2 obiceiuri sanatoase pentru indragostiti

By  | 

Rețeta fericirii în cuplu poate fi mai simplă decât crezi – adaugă aceste obiceiuri sănătoase ritualului vostru de cuplu și veți avea tot mai multe motive să vă zâmbiți!

Obiceiurile cuplurilor fericite

Acceptați-vă reciproc stilurile de abordare a problemelor

Dacă certurile dintre voi devin tot mai frecvente, nu da vina pe lipsa de iubire – momentele acelea când, pur și simplu, îți vine să-i arunci în față ceașca de cafea au loc chiar și în prezența sentimentelor puternice de iubire. Mai degrabă, spun specialiștii, e vorba de lipsa de înțelegere a stilului său de comunicare.

Situația care te calcă pe nervi: Imaginează-ți următorul scenariu: tu și partenerul tău discutați o problemă care vă privește doar pe voi doi. La început, amândoi încercați să vorbiți cu calm și să vă ascultați unul pe celălalt, însă, după o vreme, îți dai seama că ești singura care vorbește, în timp ce iubitul tău parcă se retrage într-o carapace, refuzând să mai scoată vreun cuvânt. Te simți ignorată, te gândești că el nu dă la fel de multă importanță situației, așa că devii agitată și, oricât de mult ai încerca să ascunzi asta, tonul vocii și limbajul trupului te dau de gol. Și, ai ghicit – această agitație a ta îl face să se simtă amenințat, frustrat, așa că se ridică să plece. Calea de mijloc: Propune-i să vă creați un obicei „convenabil” pentru amândoi, adică să-ți accepte nevoia de a întoarce problema pe toate părțile, în timp ce tu îi oferi răgazul de a gândi în liniște ce e de făcut, după care să reluați discuția pentru a hotărî împreună care e următorul pas. Amândoi aveți de câștigat – tu te simți ascultată, iar el scapă de presiunea de a lua o decizie pe loc. Rezultatul? Mai puține certuri și mai multe decizii inspirate.

Terapie de cuplu fara psiholog

Cunoașteți-vă limbajul iubirii

Fiecare dintre noi are un anumit stil de a iubi și de a primi iubire, și sunt șanse mari ca tu și iubitul tău să vă exprimați diferit iubirea, dar asta nu înseamnă că nu aveți sorți de izbândă. În cartea sa, The 5 Love Languages: The Secret to Love that Lasts, Gary Chapman propune cinci stiluri diferite pe care oamenii le folosesc pentru a-și exprima și a primi iubirea: oferirea unui serviciu, sprijinirea unor puncte de vedere, primirea de cadouri, atingeri fizice și timp petrecut împreună. Deși toate ne sunt familiare, cu siguranță ne regăsim mai mult într-unul sau două dintre cele enumerate. Și dacă fiecare dintre voi vorbește o altă limbă atunci când vine vorba despre manifestarea iubirii, e doar o chestiune de timp până când amândoi vă veți simți respinși, privați de iubire și afecțiune.

Situația care te calcă pe nervi: Să zicem că ai de rezolvat ceva urgent, așa că îl rogi pe iubitul tău să spele vasele în lipsa ta, dar la întoarcere le găsești tot în chiuvetă. Iubitul tău habar nu are că deja ți-a sărit țandăra, așa că te întâmpină cu un sărut și o îmbrățișare, moment în care tu îl respingi enervată și dezamăgită că nu a putut să facă nici măcar atâta lucru pentru tine. E clar că vă exprimați afecțiunea diferit: tu consideri că ajutorul lui în treburile casnice e o dovadă de iubire, în timp ce el preferă atingerile, contactul fizic. Calea de mijloc: Acordă-ți o vreme pentru a observa modul în care iubitul tău își exprimă afecțiunea și ce anume îl face să se simtă iubit și protejat. Apoi spune-i deschis care sunt dovezile tale preferate de iubire și vei vedea că le vei primi mai des.


Comments

comments