Cum sa te apropii de mama iubitului

By  | 

Nu știi ce să faci pentru a te apropia de mama iubitului tău? Află că nu e atât de dificil cum crezi!

Mama este cea mai importantă persoană din viața iubitului tău, deci este de la sine înțeles că ar trebui să încerci să te apropii de ea. Ușor de zis, greu de făcut, nu? Ei bine, nu chiar. Ia în considerare sfaturile noastre și vei vedea cât de simplu este!

În primul rând, este obligatoriu să fii mereu politicoasă în preajma sa, mai ales la început. Chiar dacă se întâmplă să ai o zi proastă, evită să folosești un limbaj licențios. De asemenea, niciodată nu îl critica sau jigni pe fiul său de față cu ea. Încearcă să fii mereu o persoană plăcută.

Ce faci când nu îi suporți pe părinții iubitului?

Apoi, fie că-ți place sau nu, este foarte posibil ca mama iubitului tău să simtă că îl pierde în favoarea ta. Din acest motiv, niciodată nu îi face concurență! Nu încerca să îi arăți că ești mai bună decât ea, chiar dacă în anumite situații ai putea fi. Iar dacă nu știai, în general băieții se simt mai apropiați de mamele lor decât se simt fetele, deci la maturitate mulți o pot pune pe un piedestal. Evită să îi critici mama, iubitului tău nu îi va face plăcere.

Bineînțeles, cel mai simplu mod de a te apropia de cineva este să discutați despre lucrurile pe care le aveți în comun. Chiar dacă poate îți pare că sunteți foarte diferite, este imposibil să nu aveți măcar ceva în comun – măcar pe iubitul tău, deci povestiți despre relațiile voastre cu el. Mai ții minte când l-ai încurajat să facă ceva ce nu credea că va reuși? Menționează în treacăt asta în fața mamei lui, te va aprecia mai mult. Ai putea să o inviți la o cafea sau la un cocktail cândva, pentru a putea discuta mai relaxate.

De asemenea, cere-i sfaturi, chiar dacă este vorba de ceva minor. Se va simți apreciată.

Cum să impresionezi părinții iubitului

Nu în ultimul rând, nu uita de zilele importante! Chiar dacă nu îi cumperi de fiecare dată cadouri, dă-i măcar un telefon pentru a-i ura „La mulți ani!”, „Crăciun fericit!” sau „O zi a femeii minunată!”.

Și dacă tot am adus vorba de cadouri, ce-ai zice să îi faci un cadou fără absolut niciun motiv? Chiar și un buchețel de ghiocei îi va pune un zâmbet pe chip.


Comments

comments