Horoscopul lunii ianuarie

By  | 

 

Săgetător

 

Concentrează-te pe: Bani, salariu şi negocieri. Dacă vei şti cum să pui problema şi cum să gestionezi discuţile, se prea poate ca o dată cu această lună să îţi crească şi veniturile!

Mantra ta: Fii sociabilă, relaxată şi foarte diplomată, iar această atitudine îţi va deschide foarte multe uşi!

Nu te obosi: Să fugi de prieteni şi de întîlnirea cu ei. Ocaziile de a-i vedea sau de a participa la diferite evenimente împreună te vor echilibra foarte tare.

Puterea atracţiei: Dacă nu eşti încă într-o relaţie, este posibil ca iubirea să se aprinda la un eveniment monden, la o petrecere sau chiar… în gaşca de prieteni! 

 

Capricorn 

 

Puncte forte: Eşti ambiţioasă şi cîştigi uşor respectul celor din jur prin profunzimea gîndirii.

Puncte slabe: Uneori ai tendinţa de a fi dură cu cele mai apropiate persoane din viaţa ta.

Stilul preferat: Simplitatea este cea care te îmbracă în eleganţă, punîndu-ţi în valoare personalitatea puternică.

Activitatea preferată: Adori să citeşti sau să porţi conversaţii lungi cu cei mai buni prieteni.

Stil de seducţie: Misterul de care te învălui e de-ajuns pentru a atrage privirile oricărui bărbat. Pe parcursul conversaţiei devii şi mai interesantă.

Luna aceasta: Ai lucrurile sub control atunci cînd eşti relaxată şi binevoitoare, aşa că luna asta încearcă să nu te agiţi prea mult. O reuniune veselă îţi va ridica moralul, aşa că propune-ţi să reînnozi legăturile cu prietenele din liceu.

Pe parcursul anului: în acest an, abordează situaţiile cu răbdare şi diplomaţie, ca să te asiguri că mergi în direcţia corectă. Conexiunile sociale te ajută, dar numai dacă îţi exprimi scopurile cu exactitate. în iulie şi decembrie, nimeni nu va putea rezista farmecului tău!

 

 Vărsător

 

Concentrează-te pe: Latura spirituală. Se prea poate să existe unele evenimente în viaţa ta care să te determine să-ţi pui mai multe întrebări şi să te facă să-ţi doreşti să ştii mai multe despre tine şi despre universul tău!

Mantra ta: Lasă-te purtată de instinct, emoţie şi trăire! Drumul te va duce exact acolo unde trebuie să ajungi.

Nu te obosi: Să faci planuri ca la carte, s-ar putea să întîmpini unele situaţii neprevăzute care să-ţi schimbe planurile la 180 de grade.

Puterea atracţiei: Este important să-ţi dai seama ce vrei cu adevărat, iar pentru asta este posibil ca relaţia în care eşti să ia o pauză sau să sufere o transformare. Orice rău este spre bine!

 

Peşti

 

Concentrează-te pe: Prieteni, grupuri şi asociaţii, vei întîlni omul potrivit la momentul potrivit!

Mantra ta: Pentru a depăşi cu bine totul, este o lună în care pare că trebuie să faci echilibristică între latura emoţională şi cea concretă.

Nu te obosi: Să alergi după două lucruri în acelaşi timp sau să crezi că tot ceea ce străluceşte sau este ambalat frumos are şi valoare.

Puterea atracţiei: Fii cu băgare de seamă, există posibilitatea ca cineva să te atragă sau să te ispitească foarte tare, iar această persoană să aparţină deja unei… alte relaţii! Gîndeşte-te bine la ceea ce vrei cu adevărat!

 

 

Leu

 

Concentrează-te pe: Serviciu, angajaţi sau colegi! Există unele lucruri nelămurite sau nerezolvate, motiv pentru care trebuie să te mobilizezi mult mai tare. Deciziile pe care le iei în cîmpul muncii sînt importante pentru viitor!

Mantra ta: Analizează toate detaliile şi nu lua decizii impulsive! Soarele, planeta ce te guvernează, tranzitează zodia Capricornului, ceea ce te obligă la seriozitate, maturitate şi responsabilitate!

Nu te obosi: Să speri la relaxare! în luna ianuarie pot exista mai multe drumuri de făcut şi destul de multă agitaţie ca să mai fie timp de stat pe loc sau de leneveală!

Puterea atracţiei: O problemă mai veche poate reveni între voi, ca atare acum va trebui din nou disecată şi lămurită. Fă astfel încît incertitudinile să se lămurească definitiv!

 

Fecioară

 

Concentrează-te pe: Copii, chiar dacă nu sînt ai tăi! Jocul, inocenţa şi creativitatea lor te vor inspira şi îţi vor schimba atitudinea în faţa vieţii sau a problemelor cu care te confrunţi!

Mantra ta: Îmbrăţişează schimbarea şi prinde trenul ce te aşteaptă! Pot exista unele oportunităţi de creştere în planul profesional.

Nu te obosi: Să faci speculaţii financiare sau să încerci să cîştigi fără să munceşti, există riscul unor pierderi sau a unor probleme pe care nu le-ai prevăzut!

Puterea atracţiei: Toate planetele personale îţi tranzitează casa iubirii, o lună importantă în care se pot lua foarte multe decizii de viitor sau în care te poţi… îndrăgosti şi re-îndrăgosti!

 

Balanţă

 

Concentrează-te pe: Tine! Ce contează cu adevărat? Cine eşti? Ce ai de făcut de acum înainte? Cît primeşti şi cît dai? Toate acestea sînt întrebări la care va trebui să găseşti un răspuns!

Mantra ta: Introspectează, analizează, visează şi fii melancolică, urmărind în acelaşi timp care sînt lucrurile ce-ţi aduc emoţie sau care te întristează!

Nu te obosi: Să nu-i ajuţi pe cei dragi sau să nu le fii alături, cineva din familie s-ar putea să aibă nevoie de tine şi să-ţi ceară ajutorul!

Puterea atracţiei: Lucrurile nu sînt tocmai roz în cuplu, mai ales că nimic nu pare să fie stabil. Abordarea în faţa problemelor este diferită, ceea ce poate aduce o stare de nelinişte, tensiune şi dezechilibru!

 

Scorpion

 

Concentrează-te pe: Informaţie! Indiferent că participi la un curs, că citeşti o carte sau că ai o discuţie interesantă, este foarte probabil ca în această perioadă să auzi păreri sau lucruri noi, ce îţi vor schimba optica, atitudinea şi nivelul de înţelegere!

Mantra ta: Ia o pauză şi meditează. Nu este timpul unei acţiuni externe, ci mai degrabă a uneia deosebit de intime.

Nu te obosi: în general! Este foarte indicat să îţi încarci bateriile, să te reculegi şi să fii cu băgare de seamă la sănătate.

Puterea atracţiei: Este posibil ca în luna ianuarie să se reaprindă în viaţa ta flacăra pasiunii, dar cu cineva din trecutul tău. Totodată, atenţie la reacţiile partenerului, s-ar putea să nu fie în cea mai bună stare emoţională.

 

 

 

Berbec

 

Concentrează-te pe: Revizuirea unor proiecte profesionale. O strategie bine gîndită sau un plan bine făcut îţi va aduce avantaje de-a lungul întregului an!

Mantra ta: Lucrează în echipă, fii diplomată şi încearcă să le găseşti tuturor celor implicaţi în proiectele tale cea mai bună poziţie sau rolul ce li se potriveşte cel mai bine!

Nu te obosi: Să fugi de responsabilităţi! Cum începi luna ianuarie, aşa îţi va fi şi anul 2014!

Puterea atracţiei: Marte, planeta ce te guvernează, se află în domeniul căsătoriei şi al partenerului de viaţă, ceea ce predispune la unele tensiuni sau certuri. Fii cu băgare de seamă şi evită conflictele!

 

Taur

 

Concentrează-te pe: Studii, examene sau autodezvoltare spirituală! Fii pe fază la semnele pe care le primeşti şi acţionează în consecinţă, se poate deschide un nou capitol din viaţa ta!

Mantra ta: Găseşte ceea ce este cu adevărat de valoare pentru tine! Planeta ce te guvernează, Venus, se află toată această lună în mişcare retrogradă, ceea ce sugerează că în ianuarie trebuie să introspectezi.

Nu te obosi: Să începi ceva nou. Este mai bine să aştepţi şi să înţelegi cu adevărat ceea ce îţi doreşti. Proiectele începute acum nu au baze solide.

Puterea atracţiei: Dispoziţia ta nu este din cele mai bune, de aceea nici relaţia nu pare că funcţionează aşa cum trebuie. Dacă nu eşti într-o relaţie, cineva din trecutul tău se poate întoarce!

 

Gemeni

 

Concentrează-te pe: Bani, conturi, finanţe şi afaceri. Este momentul oportun să iei unele decizii pe baza experienţei acumulate în aceste domenii!

Mantra ta: Acţionează cu maturitate şi asumă-ţi responsabilităţile necesare, atît în plan profesional, cît şi familial. Deciziile pe care le iei acum, te vor afecta şi te vor influenţa timp îndelungat!

Nu te obosi: Să nu discuţi sau să nu te confrunţi cu o problemă afectivă, lucrurile vor ieşi oricum la suprafaţă!

Puterea atracţiei: Marte, zeul războiului şi al acţiunii, îţi tranzitează casa iubirii şi a copiilor. Poate apărea o relaţie nouă la orizont, puteţi vorbi despre viitorii copii sau poate exista destulă acţiune în cuplul prezent!

 

Rac

 

Concentrează-te pe: Asocieri, parteneriate şi relaţii. Poţi cunoaşte oameni noi şi poţi afla informaţii interesante, care să-ţi schimbe planurile făcute pînă în prezent!

Mantra ta: Cei apropiaţi te pot învăţa o lecţie de viaţă importantă, aşa că fii cu băgare de seamă la toţi cei cu care intri în contact!

Nu te obosi: Să fugi de treburile casei! S-au acumulat multe de făcut, iar dacă amîni încă o dată, lucrurile se vor înrăutăţi şi mai mult!

Puterea atracţiei: Toată luna ianuarie este destinată recalibrării, analizării şi echilibrării unei relaţii, atît din punct de vedere emoţional, cît şi decizional.

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *