Ce am invatat din fostele relatii

By  | 

Învățăm din experiență, iar relațiile nereușite din trecut m-au învățat să fiu mai fericită în prezent.

Din păcate, viața nu e prea dreaptă. Atunci când suntem tinere și începem să ieșim la întâlniri și să avem relații, nu avem nici cea mai mică idee ce ar trebui să facem. Când suntem bătrâne și ridate, în schimb, cunoaștem atât de multe lucruri… Ce să-i faci, omul cât trăiește învață, astfel că acum, la 24 de ani (am început să) am și eu habar cum stă treaba.

3 greseli care va saboteaza relatia

În primul rând, am învățat să aștept puțin până mă implic. Nu e nicio grabă, e mult mai bine să cunoști un tip până să decizi dacă merită sau nu să ai o relație cu el. În fond, să fim serioși, câte din primele relații pe care adolescenții le au sunt cu adevărat serioase? Uneori e bine să te arunci cu capul înainte, dar în relații prefer să nu o fac, pentru a nu suferi.

Apoi, mi-am dat seama că nu e tocmai ok să fiu mereu disponibilă… chiar dacă aș sta cu el non stop și l-aș suna întruna să văd ce mai face. Mereu am preferat să fiu sinceră în relații și să îi arăt tipului cu care sunt că îl doresc, dar de multe ori acest lucru s-a întors împotriva mea. Lasă-l să se creadă într-o vânătoare, chiar dacă, de fapt, tu controlezi situația.

Ce trebuie sa stii inainte de o relatie serioasa

Pe măsură ce relația evolua, voiam să știu în ce stadiu ne aflăm. Dintr-un motiv sau altul, majoritatea femeilor vrea să știe clar care e situația, dar uită în felul acesta să trăiască momentul. Vă țineți în brațe și vă sărutați, vă simțiti bine unul în compania celuilalt, dar vrei să îl întrebi cât de serioasă crede el că e relația? Mai bine nu strica momentul. Oricum, există mereu posibilitatea ca tipul să te mintă. Sună nasol, dar ăsta e adevărul.

Și dacă tot vorbim despre cât de serioase sunt relațiile, evită să îi pui prea multe întrebări despre fostele lui. Cât timp au fost împreună, dacă a ținut mult la ea, de ce s-au despărțit, dacă ar vrea să se împace cu ea și tot felul de întrebări de genul acesta nu au niciun rost. De fapt, se poate chiar ca el să se gândească tot mai mult la fostele sale din cauza ta și poate realiza că ar trebui să se împace cu una dintre ele. După un an de relație cu iubitul actual nu știu nici măcar jumătate din trecutul său sentimental sau sexual și, sincer, puțin îmi pasă. Ce contează este că are o relație cu mine acum.

De ce te feresti de o relatie serioasa?

Dar poate că cea mai importantă lecție pe care am învățat-o a fost că nu poți schimba un tip. Nici nu mai țin minte de câte ori am încercat să schimb un tip ca să fie pe placul meu. Fără succes, bineînțeles. Știi câte femei au reușit să schimbe complet un bărbat? Poate 5%. Iar cele care au reușit au descoperit că i-a dispărut tot farmecul și s-au plictisit de el. Alege un tip care să îți placă așa cum este.


Comments

comments