3 pozitii sexuale pe care sa le incerci azi

By  | 

Sexul este foarte important într-o relaţie sănătoasă, motiv pentru care trebuie să ne ferim de rutină. Însă uneori chiar nu ai idei pentru poziţii sexuale noi pe care le poţi încerca, aşa că nu reuşeşti să schimbi nimic. Ţi-am pregătit, deci, trei poziţii sexuale pe care le poţi încerca în seara aceasta.

Dacă îţi place să deţii controlul şi cauţi şi o poziţie mai deosebită, aceasta va fi cu siguranţă pe placul tău! Roagă-ţi partenerul să se întindă langă pat sau canapea în aşa fel încât să stea cu spatele pe jos (pe o pătură sau o saltea de gimnastică, pentru mai mult confort), cu fundul în aer şi picioarele pe pat/canapea. Aceasta este una dintre cele mai bune poziţii în care femeia stă deasupra – nu este obositoare pentru niciunul dintre parteneri, îţi stimulează punctul G, iar apropierea dintre voi va fi foarte mare.

Dacă, în schimb, preferi să fii dominată, merită să încerci această poziţie. Ambii staţi în picioare, el în spatele tău, însă nu te rezemi de niciun perete şi nici de mobilă, pentru că ai mâinile la spate, ţinute de el. Nu este o poziţie intimă, însă permite o penetrare adâncă, iar prin faptul că el te ţine de mâini, totul devine chiar mai excitant. Dacă doriţi, poţi chiar să porţi cătuşe.

Dacă îţi doreşti o poziţie foarte intimă, poziţia lotus este cea mai recomandată pentru tine. Orgasmul este garantat pentru că oferă posibilitatea stimulării clitorisului, astfel încât nu ne dăm seama de ce nu este mai folosită! Partenerul tău stă cu picioarele încrucişate într-o poziţie asemănătoare celei lotus folosită la yoga, iar tu trebuie să te aşezi deasupra lui, în aceaşi poziţie, astfel încât să aveţi picioarele încrusişate unul în jurul celuilalt.

Tu ai încercat vreuna dintre aceste poziţii?


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *