3 contexte în care îl poți întâlni pe Mr. Right și cum întâmpini momentul

By  | 

Bărbatul potrivit nu umblă chiar pe toate drumurile, nici nu îți bate din senin la ușă. Dacă vrei să îl întâlnești, poate că nu trebuie neapărat să îl cauți, dar ai putea să îi ieși în întâmpinare. Îți povestim, mai jos, care sunt cele trei contexte și întâmplări care favorizează întâlnirile cu destinul și ce ar trebui să faci, ca să te simți cu adevărat pregătită și atrăgătoare.

Sunt zile în care nu vrei altceva decât să rămâi în pijamalele preferate și să te cocoți în vârful patului, ca să te uiți la filme, și alte zile în care nu ai stare și de-abia aștepți să scoți în lume ultima rochie sosită în șifonier. E firesc să fie așa, dar dacă ai senzația că ție nu ți se întâmplă niciodată nimic interesant sau dacă îl aștepți deja de cam multă vreme pe Mr.Right, ar putea fi semnul că ai ales comoditatea de prea multe ori.

Coco Chanel este cea care a spus că o femeie nu ar trebui să iasă din casă fără să se aranjeze măcar puțin, din politețe, dar și pentru că nu se știe niciodată care este acea zi în care destinul îi va da întâlnire. Nu la vanitate îndemna celebra creatoare, ci la o disciplină sănătoasă, care te ajută să nu ratezi oportunități.

Chiar și bărbatul cu care vei avea totul în comun și care va ști să te aprecieze, va observa, mai întâi, modul în care te prezinți și micile detalii. Bărbații sunt, în fond, creaturi vizuale: ochii văd, inima cere. Unde mai pui că trăim în vremurile în care brandul personal și imaginea proiectată în social media au devenit veritabile cărți de vizită.

Vezi lista noastră de întâmplări la care ar trebui să participi în rochia ta cea mai bună, dacă te-ai săturat să fii single. Un lucru îți spunem de la început: nu îl vei găsi pe viitorul iubit, sau chiar soț, într-un bar. Dar ai șanse să îl întâlnești acolo unde se află oamenii cu care și tu, și el, aveți lucruri în comun:

La nunta unde ești domnișoară de onoare

Situația ideală ar fi așa: ai fost desemnată domnișoară de onoare la nunta unor cunoștințe cu care ești prietenă, dar nu chiar cea mai bună prietenă. De ce așa? Pentru că sunt șanse mai mari să faci cunoștințe noi, într-un mediu care nu îți este perfect familiar. În cazul nunții celei mai bune prietene, probabil că deja cunoști toată gașca, dar nu excludem nici aici ca destinul să îți facă surprize.

De ce domnișoară de onoare? Pentru că asta te plasează în centrul atenției, în varianta ta cea mai bună și, în plus, creează contexul perfect în care poți fi abordată sau în care poți chiar tu să faci primul pas. E firesc ca domnișoara de onoare să răspundă unor nelămuriri sau să se asigure că invitații se simt în largul lor, nu? Dacă te întrebi de ce insistăm cu varianta cea mai bună în care să te prezinți, este pentru că detaliile și prima impresie contează, după cum poți afla și în acest articol cu sfaturi extrem de utile pentru toate domnișoarele de onoare.

În zbor, spre o destinație din afara țării

Contrar a ceea ce ți-ai putea imagina, cum că acesta ar fi ultimul loc în care ți-ai putea cunoaște viitorul partener, ei bine, s-a întâmplat deja de nenumărate ori. Sunt multe povești romantice care au început așa, în aer. Motivele sunt extrem de simple și pragmatice: sunt foarte mulți oameni care își petrec jumătate din timp în avion, între întâlniri de afaceri și alte obligații. Sunt șanse mari ca domnul astfel întâlnit să fie foarte ocupat, dar dacă timpul său liber e limitat, asta nu înseamnă că este indisponibil și sentimental.

Pleacă la drum lung în rochie casual, fin accesorizată sau în pantaloni în nuanțe pastel, top marinăresc, eșarfă și pălărie. Vecinul de scaun te va remarca.

Într-o excursie cu gașca lărgită de prieteni

Când amicii tăi te anunță că se pregătesc de o ieșire de weekend cu gașca extinsă și te invită cu ei, nu rata momentul. La mare, la munte, sau într-un city break în afara țării – nu prea contează destinația. Este un moment bun să cunoști oameni noi, locuri noi, să sudezi relații de prietenie care sunt încă la început și care se pot transforma cândva în ceva mai mult, dar e o bună ocazie și să te relaxezi.

Chiar dacă Mr.Right nu apare de data aceasta, nu poți ști ce uși îți vor deschide, pe viitor, noile prietenii.

Ești de acord cu propunerile noastre? Ai cunoscut vreodată pe cineva în astfel de împrejurări?

 

Sursa foto: Shutterstock

(P) Articol realizat împreună cu Teilor



Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *