6 motive pentru care iubitul te ignora

By  | 

Are o problemă personală

Ştii că bărbaţii nu sunt fanii discuţiilor dar este clar că este preocupat de altceva. O problemă de la job sau cu un amic nu îi dă pace iar soluţia nu pare să fie la orizont. Înainte să îi reproşezi ceva, întreabă-l cum îl poţi ajuta, pentru că problemele lui sunt şi ale tale. Împreună poate veţi reuşi să rezolvaţi orice îl preocupă.

Ăsta este felul lui de-a fi

Suntem cu toţii atât de diferiţi şi asta ne face să fim fascinanţi…iar uneori de-a dreptul dificili! Este clar că te iubeşte, însă nu îţi răspunde niciodată la mesaje şi te sună rar. Probabil că nu o face ca să te rănească, ci are principiile lui sănătoase despre comunicare iar tehnologia nu este metoda lui. Discuţiile faţă în faţă sunt principala metodă de comunicare a lui şi ca să fim sinceri, este şi ideală.  Încă o dată, o discuţie este rezolvarea problemei pentru că aşa vei afla şi perspectiva lui.

 

 

Este foarte ocupat

La job nu mai are timp nici să mănânce iar acasă doarme pe canapea de o săptămână, îngropat în rapoarte. Nici nu te-a observat în rochia nouă şi nici măcar atunci când umblai goală pe lângă el. Să sperăm că este doar o perioadă trecătoare, pentru că acest stil de viaţă este distructiv pe toate planurile. Explică-i gravitatea situaţiei şi ajută-l să pună piciorul în prag la job sau să îşi caute un alt loc de muncă la care să să aibă un program decent.

L-ai supărat

Cea mai mare pedeapsă este să fii ignorat, iar el ştie asta şi o preferă în loc să te certe. Poate că ştii sau nu cu ce l-ai supărat, însă pedeapsa o ştii. Sau poate că îţi răspunde cu aceeaşi monedă pentru că şi tu l-ai cam ignorat în ultima vreme, fără să vrei. Analizeză-ţi comportamentul din ultima vreme şi află unde ai greşit ca să te revanşezi apoi.

 

 

Are nevoie de spaţiu

Recunoaşte, eşti genul de iubită care oferă prea multă atenţie. Ai grijă, totul în viaţă are o măsură iar atunci când o depăşeşti lucruri rele se întâmplă. Dacă iubirea ta e sufocantă nu vei ajunge decât să îl îndepărtezi din ce în ce mai tare până va renunţa complet la tine. Deşi sunteţi împreună trebuie să aveţi şi interese separate.

S-a terminat

Magia dintre voi nu mai este şi nu ştie cum să ţi-o spună că, de fapt, s-a terminat. Fii realistă şi nu te agăţa de ceea ce, se pare, este o iubire neîmpărtăşită.

 

 

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *