Ce sa faci daca ai fost parasita

By  | 

Despărțirile nu sunt niciodată ușoare, însă dacă ai fost părăsită situația devine și mai neplăcută. Iată ce să faci, dar și ce să nu faci.

Partenerul tău ți-a dat papucii, însă suferința ta va trece odată cu timpul. Știi deja că viața ta nu se termină aici, însă în primele săptămâni nu te simți prea bine. Deci… ce e de făcut?

Ce înseamnă de fapt replicile de despărțire?

În primul rând, păstrează-ți demnitatea! Nu îl ruga să se întoarcă la tine, nu te umili în fața lui. Dacă simți nevoia să faci asta, scrie-i o scrisoare, pentru a te descărca, apoi arde-o.

Nu trebuie nici să îi arăți cât de nefericită ești. Chiar dacă circumstanțele vă obligă să vă mai întâlniți, încearcă să te porți cât mai normal în preajma sa. De asemenea, evită să discuți despre suferința ta cu amicii lui, nu e niciodată o idee bună!

3 pași pentru a trece peste o despărțire

Uneori, circumstanțele nu vă obligă să vă mai întâlniți, așa că încerci să faci tu tot posibilul ca asta să se întâmple. Mare greșeală! Chiar dacă îți e greu să rupi legătura cu el, acum este momentul să te concentrezi mai mult pe tine, nu să îl urmărești prin locurile pe care știi că le frecventează.

Dar poate cel mai important este să nu renunți la iubire. Doar pentru că ai fost părăsită de acest tip nu înseamnă că vei rămâne singură toată viața. Poate că așa pare momentan, dar crede-ne că mai târziu vei vedea totul cu alți ochi! Unii oameni își găsesc sufletul pereche la vârsta de 50 de ani, deci nu mai plânge după un tip care nu era potrivit. După ce vei trece peste această relație, vei descoperi că poți avea și altele, poate chiar mai reușite. Gândește pozitiv și bucură-te că ai scăpat de el – în felul acesta ești mai aproape de momentul când îl vei cunoaște pe Făt Frumos!

Sportul, tratamentul post-despărțire ideal


Comments

comments