Ce sa mancati pentru si mai mult sex

By  | 

Casanova ȋşi ȋncepea ziua cu 50 de stridii crude, dar, Doamne!, nu avem stomacul oamenilor medievali, romanii ȋncepeau orgiile cu fructe exotice şi mirosuri grele, dar noi, modernii nu mai avem aceeaşi apetenţă pentru arome grele precum anticii, iar Cleopatra făcea baie ȋn apă cu şofran pentru a avea pielea şi mai sensibilă la atingeri (dar nu avem banii Cleopatrei).

Ceea ce putem prelua din trucurile Cleopatrei sunt: alimentaţia pe bază de fructe şi legume care seamănă cu organe genitale, acestea potenţează libidoul (un morcov?!), dar şi o gustare sexy din busuioc, rozmarin, şofran, miere şi nuci. 

Antropologii specializaţi ȋn istoria culinară susţin că ceea ce este considerat ca afrodiziac depinde de cultură, moment istoric şi accesibilitate. De exemplu, nu există destule studii care să demonstreze negru pe alb că o lingură de caviar te face să sari pe partener, dar, totuşi, psihologic, caviarul ȋşi face efectul şi nu este vorba doar de placebo, faptul că este scump şi, deci, inaccesibil şi decadent, la fel ca şampania adevărată, cea de peste 200 lei sticla, te face să te simţi răsfăţată, sexy, seducătoare.

De asemenea, se spune despre brânza veche, maturată, că are efect afrodiziac, dar acest fapt este valabil doar pentru Europa, pentru că japonezii, de exemplu, neobişnuiţi cu mirosul şi consistenţa greoaie a acestui tip de brânză, o vor considera dezgustătoare.

Deci, ȋn materie de mâncare afrodiziacă  mult depinde de gusturi şi cultură, dar sunt câteva alimente cu efect asupra libidoului şi care nu au nevoie de cadru cultural, istoric sau personal pentru a funcţiona – lista secretă ne este oferită de health coach-ul Cosmo, Larisa Petrini:

Stridiile. “Ştia Casanova ce ştia – striidiile au efect afrodiziac, conţin mai mult zinc decât multe alte alimente (zincul are un rol activ ȋn asigurarea sănătăţii organelor reproducătoare, dar şi a calităţii spermei – n.r.), ajută sângele să circule ȋn voie şi stimulează producţia de testosteron.”, ne lămureşte health coach-ul.

Peştele. “Doctorii spun că ce e bun pentru inimă, e bun şi pentru dragoste. Somonul, sardinele şi tonul sunt ȋn topul listei datorită conţinutului de Omega 3 şi a acizilor graşi care ridică nivelul de dopamine din creier. Dacă adăugăm şi proprietăţile anti-inflamatorii, ieşim 100% ȋn câştig”, spune Larisa.

Ciocolata. “Ciocolata neagră: decadentă, senzuală şi extrem de eficientă când vine vorba de libido”, adaugă health coach-ul. Dacă te ȋntrebi de ce ciocolata este un afrodiziac, iată răspunsul. Ciocolata creează ȋn creier o substanţă, feniletilamină, care are acelaşi efect asupra corpului ca ȋndrăgostirea sau… amfetaminele – te face să te simţi pentru un timp scurt fericită, euforică şi sexy, spune psihiatrul Michael R. Liebowitz ȋn cartea sa, The Chemistry of Love.

Vinul roşu. “Atât timp cât te rezumi la unul, două pahare, vinul ajută la producerea oxidului nitric ȋn sânge, care la rândul lui dilată pereţii vaselor sanguine”, explică Larisa. Asta se traduce printr-un flux sanguin mai abundent şi o irigare mai rapidă a zonei genitale, deci te vei excita mai repede şi cu mult mai puternic decât ȋn mod normal.

De asemenea, un studiu al Universităţii din Florenţa (ah, italienii ăştia), a arătat că toate participantele care obişnuiau să bea puţin vin zilnic sau la două zile, erau mai relaxate şi mai active sexual, indiferent de vârstă. Ce mai aştepţi? Toarnă puţin merlot şi sună-ţi iubitul!

Seminţe, nuci, migdale, susan, bostan, etc. “Ele conţin grăsimi monosaturate cu ajutorul cărora corpul produce colesterol pentru a funcţiona optim. Pline de fibre şi perfect sănătoase pentru inimă, deşi au multe calorii,  sunt prieteni de nădejde şi când vine vorba de libido”, ne spune health coach-ul.

Ouă. Nu au efect direct asupra libidoului, ci ţintesc starea psihică – vitaminele B6 şi B5 echilibrează hormonii şi reduc stresul, deci, vei fi mai relaxată şi cu chef de sex.

 


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *