Cea mai tare noapte de iubire – Marturii de la fete

By  | 

Când te gândeşti la cea mai frumoasă experienţă intimă zâmbeşti ghiduş sau roşeşti? Cele mai curajoase fete îţi împărtăşesc nopţile lor de pomină.

Cu siguranţă ai auzit de o sumedenie de ori, confesiunile unor cupluri care garantau că trăinicia relaţiei lor se datorează în cea mai mare parte partidelor de amor grozave şi compatibilităţii lor sexuale care aproape atingea perfecţiunea – în accepţiunile lor. Poate că i-ai invidiat – dacă ţie nu ţi-a fost sortit până acum să descoperi partenerul ideal la acest capitol sau din contră, i-ai aprobat chicotind complice – retrăind în minte frânturi de amintiri din propriul tău palmares erotic. O suită de fete COSMO îndrăzneţe s-au pus pe povestit – ce le-a determinat să guste din fiorii unei nopţi de dragoste… fără repetiţie, ce le îndeamnă să-şi compare tehnicile sexuale cu ale prietenelor sau de ce îşi adoră iubitul pentru felul în care fac dragoste. Acestea fiind spuse pe scurt, e timpul să înlăturăm suspansul şi să lăsăm invitatele să-şi facă de cap!

I LOVE… SEX!

Sper că ţi-e clar! Termenul de ruşine nu are ce să caute în aceeaşi formulare sau referinţă cu definiţia cuvântului sex. Ok, se recomandă să fii diplomată atunci când e vorba să-ţi dezvălui secrete din viaţa sexuală pe care ai avut-o sau de care te bucuri, însă nu e nici o jenă să recunoşti că îţi place să faci dragoste… atât de mult! Sigur, în circumstanţe formale, cum ar fi fumoarul de pe etajul unde lucrezi, e mai bine să taci – aceste lucruri nu se pun pe tavă sub urechile oricui. Revenind, e crucial să fii satisfăcută cu activitatea sexuală pe care o „întreprinzi”, indiferent dacă ai parte de o relaţie stabilă sau încă preferi experienţele trecătoare. Şi pentru că eşti mulţumită la nivel sexual, atunci frustrările sunt serios diminuate şi fac loc sentimentelor pozitive. În plus, o viaţă sexuală împlinită te scuteşte de discuţii stânjenitoare în cuplu şi te fereşte de despărţiri triste. Deci sexul bun face minuni, pentru că:

„M-a scăpat de o răceală groaznică, dar mai ales penibilă – deoarece era toiul verii şi eu umblam cu şerveţele de nas după mine! După o partidă de sex absolut demenţială, unde am transpirat vreo patru ore fără oprire şi apoi am dormit neîntoarsă asudând în continuare sub pilotă, m-am trezit a doua zi de dimineaţă ca nouă! De acum ştiu care este remediul ideal pentru stări gripate şi nasuri curgânde – sexul vijelios!” – Denisa, 26

Sfaturi pentru o aventura de o noapte reusita

„Efectiv am senzaţia că îmi dă delete coşurilor de pe faţă! Poate mă înşel, dar pur şi simplu am tras concluzia că după partide de sex încheiate cu un număr… impresionant de orgasme, nu numai că sunt mai tolerantă cu toată lumea din jurul meu, însă şi tenul meu se curăţă ca prin minune! Din păcate, nu am energia necesară să fac sex exploziv de fiecare dată.” – Simona, 23

„Chiar şi la o săptămână distanţă după ce am fost protagonista unei partide de zile mari, mă amuz şi chicotesc cu prietenele mele pe această temă. Nu ştiu nici eu să explic exact cum putem să dezbatem aceaşi poveste de atâtea ori, însă ne binedispune la maximum şi chiar dacă nu e vorba de experienţa mea, nu contează – particip cu sufletul la gură şi gura… până la urechi la povestirea altei prietene. Sexul de calitate e pur şi simplu reconfortant la mult timp după ce partida a fost consumată.” – Elena, 23

Sexul – alături de mâncat şi dormit – este unul dintre comportamentele de bază ale noastre, ale oamenilor. Comportamentul sexual uman este rezultanta interacţiunii complexe între biologie şi psihologie. Publicul general este de acord din ce în ce mai mult de importanţa vieţii sexuale şi mai cu seamă de calitatea ei. În jur de 94% dintre oameni sunt de acord că satisfacţia pe plan sexual este un adjuvant important la calitatea vieţii, şi o viaţă sexuală nesatisfăcătoare generează fie disoluţia cuplului, fie depresia.

AMPLIFICATORII PLĂCERII

Acel mic, însă dotat centru al plăcerii este „capul răutăţilor”, fiind resposabil pentru intensitatea şi durata punctului culminant dintr-un act sexual. Da, mă refer la clitoris, şi cu cât partenerul este mai priceput la a ţi-l stimula, cu atât trăirile sunt mai puternice, iar senzaţionalul partidei rămâne proverbial. Circuitul plăcerii sexuale este unul sensibil, însă în acelaşi timp direct: Nervii din clitoris comunică direct cu centrul plăcerii sexuale din creierul femeii. Când aceşti nervi sunt stimulaţi, ei îşi cresc activitatea electrochimică până la un prag maxim când eliberează <hormonii fericirii>: dopamina, ocitcina şi endorfinele. Acestea sunt substanţe chimice <fabricate> şi eliberate de neuroni. Dacă excitarea nervilor clitorisului se întrerupe prea devreme, dacă nu sunt prea sensibili sau dacă interferează teama, stresul sau vinovăţia în timpul stimulării, atunci apare inhibiţia.

PRO SAU CONTRA ONE NIGHT STAND?

Aventurile de-o noapte au farmecul lor, însă, dacă nu eşti suficient de pregătită pentru înfăptuirea lor, se pot întoarce împotriva ta ca un bumerang doldora de frustrări. Nu toate fetele rămân împăcate cu propria persoană după ce experimentează un one-night-stand. Altele, în schimb, se regăsesc cel mai bine în relaţiile trecătoare şi lipsite de obligativităţi. Nu trebuie judecată nici una dintre categorii, dar dacă tot veni vorba, iată câteva one-night-standuri cu care se mândresc fetele:

„Era o perioadă când îmi plăcea la nebunie să schimb partenerii destul de des, fără să le dau speranţe de viitor, ci din contră – să le întorc spatele atunci când se aşteptau mai puţin. Nu ştiu ce soi de răzbunare era aceasta, însă poate de aceea partidele de sex ieşeau efectiv minunate – satisfacţie maximă şi responsabilităţi minime! Ah, ce vremuri!” – Oana, 25

„Nu ştiu cum se nimereşte ca relaţiile <pe fugă>, care nu depăşesc niciodată perimetrul dormitorului şi nu evoluează mai departe de pereţii acestuia, să fie cele mai tari experienţe sexuale ale vieţii mele. Cel puţin până acum, aşa au fost. Cum îmi fac o relaţie stabilă, cum intervine monotonia şi ne despărţim bosumflaţi. Diversitatea partenerilor mă ţine în priză şi când văd ce efect am asupra lor în aşternuturi, mă simt ultra-sigură pe mine.” – Raluca, 24

Exercitii pentru un sex mai bun

Satisfacţia generată de aventurile de-o noapte are ca suport mai multe motive: sensul acestor experienţe în sine generează adrenalina să explodeze, partenerul este „axat” exclusiv pe demonstrarea tehnicilor sale sexuale (deci dă tot ce are mai bun în el, deoarece altă şansă poate nu i se va mai ivi), iar expunerea de afecţiune este substituită de mici „artificii” menite să încurajeze partenerii la cele mai îndrăzneţe gesturi. În concluzie, dacă o femeie nu se simte comfortabil, relaxată, în siguranţă, calmă şi caldă e posibil să nu i se întâmple nimic plăcut. Pentru multe femei, relaxarea obţinută printr-o baie caldă, masaj la picioare, vacanţă sau chiar alcool le îmbunătăţeşte abilitatea de-a avea orgasm, chiar şi cu un bărbat cu care nu se simt prea confortabil.

Mesajul nu este că promovăm sexul ocazional în detrimentul celui de cuplu, ci să fiecare alege varianta care i se potriveşte cel mai bine, într-un moment anume al vieţii.

ROMANTIC STYLE

O parte dintre participantele acestui chestionar propus de COSMO militează pentru stabilitatea în relaţii şi susţin că cele mai frumoase amintiri s-au născut din iubirea demonstrată pe termen lung:

„Cel mai sexy lucru este atunci când mă giugiulesc cu prietenul meu ore-n şir în pat, duminica după-amiază. Mai întotdeauna, joaca noastră se transformă în sex în toată regula, şi de fiecare dată parcă devine şi mai frumos. Nu-mi imaginez să mai fac dragoste cu altcineva… vreodată!” – Iuliana, 27

„Oricât de zbânţuită sunt eu de felul meu, totuşi mi-aduc aminte cu plăcere de adevăratele relaţii care au contat în viaţa mea: cele de lungă durată. Ok, n-am s-o recunosc prea des şi în faţa oricui, deoarece vreau să par neafectată de <microbul> iubirii delicate, aşa că nu voi semna declaraţia cu numele meu real. Dar da, mă apucă nostalgia când rememorez ce fericită eram cu un partener stabil. Deh, mi-a fugit norocul momentan… „ –Alexandra, 28

Sexul face bine atunci cand e facut bine

Ce ne face dependenţi de partener şi de ce suntem în căutare de a ne ataşa de cineva? Atât în creierul femeii, cât şi în cel al bărbatului, oxitocina induce relaxare, lipsă de frică, satisfacţie şi angajament. Pentru a menţine aceste efecte pe termen lung, trebuie ca sistemul de ataşament al creierului să fie stimulat aproape zilnic cu oxitocina secretată chiar şi în condiţii de intimitate şi mângâieri. Bărbaţii ar avea nevoie de mângâieri de două, trei ori mai frecvent decât femeile pentru a-şi menţine nivelul de oxitocină constant. Studiile efectuate pe cuplurile care erau împreună de mult timp au arătat că ei obişnuiau să-şi acorde atenţie astfel încât circuitul ataşamentului să nu sufere. În plus, nivelul de oxitocină creşte atunci când te atingi cu iubitul tău, când te săruţi, şi când între voi are loc interacţiune emoţională pozitivă. Nu e anormal să dezvolţi o adicţie după aceste stări!

ASTA DA, AIA NU!

„Sertăraşele” memoriei noastre păstrează intacte unele experienţe sexuale, iar pe altele, creierul le estompează de-a lungul vremii, acestea rămânând nesemnificative în mintea noastră. Te-ai întrebat vreodată de ce totuşi ai povesti la nesfârşit despre tipul ala marfă cu care te-ai culcat în Paris şi nu despre… actuala ta relaţie? Nu te împacienta: iubitul tău de acum e într-adevăr special, însă nu eşti tu de vină pentru ce amintiri „decide” creierul să le păstreze intacte. Ceea ce ne face să apreciem o experienţă sexuală sau o alta, să ne aducem aminte de ea, să dorim să o repetăm, depinde foarte mult de circuitele noastre neuro-hormonale, cât de bine funcţionează, şi nu în ultimul rând, de experienţele noastre anterioare legate de intimitate şi apropiere corporală care stau la baza stilului nostru de ataşament.


Comments

comments