Barbatii atragatori au degete inelare lungi – studiu

By  | 

Potrivit AFP, cateva studii anterioare au aratat deja ca diferenta dintre lungimea degetului aratator si cea a degetului inelar la un barbat, mai ales la mana dreapta, reprezinta un indicator fiabil al dozei de testosteron la care embrionul a fost expus in timpul sarcinii.

Astfel, omul de Neanderthal, disparut in urma cu circa 28.000 de ani, ar fi fost un “mare crai”, care avea numeroase partenere sexuale, sustine un studiu publicat in 2010.

Savantii au ajuns la aceasta concluzie comparand lungimea degetului aratator la omul modern, omul de Neanderthal si stravechii hominizi.

In noul studiu, publicat in Journal Biological Sciences, editat de British Royal Society, peste 80 de femei cu varstele cuprinse intre 18 si 34 de ani au fost invitate sa evalueze virilitatea si atractivitatea unui esantion de 49 de barbati.

“Scopul era de a intelege ce il face pe un barbat sa fie atractiv” si daca cel putin o parte dintre aceste caracteristici “sunt partial conditionate de mediul in care se dezvolta fetusul”, a declarat Camille Ferdenzi de la Universitatea din Geneva, coordonatoarea acestui studiu.

In timpul testelor vizuale, pe baza fotografiilor celor 49 de barbati care aveau varste apropiate, rezultatele au fost concludente: “Cu cat degetul inelar era mai lung in raport cu aratatorul – semn al unei mai mari expuneri la testosteron – cu atat chipul acelui barbat era considerat mai atragator”, a explicat Ferdenzi.

Astfel de preferinte ar fi putut, de-a lungul procesului de evolutie a speciei umane, sa le determine pe femei sa isi creasca sansele de a se reproduce alegandu-si partenerii cel mai virili.

Totusi, barbatii considerati cei mai atragatori nu au fost neaparat “categorisiti” ca fiind si cei mai “masculini” de catre femeile invitate la acest studiu.

De altfel, in timpul unor teste despre mirosul corporal si timbrul vocal, barbatii preferati de catre participante nu au corespuns celor care aveau inelarul cel mai lung.

In opinia cercetatoarei Camilla Ferdenzi, vocea si mirosul corespund mai degraba unor fluctuatii ale nivelului de testosteron al barbatilor adulti si mai putin unei expuneri la acest hormon in stadiul vietii embrionare.

Dincolo de criteriile de atractivitate sexuala, raportul dintre lungimea inelarului si a aratatorului s-ar putea dovedi un bun indicator pentru riscul de cancer la prostata, potrivit unui studiu publicat in decembrie 2010.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *