Mituri despre dragoste și sex

By  | 

Le-ai auzit pe toate. Contrastele se atrag. Nu trebuie să te culci cu el din prima seară. Bărbații vor mai mult sex decât femeile. Foarte multe aspecte ale universului relațiilor par la voia întâmplării, așa că ne agățăm de clișee ca cele enumerate mai sus, sperând că la un moment dat, cumva, vom găsi fericirea după care tânjim. Dar știi ce? E timpul să privești adevărul în față. Pentru că multe dintre aceste asumpții sunt doar mistificări ieftine, care nu fac decât să-ți pună  și mai multe bețe-n roate și să-ți complice și mai tare existența.

#1 Aventurile de-o noapte sunt ”rele” pentru femei

Dacă argumentul este contactarea unei boli cu transmitere sexuală sau pur și simplu ”suportarea” etichetării negative care vine la pachet cu genul acesta de ”comportament”, atunci da, poți spune că nu au printre cele mai pozitive efecte asupra vieții sexuale a unei femei. Dar sunt și părți bune la chestia asta. Aventurile de-o seară nu vin la pachet cu așteptări sentimentale ce riscă mai apoi să nu fie îndeplinite și nici nu-ți mănâncă prea mult timp prețios. În plus, o noapte de sex, în cazul în care nu a fost exact cum te așteptai, e mai ușor de ”uitat” decât o despărțire dureroasă. Cât despre sexul în sine, deși multe femei spun că nu le place la fel de mult ca sexul din interiorul unei relații stabile (probabil pentru că partenerii accidentali nu se preocupă prea tare și de plăcerea ta), majoritatea femeilor intervievate de Wendy D. Manning, Peggy C. Giordano și Monica A. Longmore pentru studiul Hooking Up: The Relationship Contexts of Nonrelationship Sex au spus că își amintesc cu plăcere de aspectul fizic al aventurilor de-o noapte pe care le-au avut de-a lungul timpului.

#2 Contrastele se atrag

Nici pomeneală. Experții în relații au întors chestia asta pe toate părțile și de fiecare dată concluzia a fost aceeași: similaritățile, nu divergențele – în materie de personalitate, comportament, valori – duc la atracție. Dar de ce e acest mit atât de popular? Matthew D. Johnson, PhD și autor al cărții Great Myths of Intimate Relationships, spune că, din experiența lui de terapie cu numeroase cupluri, ”atunci când doi oameni sunt într-o relație pentru o perioadă mai lungă de timp, diferențele dintre ei ies la iveală mai abitir decât similaritățile”. De asemenea, un studiu pe tema complementarității interpersonale, realizat de Patrick Markey, Sara Lowmaster și Wendy Eichler și publicat în 2010, arată cum în cuplurile nou formate, chiar dacă cei doi parteneri pornesc la drum fiind foarte similari, ajung să devină mai degrabă complementari – de exemplu, dacă amândoi partenerii sunt ”aiuriți și instabili”, unul din ei își va modifica, mai mult sau mai puțin conștient, atitudinea pentru ca relația lor să supraviețuiască.

#3 Femeile ar trebui să se lase greu de cucerit

Nici nu vreau să întreb de unde a apărut aberația asta dar e timpul să o trimitem la culcare. Studii peste studii arată că, de cele mai multe ori, bărbații au nevoie de încurajări pentru a îndrăzni să abordeze o femeie, iar dacă nu le primesc, vor presupune că pur și simplu nu ești interesată. În plus, Playing hard to get: Understanding an elusive fenomenon, un studiu publicat în Journal of Personality and Social Psychology, ne arată că bărbații sunt atrași în mod particular de femeile care le par abordabile sau care dau semne că sunt atrase de ei. Ca să vezi. Mai mult decât atât, un studiu realizat de Match.com arată că 90% din bărbați sunt OK cu fetele care fac primul pas, pentru că asta le demonstrează că sunt încrezătoare și puternice.

#4 Oamenii știu ceea ce vor de la un partener

Nu prea. Ceea ce oamenii spun că vor de la un partener are, în fapt, foarte puțină legătură cu preferințele lor reale, spune un studiu realizat de cei de la Northwestern University. De ce? E simplu. Sunt anumite aspecte ale modului nostru de gândire și simțire pe care nu reușim să ni le articulăm nici măcar nouă înșine.

#5 Aplicațiile de dating te ajută să-ți găsești un partener mai repede și mai ușor

Da, datingul online a schimbat regulile jocului, dar nu l-a făcut neapărat mai ușor. Partea bună? Se pare că suntem la fel de adepți la a judeca mai mult sau mai puțin corect o persoană după un profil online la fel cum sunt după o scurtă întâlnire în viața reală. Partea mai puțin bună? Nu ne pricepem aproape deloc să prezicem care e cu adevărat persoana cu care ne vom înțelege/potrivi. Deși șansele par să fie în favoarea noastră, faptul că avem la dispoziție mai multe opțiuni nu prea ne ajută – ba mai rău, ne cam încurcă. Poți risca să te blochezi din cauza prea multor variante, poți deveni leneșă în evaluarea potențialilor parteneri (ajungi să-i filtrezi după detalii superficiale, precum înălțimea, în loc să le dai șansa de a-i cunoaște mai bine), poți ezita să te angajezi într-o relație pentru că sunt atâția alți potențiali parteneri care abia așteaptă să fie descoperiți.

#6 Prima despărțire e cea mai dureroasă

Știi ce se spune. Prima dată când ți se frânge inima te doare cel mai tare, îți lasă o cicatrice permanentă în suflet și are efecte de durată asupra viitoarelor tale relații. Sună dramatic, dar nu-i nici măcar un gram de adevăr aici. S-a demonstrat deja că relațiile adolescentine sunt benefice din punct de vedere al dezvoltării comportamentale, că se termină cu bine sau nu, că suferi sau nu. Iar faptul că durerea acelei prime despărțiri ți se pare incredibil de intensă se datorează pur și simplu faptului că e prima. Dar e mic copil pe lângă, spre exemplu, efectele unui divorț, care-ți influențează în mod negativ viața din toate punctele de vedere, spune un studiu al Universității Illinois.

#7 Bărbații au un libido mai puternic decât femeile

S-a dovedit că bărbații chiar se gândesc la sex mai des decât femeile (și sunt mai predispuși la a se angaja în acte sexuale oricând, oriunde și (aproape) cu oricine). Dar represiunea culturală a sexualității feminine, cea care a dus, de fapt, la nașterea acestui mit, a rezultat și în faptul că femeile își ”potolesc” libidourile. Cheful de sex al femeilor e cel puțin la fel de aventuros ca și al bărbaților, dar și mult mai variabil. Dintr-o serie de studii realizate de American Psychological Association aflăm că femeile sunt excitate fizic de o gamă largă de imagini erotice, indiferent de orientarea lor sexuală, dar sunt mai puțin predispuse la a recunoaște chestia asta. Un alt studiu, publicat în The Journal of Sex Research, a descoperit că ”femeile recunosc în mult mai puține cazuri decât bărbații cât de frecvent se masturbează dacă cred că cineva – chiar și un străin – le va vedea răspunsurile”.

#8 Ca să afli dacă te potrivești cu o persoană, trebuie să locuiți împreună înainte de căsătorie

Ba e chiar invers. Numeroase studii sugerează că locuitul împreună înainte de căsătorie de fapt prezice divorțul. De ce? Experții în relații dau vina pe ”efectul de coabitare”, care-i, aparent, o chestie cât se poate de reală. Sunt mai multe teorii, printre care se numără și ”factorul inerției”, care sugerează că locuitul împreună face ca anumite cupluri să se căsătorească deși nu ar face-o altfel, din cauza presiunii din exterior și/sau timpului deja investit în relație. Aceleași cercetări sugerează, pe de altă parte, că pentru cuplurile care nu locuiesc împreună înainte de căsătorie, divorțul nu e o opțiune la fel de viabilă.

#9 Bărbații fug de relațiile serioase

Nu-i deloc adevărat. ”Bărbații vor să prezinte familiei o parteneră nouă mai devreme decât femeile, le plac mai mult dovezile de afecțiune publice și vor să se mute împreună mai repede decât femeile”, spune Andrea Syrtash, autoare a cărții He’s Just Not Your Type (and That’s a Good Thing). E un motiv biologic în spatele acestui lucru. Pentru că femeia e ”cutodele ovulului”, subconștientul bărbatului îl împinge de la spate să se îndrăgostească și să o scoată de pe piață înainte să i-o fure altcineva. Deci de ce societatea îi portretizează pe bărbați ca având fobie de relații? Unii dau vina pe faptul că bărbații sunt ”creați” să-și împrăștie sămânța, dar adevărul e că depinde de punctul în care se află în viață. Dacă se codește, înseamnă că nu vrea să se implice în momentul ăla… sau nu cu tine. E dureros să accepți chestia asta, dar până la urmă cel mai important lucru de ținut minte e că nu ar trebui niciodată să fii nevoită să convingi pe cineva de valoarea ta.

Citește continuarea materialului în ediția de print-decembrie a revistei Cosmopolitan.

FOTO: Guliver/Getty Images. Text: Roxana Dobriță


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *