Adevarul despre barbatii care insala

By  | 

Pentru a afla adevărul, chiar şi despre infidelitate, cel mai bine mergem la sursă. În acest scop a fost realizat un studiu asupra a 200 de bărbaţi, o parte care şi-au înşelat partenerele şi o parte care nu au făcut-o, pentru a afla motivaţiile lor. Deşi studiul a fost realizat în S.U.A., rezultatele lui se reflectă în gândirea bărbaţilor din toată lumea. Iată ce au avut aceştia de spus despre infidelitate.

77% dintre bărbaţii intervievaţi au printre cunoscuţi persoane infidele.

Acest aspect ar trebui să te îngrijoreze deoarece iubitului tău ar putea să i se pară ceva normal să îţi înşeli partenera, doar pentru că mulţi dintre amici o fac în mod frecvent şi nu se întâmplă nimic grav. Întreabă-l ce părere are despre amicii lui care calcă strâmb pentru a afla dacă şi pe tine te paşte acelaşi pericol. Evident, ar putea să te mintă sau pur şi simplu chiar să nu aprobe acest comportament.

66% dintre bărbaţii care şi-au înşelat iubita au avut remuşcări după.

Aşadar, unii dintre ei au şi conştiinţă. Păcat că asta nu i-a împiedicat să îşi facă de cap cu altă femeie şi probabil că nu îl va opri conştiinţa să o facă şi data viitoare. Nu, remuşcările nu ne ”încălzesc” nu nimic pe noi, femeile ”păţite”.

48% dintre bărbaţi şi-au motivat infidelitatea din cauză că erau nefericiţi.

Bărbaţii nefericiţi preferă să facă acest pas egoist şi jugnitor în loc să caute o cale să îşi repare relaţia. Şi chiar dacă nu există soluţii pentru a rezolva problemele, atunci este indicat să pui punct, nu să o răneşti în continuare pe partenera ta.

40% dintre bărbaţii infideli şi-au cunoscut amanta la locul de muncă.

Fetelor, nu e cazul să deveniţi geloase pe orice colegă de la job a iubitului, însă e cazul să întraţi la bănuieli dacă numele uneia dintre ele apare prea des în conversaţii. Până la urmă, la job îşi petrece mai mult timp decât acasă ori decât în oraş, aşa că este de înţeles de ce o mare parte dintre infideli îşi cunosc amantele în proximitatea locului de muncă.

12% dintre bărbaţi susţin că amanta era mai atrăgătoare din punct de vedere fizic decât partenera de viaţă.

Felul în care arăţi este mai puţin important decât felul în care te porţi cu iubitul tău. Chiar dacă eşti definiţia unei ”bombe sexy” şi îl tratezi ca pe un gunoi fii sigură că va alerga în braţele primei femei care va părea interesată de el. Chiar dacă nu arată la fel de bine ca tine!

  • De ce insala barbatii

6% dintre bărbaţi au avut o aventură cu o femeie pe care au cunoscut-o în acea zi.

Asta înseamnă că bărbaţii sunt mai predispuşi să înşele cu o femeie pe care o cunosc decât cu o necunoscută. Poate fi vorba, aşa cum scriam mai sus, de o colegă de la job sau o nouă cunoştinţă. Bărbaţii nu se grăbesc decât în cazuri excepţionale în pat cu necunoscutele.

 


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *