5 moduri prin care telefonul îți distruge relația

By  | 

Smartphone-urile ne ajută în viața de zi cu zi, dar creează și anumite probleme care nu existau acum 15 ani (și mai mult). Iată 5 moduri prin care telefonul îți distruge relația fără să îți dai seama.

Îți neglijezi partenerul (și viceversa)

„Te ascult, pot să vorbești”, îi spui iubitului în timp ce dai inimioare pe Instagram pozelor cu mâncare. Dar adevărul este că nu îi oferi toată atenția ta, așa cum ar trebui. Astfel, intimitatea începe să dispară, telefoanele având un rol prea important.

Te simți rănită dacă partenerul nu îți răspunde imediat la mesaj

„Eu i-am răspuns imediat, dar el mi-a răspuns greu, ce înseamnă asta?”, se gândesc multe persoane. Unele chiar trag concluzia că partenerul le ignoră intenționat, că nu îi mai pasă. Însă adevărul e că mulți nu își pot verifica telefonul în timp ce lucrează sau vor să se uite la un serial liniștiți.

Nivelul intimității scade dacă vorbiți mereu prin mesaje

Atunci când ești față în față cu partenerul, nu doar că îl poți atinge, dar îi înțelegi limbajul trupului și îi auzi intonația. Și, chiar dacă vocea poate fi auzită și într-un apel telefonic, iar expresiile faciale pot fi văzute printr-un apel video, ne este mai simplu să trimitem un mesaj. Astfel, chiar dacă vorbim constant cu partenerul, nivelul intimității nu este atât de ridicat.

Citește și: 12 lucruri necesare în orice relație sănătoasă 

Vă certați din cauza mesajelor

Un semn de punctuație sau un emoticon pot duce la o adevărată ceartă în cuplu, pentru că e ușor să înțelegem greșit ce vrea partenerul să transmită.

Social media te deprimă

Social media poate avea un impact negativ puternic asupra stării de spirit pentru că ne comparăm cu alții. Totuși, uităm că nimeni nu are o viață perfectă și fiecare dintre noi încearcă să impresioneze prin ceea ce postează. Nu poți știi cu adevărat cât de fericite sunt persoanele care postează constant poze romantice și, chiar dacă sunt fericite, nu înseamnă că tu nu poți fii dacă nu mergi la un restaurant de lux cu iubitul.

Ce e de făcut?

În special când sunteți împreună, faceți tot posibilul să nu mai umblați pe telefon. În cele mai multe momente nu așteptați niciun apel urgent, deci treceți telefonul pe Silent și uitați de el. Bucurați-vă unul de compania celuilalt! Cât despre social media, chiar nu ai nevoie să știi ce face fiecare prieten al tău în fiecare zi – altfel despre ce mai vorbiți când vă întâlniți? Trebuie să îți dai seama că nu e sănătos să te compari cu cei din jur, mai ales când aceștia îți arată doar părțile bune din viața lor.

Citește și: De ce se destramă relațiile? 

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *