Cate scene de sex vor fi in 50 Shades of Grey?

By  | 

Nu mai e mult până la lansarea filmului „50 Shades of Grey”, dar nu strică să aflăm câteva informaţii noi înainte de premieră, nu? După cum deja ştii, filmul se concentrează şi pe relaţia dintre cei doi protagonişti, deci nu vom vedea doar scene porno-erotice, dar dacă ne-am fi dorit asta te-am fi uitat direct la un film pentru adulţi.

Regizoarea Sam Taylor-Johnson a spus într-un interviu pentru Variety că aproximativ 50% din film va conţine scene de sex, însă alte surse spun că îi vom vedea pe Ana şi Christian în ipostaze indecente doar 20 de minute.

Dakota Johnson si Jamie Dornan vorbesc despre 50 Shades of Grey

Potrivit lui Taylor-Johnson, primul draft al scenariului avea mai multe scene de sex, dar a considerat că sunt prea multe şi, pentru că povestea este la fel de importantă, a scos din ele.

Autoarea cărţilor, E. L. James, ne asigură că scenele acestea sunt suficiente. „Sunt sigură că milioanele de fani care au citit trilogia vor considera că în film e destul sex”, spunea ea.

Iată şi alte detalii despre ce vom vedea (sau nu) în „50 Shades of Grey”:

Jamie Dornan nu este deloc nerăbdător să îşi vadă pe marele ecran „faţa de sex”. „Este cel mai groaznic lucru pe care mi-l pot imagina. Cele mai multe persoane vor să păstreze faţa de sex privată, pentru atât de multe motive. Ideea că un milion de oameni o vor vedea… Sper să se întâmple repede!”, spune actorul.

Scena cu tamponul din carte nu va apărea şi pe marele ecran. „Nici măcar nu s-a pus problema”, spune Taylor-Johnson. În carte, Christian îi smulge Anei obiectul cu pricina din ea, aruncându-l în toaletă, după care o penetrează.

Spre dezamăgirea multora dintre voi, nu vom afla cât de dotat este Jamie Dornan… Penisul lui Christian nu va fi vizibil nici măcar o dată.

Cât despre cea mai bună scenă, aceasta va fi ultima. „Scena despre care am discutat mult este cea finală, când Ana îl roagă pe Christian să îi facă ce poate fi mai rău, pentru a vedea la ce se poate ajunge”, spune producătorul Michael De Luca.

Tu ce aşteptări ai de la film?

Nu uita de concursul nostru! Cosmopolitan pune la dispoziţie 35 de invitaţii duble la film, valabile la Grand Cinema & More. Găseşti mai multe detalii AICI.


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *