Ce aș fi vrut să știu înainte să mă mut cu partenerul

By  | 

Să te muți cu partenerul este o decizie care îți aduce multe beneficii, însă care are și câteva surprize la care nu te-ai aștepta. Iată ce povestesc 9 persoane despre experiența lor:

„Cât de des se întâmplă să ai gaze.”

Când locuiești singură, nu prea observi acest lucru, dar dacă te muți cu partenerul ești surprinsă cât de des trebuie să inventezi o scuză pentru a te duce în altă cameră pentru o secundă.

„Mama lui a gătit pentru el toată viața, iar el nu a învățat să facă nimic. Nu știa nici ce să facă cu alimentele semipreparate.”

În acest caz, cel mai bine e să nu îți judeci iubitul. În schimb, gătiți împreună, pentru a-l învăța tot ce știi tu.

„Se aștepta ca eu să fac totul în casă: să fac cumpărăturile, să fac curățenie, să spăl vasele, să gătesc.”

Dacă el este singurul care lucrează, iar tu nu ai un job în acest moment, e normal ca tu să faci mai multe treburi prin casă – atenție, mai multe, nu toate! Însă dacă partenerul tău e pur și simplu sexist, dă-i papucii.

„Câtă hârtie igienică consumă femeile. Când locuiam singur îmi cumpăram un pachet de hârtie igienică pe an, acum trebuie să cumpărăm în fiecare săptămână!”

„Există o diferență mare între curat și ordonat. Fosta mea era foarte dezordonată, dar se lua întotdeauna de mine dacă nu făceam curat prin casă la timp, dar hainele ei erau PESTE TOT.”

Auch! În cazuri de genul acesta, fiecare ar trebui să învețe să păstreze atât curățenia, cât și ordinea din casă. Fără să vă certați!

„E absolut ok ca unul din voi să aibă nevoie să stea singur din când în când. Și, uneori, veți lua masa împreună fără să aveți nimic de spus unul altuia.”

De acord! Fiecare are nevoie de timp singur, iar partenerul ar trebui să îl înțeleagă și să folosească ocazia pentru a face și el ceva singur.

„Nu e ok să țineți scorul. E o idee bună să facă fiecare ceva anume prin casă (unul să ducă gunoiul, celălalt să spele vasele, de exemplu), dar vor exista momente când unul din voi nu va avea chef să facă ceva. Celălalt ar trebui să o facă pur și simplu, fără să vă certați din cauza asta.”

„Nu există mâncarea mea/mâncarea ta. E doar mâncare și nu trebuie să te superi dacă partenerul a mâncat ultima porție.”

„Vrea ca totul să fie ordonat și curat întotdeauna. E obsedat de asta. Dacă am mâncat o ciocolată și nu am dus ambalajul la gunoi în secunda când am terminat de înghițit începe să țipe că nu îmi pasă de nimic din casă.”

 

*articol preluat din Cosmopolitan UK


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *