motivele medicale din spatele acestei afirmaţii, acest lucru a fost dovedit în urma mai multor studii.
  • reduce nivelul de stres.
  • revigorează sistemul imunitar.
  • menţine femeile sănătoase la menopauză.
  • arde calorii, modivele pentru care acest lucru se întâmplă fiind evidente.
  • prelungeşte durata vieţii, având efecte pozitive asupra tuturor organelor interne.

Din păcate, această activitate poate avea şi efecte negative, sexul în exces putând fi mortal! Motivul pentru care acest lucru este posibil e infarctul din timpului actului sexual. Din păcate, se pare că acest lucru este posibil indiferent dacă suferi sau nu de inimă, existând cazuri de bărbaţi tineri care au murit în acest fel. Această problemă are totuşi o rezolvare simplă: trebuie întrerupt actul sexual atunci când simţi o deteriorare bruscă a sănătăţii.

Dacă ai impresia că viaţa ta sexuală este prea activă sau din contră, prea pasivă, atâta timp cât îţi face plăcere, nu există prea des sau prea rar!


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *