20 de mici gesturi care iti arata ca partenerul te iubeste

By  | 

Ştim deja că bărbaţii nu sunt foarte romantici, aşa că gesturile grandioase prin care să ne arate cât de mult ne iubesc… nu prea există. Însă chiar dacă acestea lipsesc, îţi poţi da seama dacă iubitul tău ţine la tine observând micile lucruri pe care el le face.

Iată 20 de mici gesturi care îţi arată că partenerul tău te iubeşte:

Se oferă să îţi facă masaj atunci când eşti stresată, fără să îţi ceară ceva în schimb.

Îl surprinzi uitându-se la tine şi zâmbind chiar şi atunci când faci cele mai banale lucruri.

Te trezeşte aducându-ţi micul dejun la pat.

Îţi face complimente atunci când eşti bolnavă şi arăţi oricum, dar nu bine.

Îţi pregăteşte o baie cu spumă atunci când ştie că ai avut o zi grea la muncă.

Curăţă litiera pisicii tale, fără ca tu să îl fi rugat să o facă şi chiar dacă nu îi prea plac pisicile.

Îţi cumpără colierul acela superb pe care l-ai văzut ieri la un magazin şi care ţi-a plăcut… fără ca tu să fi bătut vreun apropo.

Se duce la magazin să îţi cumpere chipsuri chiar dacă tu nu ai nimic de făcut, iar el tocmai s-a schimbat în haine de casă.

Îţi oferă din mâncarea lui, chiar dacă au mai rămas două înghiţituri şi e mâncarea lui preferată.

Când se duce să îşi cumpere o bere, se întoarce şi cu ciocolata ta preferată.

Îţi trimite mesaje simpatice în mijlocul zilei doar pentru a-ţi spune că îi lipseşti.

Ştie că vrei să mergi la o comedie romantică, dar nu e genul său, aşa că îţi cumpără două bilete pentru a merge cu prietena ta.

Te laudă în faţa prietenilor săi.

Renunţă la barbă pentru că te-a zgâriat, deşi îi place cum arată cu ea.

Se uită doar la prima repriză dintr-un meci, apoi te lasă să schimbi programul şi urmăreşte cu tine „Sex and the City”.

Merge cu tine la dentist şi te încurajează în loc să râdă de frica ta.

Te lasă să îi povesteşti ce-au mai făcut prietenele sau colegele tale şi este atent la ce spui, deşi nu îl interesează.

Când ştie că trebuie să ajungi undeva, caută locul pe Google Maps şi află ce autobuze trebuie să iei până acolo pentru a te ajuta.

Te lasă să mănânci în pat, chiar dacă trebuie să cureţe firimiturile după aceea.

Nu se plânge atunci când îl rogi să meargă cu tine la shopping, deşi ştie că va dura (prea) mult timp.

Iubitul tău face aceste mici gesturi pentru tine? Tu cum îi arăţi lui că îl iubeşti?


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *