Cum a schimbat coronavirusul regulile iubirii?

By  | 

Întâlniri pe Skype sau 
față-n față, dar purtând o mască și un gel dezinfectant în buzunar. Fără sărutat sau sex la prima întâlnire, 
și cu mult timp la dispoziție pentru a vă cunoaște cât mai bine înainte de orice formă de intimitate. Pandemia de coronavirus a schimbat regulile jocului! Poate pentru totdeauna.

Deși cred în noțiunea „dating online” și știu câteva povești de iubire foarte frumoase care s-au înfiripat pe chat, nu mi-a plăcut niciodată să îmi caut posibilul partener în mediul virtual. Eu sunt așa, mai de modă veche: îmi plăcea să stau singură la barul din Twice ca să fiu agățată de vreun tip simpatic care îmi făcea trandafiri din șervețele, intram imediat în jocul ocheadele de după mulțimile care dansează frenetic sau în cel al bilețelelor trimise de la masa din colțul restaurantului, alături de o sticlă de șampanie. Am și avut noroc de toate, pe principiul „ce îți dorești, asta atragi”.

Par din era mezozoicului dacă vă povestesc cum m-a agățat un tip pe plajă întrebându-mă cine e iubita locotenentului francez, din cartea cu același nume, sau cum am avut parte de una dintre cele mai pasionale partide de sex cu un tip pe care l-am cunoscut prima oară în El Comandante, și pe care nu l-am mai văzut din acea seară de vară? Da, în mașină, pa bancheta din spate, în parcarea publică… 
Nu, copiii mei nu trebuie să știe că se poate face așa ceva. Și nici nu cred că vor mai avea această opțiune… Când mă gândesc la contextul actual și la cât de multe riscuri există în prezent privind întâlnirea dintre doi oameni, decizia de a te săruta, de a face sex chiar atunci…

În orice rău există
un strop de bine

Dacă pandemia te-a surprins fiind single, nu există niciun dubiu că ai avut de întâmpinat tot felul de provocări. Se poate, totuși, să nu fi întrezărit partea pozitivă care a stat ascunsă în spatele distanțării sociale, autoizolării sau temerii că ai putea lua virusul. Helen Fisher, antropolog și biolog, care studiază de aproape 40 de ani iubirea în jurul lumii și toate circuitele mentale ale acestei pasiuni antice, a ajuns la următoarea concluzie: „Într-un fel, coronavirusul ți-a făcut un cadou. Pandemia transformă procesul de a curta în câteva moduri extrem de pozitive. În primul rând, coronavirusul a încetinit dinamica relațională. I-a obligat pe cei singuri să revină la un mod de „a agăța” ceva mai tradițional: sunt nevoiți să cunoască cu adevărat bine pe cineva, înainte să se sărute chiar. Există mai mult timp pentru a selecta un partener adecvat și pentru a permite romantismului, atașamentului să se dezvolte treptat și să înflorească pe termen lung.”

Așadar, pentru că nu mai ești în siguranță să te duci la întâlnire cu una cu două, e nevoie să petreci mai mult timp pe Face Time, Skype, Zoom sau orice formă de video chat pentru a vă cunoaște. Când vei alege cu cine ieși la întâlnire, vei fi știind deja ce tatuaje are, cum arată casa lui, povestea vieții lui și alte detalii care îi trădează personalitatea. Ca atunci când, în trecut, îndrăgostiții se cunoșteau atât de bine din scrisorile pe care și le expediau… dar avantaj tu, pentru că între timp s-au inventat și internetul și transmiterea video online. Bine, ca să fim sinceri, am început să facem asta încă de la Mirc încoace, doar că în prezent posibilitatea de a te vedea în cea mai mare parte din timp în acele mici căsuțe video, accentuează procesul de cunoaștere.

Totuși, sex nu
 mai facem?

Ne cunoaștem suficient de bine, reușim să ne întâlnim în condiții de siguranță (în aer liber, în restaurante unde putem păstra distanța socială, cu masca și mănușile după noi). Acum, întrebarea este: Îl săruți sau nu? Faci sex cu el sau nu? Înainte ca virusul să lovească din plin, cei mai mulți dintre femeile și bărbații de pe glob alegeau să facă sex chiar înainte ca relația să devină oficială. Ceea ce nu mai poate fi valabil, cel puțin pentru moment. Minimizezi contactul fizic, și eviți sărutul până când ești sigură că partenerul tău s-a testat și rezultatul testului i-a ieșit „Negativ”, recomandă mai multe agenții publice de sănătate din lume.

Respirația greoaie și gâfâitul din timpul unui act intim poate transmite virusul, oricât de ciudat ar suna. „Dacă alegi să faci sex cu un partener pe care nu îl știi de foarte mult timp, cu care nu locuiești, e bine să porți mască”, recomandă un grup de cercetători de la Harvard. Tot oameni de știință specializați în pandemia de coronavirus descurajează sexul în grup sau, în cazul în care vrei totuși să ai parte de această experiență, alege un loc care să te protejeze, cum ar fi în aer liber, în spații de dimensiuni mari foarte bine aerisite.

Nu e moment mai bun pentru alternative la sexul tradițional: nu ești în pericol dacă faci o petrecere sexy pe Zoom sau folosești jucării sexuale. Doctor Daskalakis, membru al Departamentului de Sănătate și Igienă Mentală al New York City recomandă să rămâi deschisă și inventivă în ceea ce privește viața ta sexuală. Să alegi orice poziție sexuală care te poate ține în siguranță (sincer, una dintre recomandările doctorului face referire și la folosirea pereților drept bariere pentru contactul fizic, dar mi-e greu să îmi imaginez o astfel de scenă, pare mai degrabă un pamflet). Dar, cum totul e posibil în război și-n iubire… Fii creativă pentru siguranța ta, și fă-ți testul pentru COVID-19 în termen de șapte zile de la orice contact fizic. Nu îți poate spune nimeni să îți respingi nevoile, dorințele, instinctele, dar trebuie să iei cele mai bune decizii în contextul dat. Să fii conștientă de riscuri, să creezi un echilibru a socializării care să nu te pună și mai mult în pericol (dacă ai ales să mergi la întâlniri, taie de pe listă să mai faci și cumpărături în supermarketul de lângă casa ta și comandă de la o băcănie online, de exemplu).

Comunicarea 
este (din nou) totul

Până la urmă, decizia de a merge la o întâlnire, și mai departe, de a avea contact fizic (și sub ce formă e sigur să îl ai), trebuie să se sprijine pe o comunicare cât mai transparentă cu viitorul tău partener. Cum arată viața lui de zi cu zi? Ia contact frecvent cu bunici sau părinți pe care îi poate pune în pericol? Are un job care îl face pe el mai vulnerabil la a contacta virusul? Oricât de complicat ar părea, frumusețea constă în faptul că, atunci când vei lua decizii importante în ceea ce vă privește, te vei fi convins deja de cât de demn de încredere este cel din fața ta. Te vei fi asigurat deja că nu ești în pericol nici fizic, dar nici emoțional. 
Ceea ce sporește intimitatea, iubirea și dorința reciprocă de angajament pe termen lung. 
Nu este nevoie de prea mult timp pentru marile pasiuni, dar se știe că orice relație profundă, autentică și de durată are nevoie de foarte mult timp ca să se consolideze cu adevărat.

Extra timp de love

Făceam, cu mult timp înainte de coronavirus, exces de tehnologie: peste 180 de milioane de oameni din toată lumea folosesc o aplicație de dating în acest moment, conform unui studiu realizat de sentimente.ro, site românesc pe care intră zilnic peste 40.000 de persoane din România sau străinătate.

„Măsurile de distanțare socială i-au făcut pe mulți să-și acorde mai mult timp. Chiar și pentru a-i cunoaște mai bine pe ceilalți. Dacă înainte să înceapă această criză, între utilizatori se schimbau în medie 7 milioane de mesaje pe lună, acum numărul a depășit 10 milioane. Și timpul petrecut online a crescut, la fel și conturile nou create”, a precizat Flori Dragomir, co-fondatoare sentimente.ro. „Pe baza feedback-ului venit de la membrii sentimente.ro am aflat că cei cu vârstele până-n 30 de ani sunt mai direcți și spun imediat ce așteptări au, în timp ce utilizatorii din segmentul 35-44 de ani sunt ceva mai precauți, preferă conversațiile mai lungi înainte de a decide dacă să facă următorul pas”, a adăugat Flori Dragomir.

Concluzionând, există un fel de rambursare pe termen lung pentru restricțiile impuse de COVID-19. În secolele trecute, căsătoria era începutul unei relații, în prezent este finalul ei. Nu ne mai căsătorim foarte tineri, nu mai facem copii așa devreme, iar carantina impusă de pandemie contribuie la această tendință mondială spre „slow love”, un fel de „slow cooking”, dar la nivel emoțional. Ceea ce nu e neapărat rău, nu? Poate nu e așa de interesant și distractiv, dar sigur este
mult mai sănătos din toate
 punctele de vedere.

Foto: Unsplash

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *